pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Roman (c. 390-463)
Abate – stareț

28 februarie (calendarul latin)

După cum este cunoscut, viața monahală a început în părțile de răsărit ale Bisericii. Sfântul Atanasiu, trimis de mai multe ori în exil, a făcut cunoscută și în occident această formă de viață spirituală, și datorită lui, în secolul al IV-lea începe și în Occident promovarea vieții mănăstirești, care avea să aducă roade în viața spirituală și chiar în progresul vieții civile. E destul să îl amintim pe Sf. Benedict. Prima mănăstire în Galia s-a ridicat în 371, prin străduințele Sfântului Martir din Tours; apoi a urmat o neașteptată înflorire de case mănăstirești: într­una dintre ele, la Ainay, aproape de Lyon, îl găsim în secolul al V-lea și pe monahul Roman.

Nefiind mulțumit de simpla respectare a regulii aspre care se păstra în mănăstire, cu permisiunea abatelui, Roman și-a luat un exemplar din Sf. Scriptură și uneltele de lucru pe spate și s-a afundat într-o regiune neexplorată a munților Jura. I s-a pierdut urma. Un an mai târziu, fratele său, Lupicino, rămas văduv, a reușit să îi descopere chilia și a venit de i s-a alăturat, împreună cu alți bărbați. Roman și Lupicino au făcut loc pentru noii veniți construind o primă mare mănăstire la Condat, și a doua la Leuconne. Mai târziu li s-a alăturat și o soră a lor, pentru care au construit o a treia mănăstire, nu prea departe, mănăstire numită La Beaume.

Cei doi frați împărțeau în perfectă armonie conducerea noilor comunități. Temperamentele lor diametral opuse se completau unul pe altul: Roman era un spirit tolerant, înclinat spre mărinimie; Lupicino era auster, necruțător și cerea ca regula să fie respectată întocmai. Astfel, după strângerea unei recolte excepționale, deoarece călugării trecuseră peste normele aspre ale cumpătării, a poruncit să fie aruncate în apă proviziile și la masă să se servească o singură farfurie cu orez fiert. Doisprezece dintre călugări nu au rezistat la această severitate și au părăsit conventul: Roman a alergat în urma lor și cu lacrimi în ochi i-a rugat să se întoarcă înapoi.

Bunătatea lui a triumfat și în această ocazie. Altă dată, în timpul unui pelerinaj la mormântul Sfântului Maurițiu la Geneva, pelerinaj făcut împreună cu un călugăr al său, Sfântul Palade, găsindu-și adăpost pentru noapte într-o cabană unde se ascundeau doi leproși săraci, Roman nu s-a sfiit să îi îmbrățișeze frățește. În dimineața următoare, cele două epave umane au constatat că erau complet vindecați, și au alergat în cetate să povestească cele întâmplate. Și alte minuni s-au întâmplat în timpul acelui pelerinaj. Apoi, blândul și evlaviosul Roman s-a întors definitiv la singurătatea lui din Condat, unde a trecut la cele veșnice înaintea fratelui și a sorei lui. Era născut în jurul anului 390.

* * *

În calendarul Bisericii se află un număr de cincisprezece sfinți care poartă numele de Roman, și două sfinte care se cheamă Romana. Prenumele acesta vine de la Romanus, care înseamnă «locuitor al Romei» sau, mai târziu, «cetățean roman». Era un nume curent la latini; creștinii l-au menținut și au dovedit că mai mare decât cinstea de a fi cetățean al Romei este cinstea de a fi cetățean al împărăției lui Cristos. Mulți martiri, întrebați în timpul interogatoriului care le este numele, răspundeau «Christianus sum», «sunt creștin».

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire