pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Fericitul Alberto Marvelli (1918-1946)

Născut la Ferrara la 21 martie 1918, Alberto Marvelli a fost al doilea din șase frați, și a crescut într-o familie cu adevărat creștină, în care viața de pietate se împletea cu activitatea caritativă, catehetică și socială. A frecventat Oratoriul salezian și Acțiunea Catolică, unde și-a maturizat credința printr-o alegere decisivă: "programul meu se rezumă într-un cuvânt: sfânt".

Se ruga cu reculegere, învăța catehismul cu convingere, manifesta zel apostolic, caritate, seninătate. Avea un caracter puternic, era hotărât, cu o voință fermă și generos; avea un puternic simț al dreptății, și exercita o puternică influență asupra tuturor prietenilor săi. Era un tânăr un sportiv și dinamic, căruia îi plăceau toate sporturile: tenisul, voleiul, atletismul, fotbalul, înotul, excursiile pe munte. Dar cea mai mare pasiune a lui era bicicleta, și ca mijloc privilegiat al apostolatului și al activității sale caritative.

În timpul Universității și-a maturizat formarea culturală și spirituală, alegându-și-l ca model pe Piergiorgio Frassati. După ce a absolvit ingineria mecanică la 30 iunie 1941, Alberto a trebuit să plece în armată. Italia era în război; un război pe care Alberto îl condamna cu o fermitate lucidă: "să coboare repede pacea cu dreptate pentru toate popoarele, și războiul să dispară pentru totdeauna din lume". Lăsat la vatră pentru că avea alți trei frați pe front, a lucrat pentru o scurtă perioadă la FIAT, în Torino.

După tragicele evenimente din 25 iulie care au dus la căderea fascismului și ocuparea pământului italian de către germani, la 8 septembrie 1943, Alberto s-a întors la Rimini. Știa care este misiunea sa: să devină un operator al carității. După fiecare bombardament era primul care alerga să îi ajute pe răniți, să îi încurajeze pe supraviețuitori și să îi asiste pe muribunzi, să îi scoată dintre ruine pe cei îngropați de vii. De asemenea, Alberto împărțea celor săraci tot ceea ce reușea să adune: saltere, pături, vase. Cumpăra de la țărani și negustori alimente, iar apoi cu bicicleta încărcată cu provizii mergea acolo unde știa că este foamete și boală. Uneori se întorcea acasă fără încălțări sau fără bicicletă: le dăduse celor care aveau mai mare nevoie.

În perioada ocupației germane, Alberto a reușit să salveze mulți tineri de deportare. A reușit, printr-o acțiune curajoasă și eroică, să deschidă vagoanele deja sigilate și pornite din gara Santarcangelo, și să elibereze bărbații și femeile care trebuiau să ajungă în lagărele de concentrare. După eliberarea orașului, în 23 septembrie 1945, a avut loc prima întâlnire a Comitetului de Eliberare, din care făcea parte și Alberto Marvelli. Nu era înscris în nici un partid, nu fusese partizan, dar toți au recunoscut și apreciat munca enormă depusă de el în favoarea celor prigoniți.

Era tânăr de doar 26 de ani, dar înfrunta concret problemele cu competență, avea curaj în situațiile cele mai dificile, și o disponibilitate fără limite. Pe un mic carnețel Alberto scria: "a sluji este mai bine decât a fi slujit. Isus slujește". În acest spirit își împlinea fiecare îndatorire civică. Când au reapărut partidele în Rimini, s-a înscris în Partidul Democrației Creștine, trăind implicarea sa în politică asemenea unei slujiri aduse colectivității: activitatea politică putea și trebuia să devină expresia cea mai înaltă a credinței trăite.

Convins că "Nu trebuie să ducem cultura doar intelectualilor, ci întregului popor", a fondat o Universitate populară. A deschis o cantină pentru săraci; îi invita pe aceștia la Liturghie, se ruga cu ei, iar apoi la cantină le servea masa și le asculta nevoile. Activitatea sa în favoarea tuturor era neobosită. Numărându-se printre fondatorii ACLI (Asociația Catolică a Muncitorilor Italieni), a înființat o cooperativă pentru cei care lucrau în construcții. Intimitatea cu Isus Euharisticul nu devenea niciodată închidere în sine, îndepărtare de angajamentele sale și de istorie. Dimpotrivă, atunci când vedea că lumea din jurul lui se află sub semnul nedreptății și al păcatului, Euharistia devenea pentru el forță pentru a întreprinde o muncă de eliberare, capabilă să umanizeze fața pământului.

În seara zilei de 5 octombrie 1946 se îndrepta cu bicicleta spre o adunare electorală, fiind și el candidat pentru alegerile administrației comunale. La ora 20,30, l-a lovit un camion militar. A murit la doar 28 de ani, după câteva ore în care nu a mai fost conștient; mama lui Maria, puternică în durere, a fost alături de el. Întreaga Italie a deplâns moartea sa: în istoria apostolatului laicilor, figura lui Alberto Marvelli este aceea a unui autentic precursor al Conciliului Vatican II, în ceea ce privește implicarea laicilor pentru însuflețirea creștină a societății. Despre el, servul lui Dumnezeu Giorgio La Pira scria: "Biserica din Rimini va putea spune noilor generații: iată, vă arăt cum este viața creștină autentică".

după situl www.vatican.va


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire