pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfinții Patriarhi Avraam, Isac și Iacob
20 decembrie (calendarul latin)

În apropierea sărbătorilor Nașterii Domnului, sunt amintiți sfinții Patriarhi Avraam, Isac și Iacob, strămoși după trup ai lui Isus Cristos, «fiu al lui David, fiu al lui Avraam» (Matei I, 1). Biserica creștină cinstește pe Patriarhii și Profeții Vechiului Testament, deoarece prin ei Dumnezeu a vestit și a pregătit întruparea Fiului său Unic și răscumpărarea neamului omenesc. Geneza, sau Cartea Facerii, istorisește pe larg, începând cu capitolul 11, vers 29, și până la ultimul capitol, al 50-lea, întâmplările din viața lui Avraam, a fiului său Isac, și a fiului acestuia, Iacob.

Avraam, fiul lui Terah, locuia în orașul Ur din sudul Mesopotamiei, la gurile fluviilor Tigru și Eufrat, cu aproape două mii de ani înainte de Cristos. Deși trăia într-o lume care se închina la mai mulți dumnezei și era împărțită în diferite credințe, el ajunge la convingerea că nu este decât un singur Dumnezeu, creator al universului și părinte unic al tuturor oamenilor. Pe când avea șaptezeci și cinci de ani, Domnul i-a cerut să părăsească acel ținut și să pornească spre o țintă pe care i-o va arăta pe parcurs: «Ieși din țara ta, dintre rudeniile tale și din casa tatălui tău, și vino în țara pe care ți-o voi arăta Eu» (Geneza XII, 1). Atât de mare a fost credința lui Avraam, încât a acceptat imensul sacrificiu de a se rupe de locurile natale și a pornit într-o direcție necunoscută, sigur fiind că Cel care l-a chemat este vrednic de crezare. De acum, viața lui Avraam va fi un lung șir de încercări ale încrederii sale în cuvântul lui Dumnezeu.

După o călătorie îndelungată, împreună cu soția, servitorii și turmele sale, și cu nepotul său Lot, au ajuns în țara Canaanului și s-au stabilit la Sichem, localitate aflată lîngă actualul oraș Napluza din Iordania, «unde a zidit un altar Domnului și a chemat numele Domnului» (Geneza XII, 7). Aici Dumnezeu i-a promis că îi va da în stăpânire, lui și urmașilor, întreg ținutul. Avraam era totuși mâhnit deoarece atât el cât și soția sa erau înaintați în vîrstă, și nu avea copii. Urmând obiceiul văzut la popoarele înconjurătoare, Sara i-a propus lui Avraam să se apropie de servitoarea lor Agar, poate că ea le va da un moștenitor. Agar a născut un copil pe care l-au numit «Ismail». Dar planul lui Dumnezeu a fost altul. Prin descoperire i-a arătat lui Avraam că soția lui va avea un copil căruia i se va da moștenirea promisă. Cu prilejul acestei prevestiri, Dumnezeu i-a schimbat numele în «Avraam», ceea ce înseamnă «tatăl multor neamuri», deoarece mai înainte se numise «Avram», cuvânt ce înseamnă «tată înalt». În acest moment al vieții sale, a avut loc dialogul dintre el și Dumnezeu, privitor la soarta orașelor Sodoma și Gomora (Geneza cap. XVIII), dialog în care Avraam își expune părerile și dorința de a salva ce se poate salva, iar Atotputernicul acceptă propunerile slujitorului său, arătând că adevărata credință nu înseamnă o supunere oarbă, ci o comuniune între Creator și făptura sa, în vederea cunoașterii și realizării dreptății și adevărului.

După nașterea copilului promis, Isaac, în casa bătrânului Patriarh s-a produs o furtună: soția lui, Sara, nu o mai putea suferi pe mama primului copil, roaba Agar. Dumnezeu i-a spus lui Avraam : «Numai din Isaac va ieși o sămînță care va purta numele tău; dar și pe fiul roabei tale îl voi face un neam» (Geneza XXI, 12-13). Roaba și fiul ei Ismail au fost trimiși în pustiu, unde Dumnezeu le-a venit în ajutor în chip minunat. Ismail a devenit părintele poporului arab, iar Isaac este părintele poporului evreu.

Este cunoscută încercarea grea la care Dumnezeu a supus credința lui Avraam, atunci când i-a cerut să-l aducă jertfei pe fiul său Isaac (Geneza XXII); și în acest caz, el a rămas statornic în încrederea față de Cel care l-a scos din pămîntul părinților săi; drept răsplată, i s-a destăinuit chemarea lui la înfăptuirea operei de răscumpărare a întregului neam omenesc: «Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânța ta, pentru că ai ascultat de porunca mea» (Geneza XXII, 18).

Pentru înmormântarea soției sale Sara, Avraam a cumpărat de la Efron hetitul peștera Macpela, cu pământul înconjurător, în ținutul Hebron, la sud de Ierusalim; aici va fi înmormântat el însuși, când «după o bătrânețe fericită, înaintat în vârstă - o sută șaptezeci și cinci ani - și sătul de zile, a fost adăugat la poporul său» (Geneza XXV, 8). Mormântul patriarhului Avraam este venerat și astăzi cu pietate de credincioșii religiei mozaice, creștine și musulmane.

Binecuvântarea dată de Dumnezeu lui Avraam a trecut la fiul său Isaac, de la acesta la Iacob, fiul lui Isaac, și de la el din generație în generație, până s-a realizat deplin în Isus Cristos, «fiul lui David, fiul lui Avraam» (Matei I, 1), pe care Patriarhul Iacob, deși cu ochii îngreuiați de bătrînețe, l-a întrezărit înainte de a muri, și l-a numit «împăciuitorul, căruia i se vor supune popoarele» (Geneza 49, 10).

Biserica creștină, urmând îndemnul Eclesiasticului (44, 1), «Să lăudăm pe bărbații cei vestiți în neamul lor» cinstește pe toți strămoșii lui Cristos sub denumirea generală de «Sfinții Patriarhi»; calendarul creștin catolic amintește în chip deosebit pe Sfinții Avraam, Isaac și Iacob, care poartă și numele de Israel, în ziua de 20 decembrie, cu cinci zile înainte de sărbătorirea Nașterii Domnului nostru Isus Cristos, ca o recunoaștere a misiunii divine pe care au îndeplinit-o în opera de Răscumpărare.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire