pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Luigi Orione (1872-1940)

Luigi Orione (1872-1940) s-a născut la Pontecurone, în dieceza de Tortona, la 23 iunie 1872. Tatăl său era constructor de drumuri, iar mama casnică. Luigi, deși se simțea chemat la preoție, a rămas timp de trei ani (1882-1885) să-și ajute tatăl ca ucenic. La 14 septembrie 1885, la vârsta de 13 ani, a fost primit în mănăstirea franciscană din Voghera (Pavia), însă din cauza unei pneumonii care îi punea în pericol viața, a fost nevoit să se întoarcă în familie în iunie 1886. Din octombrie 1886 până în 1889 a fost elev la Oratoriul din Valdocco în Torino, Oratoriul lui Don Bosco. Tot la Torino a cunoscut și operele de caritate ale Sf. Iosif Cottolengo, care se aflau în apropierea Oratoriului salezian.

La 16 octombrie 1889 a început cursul de filosofie la seminarul din Tortona. Încă de când era un tânăr cleric a fost sensibil la problemele sociale din acea epocă, motiv pentru care s-a dedicat solidarității față de aproapele în cadrul Societății de Ajutor Reciproc Sf. Marțian și în Conferința Sf. Vincențiu. La 3 iulie 1892 a înființat la Tortona primul Oratoriu pentru a se îngriji de educația creștină a băieților. În anul următor, la 15 octombrie 1893, Luigi Orione, un cleric de 21 ani, a deschis un Colegiu în cartierul San Bernardino, destinat băieților săraci. Luigi a fost hirotonit preot la 13 aprilie 1895. Ulterior, Luigi Orione a dezvoltat tot mai mult apostolatul printre tineri prin deschiderea de noi case la Mornico Losana (Pavia), la Noto în Sicilia, la San Remo, la Roma.

În jurul tânărului Fondator s-au adunat clerici și preoți care au alcătuit primul nucleu al Micii Opere a Divinei Provindențe. În 1899 a inițiat ramura Eremiților ai Divinei Providențe dedicați benedictinului «ora et labora», mai ales în coloniile agricole care, în acea vreme, răspundeau necesității ridicării la un înalt nivel social și creștin a celor din mediul rural. Episcopul de Tortona, Mons. Igino Bandi, prin Decretul din 21 martie 1903, a recunoscut canonic Congregația religioasă masculină a Micii Opere a Divinei Providențe, Fiii Divinei Providențe (preoți, frați coadiutori și eremiți), și a stabilit carisma exprimată în mod apostolic în «colaborarea pentru a-i conduce pe cei mici, săraci și poporul la Biserică și la Papa, prin opere de caritate», profesată printr-un al patrulea vot de specială «fidelitate față de Papa». Întărit de sfatul personal al Papei Leon al XIII-lea, Don Orione a pus printre scopurile din primele Constituții din 1904, pe acela de a lucra pentru «a obține uniunea Bisericilor separate». Însuflețit de o mare iubire față de Biserică și față de păstorii acesteia și de pasiune pentru suflete, s-a interesat în mod activ de problemele urgente ale timpului, precum libertatea și unitatea Bisericii, modernismul, socialismul, decreștinarea maselor de muncitori. După cutremurul din decembrie 1908, care a provocat 90.000 de morți, Don Orione a mers în Reggio Calabria și Messina pentru a acorda ajutor îndeosebi orfanilor și a devenit promotorul lucrărilor de reconstrucție civilă și religioasă. Din voința expresă a Papei Pius al X-lea a fost numit Vicar General al diecezei de Messina. După trei ani, părăsind Sicilia, s-a putut dedica din nou formării și dezvoltării Congregației. În decembrie 1913 a trimis prima expediție de misionari în Brazilia.

La douăzeci de ani de la fondarea Fiilor Divinei Providențe, ca o «plantă unică cu multe ramuri», la 29 iunie 1915, a înființat Congregația Micile Surori Misionare ale Carității, însuflețite de aceeași carismă. În 1927 a înființat și o ramură contemplativă, Surorile Sacramentine adoratoare nevăzătoare, la care se vor adăuga și Contemplativele lui Isus Răstignit. Mai târziu i-a implicat și pe laici pe calea carității și a angajării civile, înființând "Asociația Damele Divinei Providențe", a "Foștilor elevi" și a "Prietenilor". Ulterior va da viață și Institutului Secular Orionin și Mișcării Laicale Orionine.

După cel de-al doilea război mondial s-au înmulțit școlile, colegiile, coloniile agricole, operele caritative și de asistență. În mod deosebit, Don Orione a înființat la periferia marilor orașe "Mici Cottolengo": la Genova și Milano, Buenos Aires, San Paolo (Brazilia), Santiago de Chile. Acestea erau instituții destinate să-i primească pe frații cei mai suferinzi și mai nevoiași. Zelul misionar al lui Don Orione s-a extins tot mai mult prin trimiterea de misionari în Argentina și Uruguay (1921), Palestina (1921), Polonia (1923), Rodos (1925), Statele Unite ale Americii (1934), Anglia (1935), Albania (1936). El însuși, în 1921-1922 și 1934-1937, a efectuat două călătorii misionare în America Latină, Argentina, Brazilia, Uruguay și Chile. A fost predicator, confesor și organizator neobosit de pelerinaje, misiuni, procesiuni, iesle vii și alte manifestări populare ale credinței. Avea o mare devoțiune față de Maica Domnului. Prin munca manuală a clericilor săi a ridicat Sanctuarele "Madonna della Guardia" la Tortona (1931) și "Madonna di Caravaggio" la Fumo (1938).

În iarna anului 1940, suferind deja de anghină pectorală și după două atacuri de cord agravate de o criză respiratorie, Don Orione s-a lăsat convins de confrați și de medici să se retragă într-o casă a Micii Opere la San Remo. După numai trei zile, înconjurat de afecțiunea și îngrijirile confraților, Don Orione a murit la 12 martie 1940. Rămășițele sale pământești se află la sanctuarul "Madonna della Guardia". Trupul său a fost găsit intact la prima deshumare în 1965, și a fost așezat la loc de cinste în același sanctuar, după ce, la 26 octombrie 1980, Papa Ioan Paul al II-lea l-a înscris pe Don Luigi Orione în rândul Fericiților.

după situl www.vatican.va


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire