pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Fericitul Urban al V-lea (1310-1370)
19 decembrie (calendarul latin)

Între anii 1309-1377 condițiile istorice au obligat pe urmașii Sfântului Petru la conducerea Bisericii să locuiască în orașul Avignon din Sudul Franței, pe malul fluviului Rhone. Între cei care au fost pe Scaunul apostolic în această perioadă a «captivității babilonice» se numără și fericitul Urban al V-lea, ales Papă la 28 septembrie 1362, cu toate că în acel moment nu era Episcop, nici Cardinal, ci numai abate al mănăstirii benedictine «Sfântul Victor» din Marsilia. Din familie, el se numea Vilhelm de Grimaord.

Vilhelm s-a născut la castelul Grisac, din regiunea Cévennes, în anul 1310. Din copilărie a manifestat o dragoste deosebită față de reculegere și de muncă; deseori părăsea joaca, alerga în capelă și rămânea în rugăciune pentru mai mult timp. Mama lui spunea atunci: «Eu nu-l înțeleg, dar, până la urmă, e destul că îl înțelege Dumnezeu». A intrat în mănăstirea benedictină din Chirac, apoi a trecut la abația Sfântul Victor din Marsilia, unde a făcut studii strălucite și a luat doctoratul în dreptul civil și bisericesc. A predat ca profesor în universitățile din Toulouse, Montpellier, Paris și Avignon. După sfințirea ca preot, a fost numit vicar general la Clermont și Uzes. Curia papală din Avignon l-a trimis ca delegat papal în Lombardia și Neapole, și în această calitate a depus eforturi mari pentru pregătirea revenirii Scaunului pontifical la Roma. Pe când se afla în Italia este ales urmaș al Papei Inocențiu al VI-lea. La 6 noiembrie 1362 este sfințit Episcop la Avignon și în aceeași zi primește tiara papală, luîndu-și numele de Urban al V-lea.

Urban al V-lea a dovedit calitățile unui excepțional conducător și o mână energică la cârma bărcii lui Petru, într-o epocă de mari greutăți pentru Biserică. Pontificatul său este marcat de trimiterea misionarilor în India, China și Lituania; a dat un mare avânt studiilor eclesiastice și a introdus reforme însemnate în administrația bisericească. Nu a ezitat să reînnoiască împotriva regelui Petru al IV-lea al Castiliei excomunicarea dată de Papa Inocențiu al IV-lea pentru că acesta își omorâse soția și luase în căsătorie o altă femeie. Asemenea urmașilor săi, Urban al V-lea căuta momentul potrivit de a se reîntoarce în Roma și a răspunde astfel dorinței generale a creștinătății din apus. Poetul Petrarca îi scria: «Mai mult decât de orice altă cetate, tu ești legat de Roma».

La 30 aprilie 1367, Urban al V-lea împreună cu întreaga Curie papală s-au îmbarcat la Marsilia, pe o adevărată flotă de galere și au pornit spre Roma. După o scurtă oprire la Genova și o ședere mai îndelungată la Viterbo, la 16 septembrie Papa a pus piciorul în Cetatea Eternă, primit de locuitorii orașului cu o bucurie de nedescris.

Cronicarul Coluccio Salutati notează: «După câteva zile, Roma răsuna de cântecele lucrătorilor» care au răspuns la chemarea Papei de a începe restaurarea clădirilor ajunse în ruină. Urban al V-lea s-a preocupat intens și de refacerea spirituală a vieții și unității Bisericii, ajungând la o mare apropiere de unirea cu Biserica din Răsărit, în cadrul întîlnirilor din anul 1369.

Dar bucuria revenirii la Roma nu a durat mult, și la 7 aprilie 1370 Papa a considerat că este obligat să se întoarcă la Avignon, cu toate rugămințile multor personalități însemnate ale timpului. Sfînta Brigita a mers după el până la Bolsena, și i-a prezis că va muri îndată după ce va ajunge la Avignon. A ajuns la Avignon în ziua de 26 septembrie.

La 19 decembrie și-a dat seama că se apropie sfârșitul; a cerut să fie îmbrăcat în rasa de călugăr benedictin și dus în casa fratelui sau, deoarece nu voia să sfârșească viața într-un palat și a dat ordin ca poarta și ușile casei să rămînă deschise, pentru ca oricine să poată intra și să vadă «cum moare un papă». A încetat din viață în seara zilei de 19 decembrie 1370. În opt ani de pontificat, prin măsurile luate și prin exemplul său personal a contribuit mult la reînnoirea vieții spirituale în rândul clerului și al credincioșilor, precum și la dezvoltarea învățăturii creștine și a studiilor teologice în general.

La romani cuvîntul «urbanus» însemna: locuitor al orașului Roma (Urbs = orașul Roma); mai târziu a primit și înțelesul de om politicos, manierat, bine crescut, spre deosebire de rusticus = țăran, agricultor, și prin extindere necioplit, rău crescut. Cuvântul «Urbanus» a fost folosit și ca nume de persoană, mai ales în epoca creștină; el a fost ales de mai mulți Papi, ultimul fiind Papa Urban al VIII-lea (1623-1644). «Martirologiul Roman» amintește doisprezece sfinți care au purtat prenumele Urbanus.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire