pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfânta Maria a lui Cleofa

În timp ce pe muntele Calvar Isus își trăia ultimele clipe ale sfârșitului său dureros, un mic grup de "femei evlavioase", tăcute și îndurerate, stăteau puțin mai departe și așteptau să se împlinească ceea ce proorocii de demult și însuși Răstignitul încoronat cu spini le spusese. "Aproape de crucea lui Isus stăteau mama lui, sora mamei lui, Maria lui Cleofa și Maria din Magdala", spune Sfântul Ioan Evanghelistul. Era grupul acelora "care l-au urmat de când era în Galileea, pentru a-i sluji, și multe altele care veniseră din Ierusalim la Dânsul". Între femeile care priveau era și sfânta pe care o amintim astăzi; prezența ei alături de Mântuitorul i-a meritat un loc aparte în evlavia creștinilor, mai mult decât înrudirea cu Preasfânta Fecioară Maria și cu Sfântul Iosif.

Maria a lui Cleofa (numită astfel după numele soțului) este considerată mama "fraților lui Isus": Iacob cel Mic, apostol și episcop de Ierusalim, și Iosif. În limbajul semitic cuvântul "frate" se atribuie și verișorilor.

După ce Isus a fost luat jos de pe cruce și înmormântat în grabă, femeile evlavioase au așteptat cu nerăbdare să treacă ziua de sâmbătă - în această zi nu era îngăduit să lucreze - și duminică dis-de-dimineață, urmând imboldul tainic al inimii, au alergat în grabă spre mormânt, pentru a îndeplini rânduiala ungerii cu miresme a trupului Celui care murise pe Cruce. Vineri seara, după coborârea de pe cruce, "Maria din Magdala și Maria mama lui Iosif au stat să vadă unde îl vor așeza", spune Sfântul Evanghelist Marcu.

Dar ajungând la mormânt, rămân înmărmurite: mormântul era deschis, iar trupul lui Isus nu se mai afla acolo. "Nu este aici, a înviat!", le spune un tânăr apărut ca din senin; "De ce căutați pe cel viu printre morți?". Maria a lui Cleofa și celelalte femei simt că se petrece o taină dumnezeiască; inimile încep să le bată puternic, răvășite de îndoială și bucurie. Veniseră la mormânt aducând miresme în vase și durere în suflete; acum, îngerul le trimite să ducă apostolilor înspăimântați balsamul divin al învierii și speranța neclintită în biruința vieții.

Nu mai cunoaștem alte întâmplări din viața Sfintei Maria a lui Cleofa; dar faptul de a fi rămas sub crucea lui Isus atunci când și cărturarii, și mai marii, și ostașii, și cei ce treceau pe cale "îl huleau", iar apostolii, afară de unul, stăteau ascunși, undeva departe, tremurând de frică, dovedește o iubire deplină și vie. Și a fi sfânt nu înseamnă altceva decât a-l iubi pe Dumnezeu mai mult decât pe tine însuți.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire