pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfinții Crisant și Daria (sec. III)
25 octombrie (calendarul latin)
19 martie (calendarul bizantin)

Istorisirea martiriului Sfântului Crisant și al soției sale Daria a dat scriitorilor bisericești prilejul de a expune pe larg frământările sufletești și încercările prin care aveau de trecut cetățenii romani din înalta societate în drumul spre Cristos. Pornind de la întrebările și răspunsurile, în general scurte, consemnate de actele oficiale și de la relatarea sumară a faptelor privitoare la convertirea, judecarea și executarea martirilor, scriitorii de mai târziu au întocmit tablouri vii în care să poată fi citite cu claritate gândurile și sentimentele fericiților eroi ai credinței și minunata lucrare a puterii și bunătății divine.

Istoria sfântului martir Crisant începe cu venirea la putere a împăratului roman Valerian (253-260), când nobilul Polemius este chemat de la Alexandria la Roma și i se oferă unul dintre primele locuri în Senatul roman. El vine împreună cu fiul său, Crisant, un tânăr deosebit de înzestrat, care îi obosise pe profesorii din Alexandria cu întrebările lui despre problemele mari ale sensului și valorii vieții umane. Ajuns în capitala imperiului, el continuă cu pasiune cercetările sale; citește cu nesaț operele marilor filosofi, discută cu retori și scriitori, dar nu află răspunsul care să-i aducă liniștea. Atunci, Dumnezeu răspunde dorinței sale după adevăr, dispunând astfel lucrurile încât să ia cunoștință de Sfânta Evanghelie. După ce a citit-o cu deosebită atenție, a simțit cum în sufletul său a coborât o lumină dulce și a spus: "Prea mult timp ai pierdut, Crisant, răsfoind cărțile întunericului; iată că acum ai văzut lumina adevărului. Ar fi oare înțelept să respingi aceste raze strălucitoare și să te reîntorci la minciună? Tu ai descoperit o comoară de aur și cele mai prețioase pietre: ai grijă să nu-ți fie răpită și astfel să pierzi roadele muncii tale."

Odată, aflându-se într-o călătorie în afara Romei, a întâlnit pe pustnicul Carpofar, care își petrecea zilele într-o peșteră, în rugăciune și citirea cărților sfinte. După mai multe zile de discuții, nobilul Crisant a cerut și a primit sfântul Botez. La reîntoarcerea în oraș, cei din casă au observat o schimbare totală în purtările lui, și spre uimirea lor l-au auzit vorbind despre Cristos și despre frumusețea învățăturilor sale. Înspăimântați, l-au înștiințat pe Polemius, atrăgându-i atenția că purtarea lui Crisant i-ar putea aduce mari neplăceri și chiar să-l compromită în fața împăratului. Plin de mânie, tatăl poruncește să fie aruncat în închisoare și să nu i se dea decât foarte puțină mâncare, până ce își va reveni. Ca un adevărat iubitor al lui Cristos, tânărul nobil a simțit o bucurie nespusă, gândindu-se că participă la suferințele învățătorului său divin, și în loc să arate părere de rău pentru starea în care se afla, el a devenit mai convins și mai hotărât în credința sa.

În fața acestei situații, Polemius, sfătuit de unii prieteni, a recurs la un alt mijloc. A poruncit să se pregătească un ospăț splendid, cu cele mai frumoase sclave care să servească la masă, iar Crisant să fie îmbrăcat în veșmintele sale cele mai prețioase. Adus în mijlocul oaspeților, tânărul a înțeles primejdia în care se afla și, spun Actele martiriului său, "a recurs la arma mântuirii, rugăciunea: 'Doamne, vino în ajutorul meu. Știu că este cu neputință să rămân curat dacă Tu nu-mi dai acest har. Apără-mă de ispitele care mă asaltează'". Abia a terminat rugăciunea și toate fetele care se aflau în sală au căzut într-un somn adânc, din care nu au putut fi trezite decât după ce au fost transferate într-o altă cameră. Polemius a cerut ajutorul unei preotese a zeiței Minerva, o tânără deosebit de frumoasă și inteligentă, cu o mare putere de convingere. Daria, acesta era numele preotesei, a îmbrăcat podoabele ei fermecătoare și s-a prezentat în fața lui Crisant. "Ceea ce mă aduce alături de tine nu este o pasiune josnică, ci rugămintea cu lacrimi a tatălui tău, care dorește să te reîntorci la cultul slăvit al zeilor noștri", a început Daria. Crisant a răspuns: "Dacă ești în măsură să mă convingi cu dovezi temeinice, voi răspunde cu plăcere dorințelor tatălui meu și rugăminților tale".

Actele martiriului Sfântului Crisant consemnează în continuare o discuție îndelungată, de fapt o critică la adresa cultului zeilor. Crisant spune: "Voi mă constrângeți să venerez ca zei niște blocuri de piatră îmbinate între ele cu cuie și plumb. Crezi că pot să ador eu pe un Jupiter desfrânat, pe un Mercur hoț, un Hercule asasin, o Venera nerușinată? Ce fel de dumnezeire poți recunoaște tu, Daria, în acești criminali? Noi nu trebuie să venerăm și să iubim decât ființele care strălucesc printr-o sfințenie desăvârșită și o glorie fără pată. Or, ce sfințenie afli în Saturn, care își devorează copiii îndată după naștere; și ce este lăudabil în tatăl său Jupiter, asasin și uzurpator, care a comis atâtea crime câte zile a trăit? Și ce putem spune de sfințenia Junonei, a zeiței Palas sau a zeiței Venus?... sunt de plâns cei care cinstesc și venerează asemenea zei". Daria răspunde: "Știu foarte bine că toate acestea nu sunt decât ficțiuni ale poeților și nu merită nici o atenție; dar de ce nu ții seamă de ceea ce ne învață filosofii? Ei ne arată că toate divinitățile reprezintă alegoric forțele vii ale universului. Saturn este timpul, Jupiter soarele, Junona aerul, Venera focul, Neptun marea, Ceres pământul; și așa sunt toate zeitățile". La această explicație Crisant întreabă: "Atunci de ce să fabricăm imagini ale lor și apoi să le venerăm? Dacă pământul este o zeiță, nu ar trebui să împartă daruri adoratorilor săi? Însă pământul nu oferă nimic celor care îl adoră, ci numai celor care îl muncesc... Și la fel se întâmplă cu toate elementele naturii. Ele sunt create pentru a fi de folos oamenilor, ca un dar al bunătății lui Dumnezeu. Este deci o nebunie să adorăm niște obiecte care ne sunt inferioare. Acela singur merită închinarea și recunoștința noastră care ne-a dăruit aceste lucruri..." Cuvintele lui Crisant au convins-o pe Daria să renunțe la cultul zeilor și să ceară Sfântul Botez. Pentru a da satisfacție lui Polemius, s-au căsătorit în mod oficial, dar s-au hotărât să își consacre lui Dumnezeu fecioria lor.

Viața fericită a celor doi soți a provocat o mare mișcare de convertire la credința creștină și de practicare a castității perfecte în căsătorie. Tribunul Claudiu, considerând că Daria și Crisant sunt vinovați de cele ce se petreceau, i-a supus la diferite chinuri, dar toate instrumentele de tortură s-au sfărâmat și în cele din urmă înșiși călăii cereau să devină creștini. Daria a fost dusă într-o casă de prostituție, cu intenția de a fi dezonorată. Dumnezeu a intervenit printr-un leu care a scăpat din circ și a alergat la locul infam, unde a apărat-o pe Daria de toate primejdiile. Deoarece încercările de a-i face să se întoarcă la cultul zeilor au rămas zadarnice, prefectul orașului, sau poate chiar împăratul Valerian în persoană, a dat poruncă să fie îngropați de vii într-o nisipărie, în afara orașului, după poarta Salaria. Această pedeapsă a fost hotărâtă și pentru a aplica legea care cerea ca vestalele care au renunțat la virginitate să fie îngropate de vii. Strâns uniți sufletește în viața lor pământească, Crisant și Daria nu au fost despărțiți nici la moarte, nici în mormânt.

Creștinii au săpat în acel loc o galerie subterană în care au așezat cu cinste trupurile martirilor. Când au venit peste un an de zile să serbeze ziua martirului, fiind denunțați prefectului, acesta a dat ordin să se închidă gura galeriei și să fie păziți de ostași. După ce Biserica și-a recăpătat libertatea, și Papa Demesus a început restaurarea catacombelor, galeria a fost deschisă din nou și în fața ochilor înmărmuriți ai celor de față a apărut o priveliște tulburătoare: o mulțime de schelete întinse pe pământ, între care se puteau distinge trupuri de copii, bărbați, femei și preoți, purtând încă în mâini vase de argint cu care celebraseră Tainele Sfinte. Papa Demesus a dat ordin să nu se schimbe nimic, a zidit galeria, lăsând doar o mică deschizătură, prin care se vedeau sfintele relicve. Din nefericire, galeria a fost devastată de către goți atunci când au invadat Roma, și nu a mai rămas decât cripta cu osemintele sfinților Crisant și Daria. În secolul al IX-lea, relicvele celor doi soți au fost transferate la abația Sfântului Avold, din Metz, în nordul Franței.

* * *

Numele personal Crisant, cu forma feminină Crisanta, provine din limba greacă și este derivat din alăturarea cuvintelor Chryson = aur și anthos = floare, însemnând "floare de aur" (ca și cuvântul crizantemă). Astăzi se întâlnește foarte rar.

Prenumele Daria, cu forma masculină Darie, este de origine din îndepărtata Persie; el a fost purtat de mulți regi, printre care Darius I, al lui Istaspe, amintit în Scrisoarea a III-a a lui Eminescu. În limba persană apare ca un nume compus din două cuvinte, care alăturate au înțelesul de: "om care posedă bunuri", sau "om care menține binele".

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire