pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Hugo (1053-1132)
episcop de Grenoble
Sfântul Hugo (1024-1109)
abate de Cluny

1 aprilie (calendarul latin)

Se cunosc cel puțin 16 sfinți sau fericiți care au purtat numele Hugo; între ei, mai însemnați prin activitatea și influența pe care au exercitat-o în viața Bisericii sunt doi: Sfântul Hugo, abate (stareț) la renumita mănăstire benedictină din Cluny (Franța), și Sfântul Hugo, episcop de Grenoble (Franța), reformator și exemplu de trăire creștină. Ei au trăit aproape în același timp: Hugo episcop (1053-1132) și Hugo abate (1024-1109); în multe privințe viața lor este foarte asemănătoare. Și unul și altul au avut o foarte îndelungată activitate călugărească și preoțească, îndeplinind însărcinări de mare însemnătate și răspundere. La vârsta de 20 de ani Hugo de Cluny a fost sfințit preot, apoi a devenit prior (conducător al unui sector din mănăstire) și la 25 de ani este ales abate al mănăstirii din Cluny, un mare focar de viață religioasă și de cultură din acele timpuri. Hugo de Grenoble, și-a făcut studiile la Valencia și Roma, avându-i ca profesori pe Ingmar și Sfântul Bruno, și după împlinirea vârstei de 27 de ani a fost numit de către Papa Grigorie al VII-lea episcop de Grenoble; cu toate protestele sale și repetatele încercări de a se retrage, timp de 52 de ani a păstorit cu înțelepciune și dragoste dieceza ce i-a fost încredințată.

În acel timp, Biserica Catolică trecea printr-o perioadă de mari frământări și de scădere a nivelului de viață spirituală a credincioșilor și a clerului; simonia - vânzarea și cumpărarea funcțiilor bisericești -, nepotismul și imoralitatea multor clerici făceau ravagii în via Domnului. Sfântul Papă Grigore al VII-lea Hildebrand (1073-1085) a început opera de refacere și reorganizare a Bisericii, operă pe care succesorii săi au continuat-o. Hugo de Cluny și Hugo de Grenoble au răspuns la chemările Păstorilor supremi, angajându-se cu sinceritate în lucrarea de reînnoire și deplină dăruire sufletească. Viața lor personală era o mărturie vie a acestei transformări. Și unul și altul au contribuit mult la dezvoltarea vieții mănăstirești: Hugo de Cluny este unul din principalii susținători și propagatori ai reformei vieții de mănăstire, reformă începută și realizată în mod strălucit în mănăstirea benedictină din Cluny. Aici, după cum nota acel sever observator, care a fost Sfântul Petru Damian, viața călugărească era luată în serios. "Ce să mai spunem despre severitatea pocăinței, păstrarea cu strictețe a Regulei, respectul pentru sfințenia mănăstirii și a orelor de tăcere? În timpul de studiu, sau de lucru, sau de citire a Sfintelor Scripturi, nimeni nu umblă pe culuoare încoace și încolo, nimeni nu vorbește decât în caz de trebuință... Participarea la serviciile divine ocupă cea mai mare parte din zi, în așa fel încât afară de timpul folosit pentru muncă, nu rămâne decât o jumătate de oră de conversație. Ei vorbesc foarte puțin".

În timpul tăcerii de noapte, iar în locurile special determinate (bucătărie, sacristie, dormitorul, sufrageria și holul exterior) chiar în timpul zilei nu se vorbește decât prin semne alese astfel încât se exclude orice ușurătate. Și Hugo de Grenoble a dovedit o înțelegere și o prețuire deosebită pentru rolul și valoarea vieții de mănăstire. Când Sfântul Bruno, fostul său profesor, împreună cu alți șase prieteni, au apelat la bunăvoința lui, rugându-l să le dea posibilitatea de a se constitui într-o mănăstire, el le-a oferit Valea Chartreuse, din munții Alpi, unde a luat ființă "La Grande Chartreuse", mănăstire care și astăzi atrage multe suflete mari. Bruno, ajutat de episcopul Hugo, face ca din stâncile reci să izvorască un torent de lumină pentru sufletele însetate de adevăr și de pace.

* * *

În decursul istoriei, mai ales în Evul Mediu, mulți creștini considerau că vor ajunge la o purificare și o înaltă desăvârșire a vieții dacă, părăsind pentru un timp locurile și ocupațiile obișnuite, se vor duce să viziteze Locurile sfinte unde a trăit, a murit și a înviat Isus, sau morminte ale Sfinților martiri. Cartea "Urmarea lui Cristos" - "Imitatio Christi" - afirmă că puțini s-au întors acasă mai buni din aceste costisitoare și primejdioase călătorii. Sufletele mari, asemenea Sfinților Hugo, au înțeles că purificarea și desăvârșirea vieții se realizează în reculegerea care ne permite să ne apropiem sufletește de Dumnezeu, de aceea au iubit liniștea și retragerea în singurătate, cel puțin pentru anumite momente ale zilei. Este o alegere înțeleaptă ce dă un înțeles adânc și numelui pe care l-au purtat; numele Hugo provine din cuvântul hug = inteligență, putere de cunoaștere, de a înțelege valoarea lucrurilor. Sfinții Hugo au înțeles deplin cuvântul psalmistului: "mai de preț este o zi în lăcașul tău, Doamne, decât mii de zile în palatele celor ce nu te au pe Tine în inimă".

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire