pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Fericita Bonifacia Rodríguez Castro (1837-1905)

Bonifacia Rodríguez Castro, s-a născut la Salamanca (Spania), la 6 iunie 1837, în sânul unei familii de meșteșugari, profund creștină, preocupată de educația religioasă a copiilor lor. Prima ei școală a fost atelierul de croitorie al tatălui ei Juan. După ce a terminat studiile primare a învățat munca de pasmanterie cu care începe să-și câștige existența și să-și ajute mama și frații, atunci când la vârsta de numai 12 ani a rămas orfană de tată. Nevoia de a munci pentru a supraviețui marchează curând personalitatea ei puternică, experimentând pe propria piele condițiile grele ale femeilor muncitoare.

După ce a depășit primele dificultăți economice, și-a înființat propriul atelier de "pasmanterie și alte lucrări", în care a lucrat într-o profundă reculegere, imitând viața ascunsă a Familiei de la Nazaret. Avea o mare devoțiune pentru Neprihănita Fecioară Maria și pentru Sf. Iosif. Începând din 1865, data căsătoriei lui Augustina, unica dintre frații ei care ajunge la vârsta adultă, Bonifacia și mama ei, care rămăseseră singure, se dedică unei vieți intense de pietate, mergând zilnic la Biserica din apropiere, îngrijită de părinții iezuiți.

Un grup de fete din Salamanca, prietene ale ei, atrase de mărturia vieții ei, încep să se adune în atelierul ei în serile de duminică și în sărbători. Împreună decid să formeze Asociația Neprihănitei și a Sf. Iosif, care mai târziu avea să se numească Asociația Iosefină. Atelierul Bonifaciei găzduiește astfel un clar proiect apostolic și social de asistență preventivă a femeilor muncitoare. Bonifacia se simte chemată la viața religioasă, și se gândește să se facă dominicană, însă un eveniment de o importanță deosebită îi va schimba viața: îl întâlnește pe iezuitul catalan Francisco Javier Butinya i Hospital, dăruit apostolatului cu muncitorii manuali. Atrasă de mesajul său evanghelizator referitor la sfințirea muncii, Bonifacia se lasă îndrumată spiritual de pr. Francisco. Prin intermediul ei, părintele intră în contact cu fetele care frecventează atelierul Bonifaciei, majoritatea fiind muncitoare manuale.

Bonifacia îi mărturisește dorința ei de a deveni dominicană, dar el îi propune ca ei să fondeze împreună Congregația Slujitoarele Sf. Iosif, menită să asiste preventiv pe femeile muncitoare, iar Bonifacia acceptă cu docilitate. Astfel, împreună cu alte șase fete din Asociația Iosefină, printre care și mama ei, înființează la Salamanca, în propriul atelier, comunitatea religioasă la 10 ianuarie 1874. Cu trei zile înainte, la 7 ianuarie, Episcopul de Salamanca, Joaquin Lluch i Garriga, semnase Decretul de Înființare a Institutului. Însă era o formă de viață religioasă destul de avangardistă, așa încât curând au apărut și opozanți printre clericii diecezani din Salamanca. În plus, după trei luni de la fondare, pr. Francisco Butinya este exilat din Spania împreună cu ceilalți iezuiți, iar în ianuarie 1875 Episcopul Lluch i Garriga este mutat la Barcelona. Bonifacia rămâne singură cu institutul, la numai un an de la înființarea lui.

Noii directori ai comunității, numiți de Episcop dintre preoții seculari, stârnesc dezbinarea între surori, și profitând de o vizită a Bonifaciei la alte comunități înființate de pr. Francisco Butinya, încurajează destituirea ei din funcția de superioară și co-fondatoare a Institutului. Bonifacia primește totul în tăcere, umilință și iertare, și ca soluție la conflict, îi propune Episcopului de Salamanca, Narciso Martínez Izquierdo, fondarea unei noi comunități la Zamora. Cu acordul Episcopului de Zamora, Tomás Belestá y Cambeses, Bonifacia înființează aici o nouă comunitate, în iulie 1883, împreună cu mama ei. Casa mamă din Salamanca se detașează complet de Bonifacia și de fundația de la Zamora, și sub îndrumarea superiorilor ecleziastici, face modificări la Constituțiile scrise de pr. Butinya, schimbând astfel scopurile Institutului.

La 1 iulie 1901 Papa Leon al XIII-lea acordă aprobarea pontificală Slujitoarelor Sf. Iosif, solicitată de casa mamă, casa din Zamora fiind exclusă din această aprovare. Bonifacia se hotărăște atunci să meargă personal la Salamanca pentru a vorbi cu surorile, dar acestea nu au primit-o. În ciuda acestei noi respingeri din partea surorilor din Salamanca, plină de încredere în Dumnezeu, le spunea surorilor ei din Zamora că după moartea ei cu siguranță comunitățile se vor uni. Cu această speranță în suflet, înconjurată de dragostea comunității ei și de lumea din Zamora care o cinstea ca pe o sfântă, a murit în acest oraș la 8 august 1905. La 23 ianuarie 1907, casa din Zamora a fost încorporată în restul Congregației.

după situl www.vatican.va


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire