pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Fericitul Pere Tarrés i Claret (1905-1950)

Pere (Petru) Tarrés i Claret s-a născut la 30 mai 1905 la Manresa, provincia de Barcelona, Catalania (Spania). Părinții lui, Francesc Tarrés Puigdellívol și Carme Claret Masats, erau persoane credincioase și exemplare, și au mai avut încă două fiice, Francisca și Maria. Pere a fost botezat la 4 iunie. Datorită muncii tatălui său, care era mecanic, familia a trebuit să se mute adesea (la Badalona, Mataró, Barcelona); la Badalona, în 31 mai 1910, Pere a primit Sacramentul Confirmațiunii, iar la 1 mai 1913, Prima Împărtășanie. În 1914, familia s-a reîntors la Manresa și, în acest oraș, Pere a studiat cu părinții iezuiți.

Adolescentul Pere era vesel și deschis, își iubea părinții și pe cele două surori, iubea natura, era contemplativ, mistic cu suflet de poet. Obișnuia să dea o mână de ajutor în farmacia domnului Josep Balaguer, care l-a îndemnat să își continue studiile. A obținut o bursă de studiu care i-a permis să își ia bacalaureatul la Colegiul Sf. Ignațiu. O altă bursă de studiu, obținută datorită intervenției unor medici care îl apreciau, i-a permis să urmeze Facultatea de Medicină de la Universitatea din Barcelona. Din 1921 a locuit în cartierul Gracia, unde a frecventat oratoriul Sf. Filip Neri, și a fost, între 1922 - 1936, fiul spiritual al pr. Jaume Serra.

A activat Federația Tinerilor Creștini cu un zel apostolic arzător. Federația era Acțiune Catolică (AC), așa cum Papa Pius al XI-lea propunea atunci: rugăciune, studiu, acțiune, sub îndrumarea ierarhiei locale. Pere Tarrés a îndeplinit în același timp diferite sarcini atât în Federație cât și în AC. Pentru el, secretul vieții spirituale a celor militanți era devoțiunea euharistică și iubirea filială față de Maica lui Dumnezeu. În iulie 1925 a murit tatăl său și, la scurt timp după aceea, mama sa a suferit un accident în urma căruia a rămas invalidă pe viață. La Monistrol de Calders, la Crăciunul anului 1927, a depus votul de castitate, cu aprobarea îndrumătorului său spiritual.

În 1928, după ce și-a încheiat studiile în medicină, s-a stabilit definitiv la Barcelona. Între timp, surorile sale au intrat în mănăstire. Împreună cu colegul său, dr. Gerardo Manresa, Pere a fondat sanatoriul clinic "Nuestra Senora de la Merced", în Barcelona. În exercitarea profesiei sale medicale era exemplar în iubire și în viața de pietate; nu și-a pierdut niciodată veselia molipsitoare care îi permitea să îi trateze pe bolnavi cu o familiaritate plină de respect.

În 21 iulie 1936, pe când se afla la Mănăstirea din Monserrat pentru exerciții spirituale, a izbucnit mișcarea anarhistă. Refugiindu-se la Barcelona, a putut să ducă în ascuns Împărtășania celor persecutați, și el însuși a reușit să scape de perchezițiile făcute în casa sa. În iulie 1938 a trebuit să se înroleze în armata republicană în calitate de medic. Datorită curajului și devotamentului său, a fost promovat căpitan. Și-a dedicat o parte a timpului său studierii limbii latine și a filosofiei, ca pregătire pentru viitoarele studii sacerdotale, și nu pierdea nici o ocazie pentru a-și manifesta credința. După încheierea războiului, și-a continuat activitatea de medic, a avut unele însărcinări în AC, și a intrat în Seminarul din Barcelona, la 29 septembrie 1939.

În 1941, anul în care a murit mama sa, a primit Ordinele minore, subdiaconatul la 20 decembrie 1941, și diaconatul la 22 martie 1942. A fost hirotonit preot la 30 mai 1942. La 3 iunie 1942 a fost numit de Episcop vicar în parohia Sf. Ștefan de Sesrovile. În 1943, din dorința Episcopului, a fost trimis la Universitatea Pontificală din Salamanca, unde, la 13 noiembrie 1944, a obținut Licența în Teologie. Revenit la Barcelona, a primit diferite însărcinări pastorale: vice-asistent diecezan al tinerilor din AC, asistent al centrului pentru femei și tinere din AC, din parohia Sf. Vicențiu de Sarriá (1944), capelan al comunității și al colegiului Surorilor Franciscane ale Neprihănitei Zămisliri (1945).

"Femeia are o putere de iubire foarte mare - a scris Tarres -, o capacitate enormă de sacrificiu care, pusă în slujba Bisericii, poate fi de mare ajutor". Cu femeile, mai ales cu tinerele, nu a aprofundat doar teme precum liturgia, viața interioară, puritatea, devoțiunea către Fecioara Maria, ci și educația și simțul muncii. "Nu putem să ne limităm să formăm tinere bune, cu privirea senină, ca și cum toată viața lor ar trebui să se exprime între zidurile unei mănăstiri, îndepărtând orice lucru ca ocazie periculoasă". În diversele opere apostolice care i-au fost încredințate nu i-au lipsit dificultățile care l-au făcut să sufere, dar el a răspuns întotdeauna prin iubire, prudență și tărie, sub semnul crucii. În 17 noiembrie 1945 scria în jurnalul său că se simțea scufundat în oceanul apostolatului pe care l-a visat atâta, cu aceeași ardoare și același entuziasm pe care, ca laic, le-a simțit în cadrul Federației.

În 17 mai 1950 i s-a făcut o biopsie, în urma căreia a fost depistat un linfosarcom linfoblastic. Boala a fost primită de Tarrés cu o abandonare totală în mâinile lui Dumnezeu, prin oferirea vieții sale pentru sfințirea preoților. La 31 august 1950, la doar 45 de ani, a murit în clinica fondată de el. A fost înmormântat în cimitirul din Montjuic, iar la 6 noiembrie 1975, rămășițele sale pământești au fost mutate în biserica parohială din Sf. Vicențiu de Sarria, unde se află și acum.

după situl www.vatican.va


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire