pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Fericitul Valentin Paquay (1828-1905)

Valentin Paquay, s-a născut la Tongres în Belgia, la 17 noiembrie 1828, fiind al cincilea copil, din cei unsprezece ai lui Enric și Anna Neven, iar la botez a primit numele Louis. După ce a frecventat școala elementară, a intrat în Colegiul din Tongres al Canonicilor Regulari ai Sf. Augustin, unde a urmat studii literare, iar în 1845 a fost admis în seminarul mic din St. Trond, unde a urmat cursuri de retorică și filosofie.

După moartea timpurie a tatălui, în 1847, a obținut consimțământul mamei, și a intrat în Ordinul Fraților Minori din provincia belgiană, iar la 3 octombrie 1849 a început noviciatul la Thielt. La 4 octombrie anul următor a depus voturile, iar după aceea a mers la Beckheim, unde a frecventat cursurile teologice. A fost hirotonit la Liege, la 10 iunie 1854, și trimis în mănăstirea din Hasselt, unde a rămas întreaga viață. În această mănăstire a fost mai târziu vicar, gardian, iar în 1890 și 1899 definitor provincial.

Pr. Valentino Paquay a fost un neobosit apostol: a predicat aproape în continuu, și a fost foarte apreciat pentru cuvintele sale simple și convingătoare; a fost adesea comparat cu parohul de Ars, datorită dăruirii sale slujirii în confesional; avea o devoțiunea aparte pentru Sfânta Euharistie, iar prin apostolatul său în favoarea împărtășaniei frecvente, a fost un precursor activ al renumitului decret al Papei Pius al X-lea; era devotat cultului Inimii Preasfinte a lui Isus, cult pe care l-a răspândit mai ales printre surorile din Fraternitatea Ordinului Franciscan Secular din Hasselt, pe care le-a îndrumat timp de 26 de ani. Ținea vii în memorie Patimile lui Isus, astfel că se ruga zilnic Calea Crucii și era foarte devotat Sfintei Fecioare.

A murit la Hasselt, la 1 ianuarie 1905, la vârsta de 77 de ani. Eroismul virtuților sale a fost recunoscut de către Papa Paul al VI-lea prin decretul din 4 mai 1970.

după situl www.vatican.va


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire