pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Fericita Alexandrina Maria da Costa (1904-1955)

Alexandrina Maria da Costa s-a născut la Balasar, la 30 martie 1904, și a fost botezată la 2 aprilie următor. A primit o educație creștină de la mama și de la sora ei. Alessandrina a rămas în familie până la vârsta de șapte ani, apoi a fost trimisă la Pòvoa do Varzim, unde locuia în familia unui tâmplar, pentru a frecventa școala primară. Aici a făcut și prima împărtășanie, în 1911, iar în anul următor a primit Mirul de la Episcopul de Oporto. După un an și jumătate s-a întors la Balasar, și s-a mutat împreună cu mama și sora ei în localitatea "Calvario", unde va rămâne până la moarte.

Întrucât avea o constituție robustă, a început să lucreze la câmp, cot la cot cu bărbații, câștigând cât câștigau și ei. La doisprezece ani s-a îmbolnăvit grav din cauza unei infecții, ajungând în pragul morții. S-a vindecat totuși, însă starea sănătății ei avea să rămână mereu marcată de acest episod. La cincisprezece ani a avut loc o întâmplare decisivă pentru viața ei. Era în Sâmbăta Sfântă din 1918. În acea zi, ea și sora ei Deolinda împreună cu o tânără ucenică coseau, când trei bărbați au forțat ușa de la camera unde se aflau ele și au intrat înăuntru. Alessandrina, pentru a-și salva curăția amenințată s-a aruncat de la fereastra aflată la o înălțime de patru metri. Consecințele au fost teribile, deși nu imediate. De fapt, până la vârsta de nouăsprezece ani a mai putut să se târască, dar ulterior paralizia a progresat încet, până când Alessandrina a rămas complet paralizată. Din 14 aprilie 1925, Alessandrina nu s-a mai ridicat din pat.

Timp de trei ani Alessandrina s-a rugat în continuu Domnului, prin mijlocirea Sfintei Fecioare, pentru a dobândi harul vindecării, promițând că va deveni misionară dacă se va vindeca. Dar după ce a înțeles că suferința era vocația ei, a acceptat-o imediat. Spunea: "Sfânta Fecioară mi-a făcut un har și mai mare. Mai întâi resemnarea, apoi conformarea deplină la voința lui Dumnezeu, și apoi dorința de a suferi."

În această perioadă încep și primele fenomene mistice, când Alessandrina începe o viață de intimă uniune cu Isus Euharistic. Într-o zi se afla singură, când i-a venit deodată acest gând: "Isuse, tu ești prizonier în Tabernacol iar eu în patul meu din voința ta. Ne vom ține companie." De atunci a început prima misiune: aceea de a fi lumina Tabernacolului. Petrecea nopțile ca într-un pelerinaj de la un tabernacol la altul, oferindu-se la fiecare Liturghie ca ofrandă pentru iertarea păcătoșilor. Creștea în ea tot mai mult iubirea pentru suferință. De vineri 3 octombrie 1938 până la 24 martie 1942, adică de 182 de ori, a trăit în fiecare vineri suferințele Pătimirii. Alessandrina, depășind starea obișnuită de paralizie, cobora din pat și, prin mișcări și gesturi însoțite de dureri înfricoșătoare, reproducea diferitele momente ale Căii Crucii, timp de trei ore și jumătate.

"A iubi, a suferi, a repara", acesta a fost programul pe care i l-a indicat Domnul. Din 1934 - la invitația preotului iezuit Mariano Pinho, care a îndrumat-o până în 1941 - Alessandrina a început să scrie tot ce îi spunea Isus. În 1936, din porunca lui Isus, ea i-a cerut Sfântului Părinte, prin intermediul Pr. Pinho, să consacrare lumea Neprihănitei Inimi a Mariei. Această rugăminte a fost reînnoită de trei ori, până în 1941, motiv pentru care Sfântul Scaun l-a întrebat pe Arhiepiscopul de Braga despre Alessandrina. La 31 octombrie 1942, Papa Pius al XII-lea a consacrat lumea Inimii Neprihănite a Mariei, printr-un mesaj adresat la Fatima în limba portugheză. Acest act l-a reînnoit la Roma în Bazilica San Pietro, la 8 decembrie în același an.

Din data de 27 martie 1942 Alessandrina nu a mai mâncat, trăind din Euharistie. În 1943, timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți a fost strict controlată de medici specialiști, în spitalul "Foce del Douro" din Oporto. În 1944, noul îndrumător spiritual, preotul salezian Umberto Pasquale, a încurajat-o pe Alessandrina să continue să-și scrie jurnalul. În același an, Alessandrina s-a înscris în Uniunea Cooperatorilor Salezieni. În 1950 Alessandrina a celebrat douăzeci și cinci de ani de imobilitate. La 7 ianuarie 1955 i s-a prezis că acela va fi anul morții ei. La 12 octombrie a cerut să primească ungerea bolnavilor, iar a doua zi, în aniversarea ultimei apariții a Sfintei Fecioare Maria la Fatima, a murit. În 1978 rămășițele ei pământești au fost mutate din cimitirul din Balasar în biserica parohială, unde se află și astăzi, într-o capelă laterală.

după situl www.vatican.va


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire