pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Ioan de Kenty (1390-1473)
23 decembrie (calendarul latin)

Kenty este o mică localitate așezată la poatele munților Tatra, în Polonia, la o depărtare de circa opt mile de Cracovia; aici s-a născut în ziua de 24 iunie 1370 unul dintre oamenii renumiți prin sfințenia și știința sa; deoarece ziua de naștere a coincis cu sărbătoarea nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, părinții l-au numit Ioan, și el a rămas în istorie cu numele de Ioan de Kenty, sau Ioan Conțiu, cum se recomanda el însuși, potrivit obiceiului de a traduce în limba latină numele proprii. În această perioadă, tronul Poloniei a fost ocupat de lituanianul Vladislav II Iagello, care s-a căsătorit cu principesa moștenitoare Hedviga, a îmbrățișat creștinismul și a devenit regele polonezilor și întemeietorul dinastiei Iagellonilor (1386-1572). Între operele mari realizate de acest suveran este și întemeierea în 1400 a universității din Cracovia, la care Ioan Conțiu va ajunge profesor de filozofie și teologie.

Ioan a primit primele cunoștințe de literatură și religie în casa părintească. Apoi a trecut la universitatea din Cracovia, unde a studiat cu un elan extraordinar, dorind, după cum mărturisea el, să ajungă un preot învățat. După luarea gradelor universitare a fost sfințit preot și îndată numit profesor. În această calitate a participat la multe discuții publice cu susținătorii învățăturilor husite, care adesea în loc de argumente se foloseau de insulte și chiar de lovituri și amenințări, cărora Ioan se mulțumea să le răspundă: «Deo gratias» - «Mulțumesc lui Dumnezeu». Pentru a-l pune la adăpost de primejdia unor răzbunări, Episcopul de Cracovia l-a numit paroh de Ilkusi. Ca păstor sufletesc a fost la înălțimea pregătirii sale, prin zelul pentru formarea spirituală a credincioșilor săi și printr-o dragoste neobosită față de cei săraci. De câteva ori a fost văzut întorcîndu-se acasă cu picioarele goale, deoarece pe drum întâlnise un om lipsit de încălțăminte și i le dăduse pe ale sale. Într-o dimineață pe când mergea spre biserică a văzut pe un om căzut în zăpadă și aproape mort de frig; s-a dezbrăcat de mantaua sa, l-a învelit și l-a adus în parohie, iar el s-a întors la biserică pentru a celebra Sfânta Liturghie. Pe când se afla în rugăciune, după slujbă, vede că se apropie de el Preacurata Fecioară Maria purtând în mâini mantaua pe care o dăduse săracului.

Torturat de gândul la răspunderile unui păstor sufletesc, a cerut de la Episcop să fie eliberat de această sarcină și trimis din nou la universitate, cerere ce i-a fost îndeplinită, spre bucuria studenților și a profesorillor. Ioan Conțiu a îndeplinit și funcția de preceptor al principilor casei regale poloneze și uneori era invitat să participe la recepțiile mondene ce aveau loc la curte. Într-o zi s-a prezentat la o astfel de recepție într-o îmbrăcăminte simplă, și portarul nu a voit să-i deschidă. Întorcându-se acasă și-a schimbat hainele și a revenit la castel; de data aceasta a fost introdus cu onoruri în sala de recepție. Pe când stăteau la masă, din cauza neatenției unui servitor, un pahar s-a răsturnat,și a pătat hainele lui Ioan. El a zâmbit împăciuitor: «E drept ca și costumul meu să aibă partea sa, deoarece numai datorită lui am putut să intru aici».

Deviza după care s-a condus și pe care o repeta deseori era aceasta: «Mai sus!»; în dificultățile mici sau mari ale vieții, el căuta să privească «mai sus», spre Dumnezeu, spre veșnicie, și astfel loviturile pe care le primea în prestigiul, cariera sau interesele sale materiale nu i-au tulburat liniștea sufletului. Sfântul Ioan Kenty a fost și un devotat vizitator al locurilor sfinte; a făcut un drum la Sfântul Mormât, și de patru ori a mers în pelerinaj la mormintele Sfinților Apostoli din Roma. Se istorisește că într-una dinaceste călătorii a fost atacat de către tâhari, care i-au luat toate proviziile și banii ce-i avea asupra lui și la urmă l-au întrebat dacă mai are ceva. El le-a spus că nu mai are nimic, dar mergând mai departe și-a adus aminte că avea câteva monede de aur cusute în haină. Pentru a nu se simți vinovat de minciună, s-a întors, a căutat pe tîlhari și le-a întins monedele rămase în haine. La acest gest cu totul neobișnuit, bandiții i-au dat înapoi tot ce luaseră de la el.

În amintirea faptelor de caritate ale profesorului Ioan Kenty, la universitatea din Cracovia s-a păstrat mai multe veacuri obiceiul ca la masa profesorilor să rămână un tacâm liber, pentru un eventual cerșetor. Când bătea la ușă un sărac, servitorul strigă: «A venit un sărac», iar unul dintre profesori răspundea: «A venit Isus Cristos» - și-l așezau la masă.

Sfântul Ioan de Kenty a murit în noaptea de Crăciun a anului 1473 și a fost declarat Sfânt în anul 1767. În calendarul vechi, comemorarea lui se făcea la 20 octombrie, dar calendarul nou a stabilit ziua de 23 decembrie, în apropierea datei morții sale.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire