pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Fericita Tereza de Calcutta (1910-1997)
5 septembrie (calendarul latin)

"Sunt albaneză după sânge, indiancă după cetățenie. În ce privește credința mea, sunt o soră catolică. După vocație, aparțin lumii. Dar în ce privește inima mea, aparțin cu totul Inimii lui Isus".

Măruntă de statură, dar cu o credință tare ca o stâncă, Maicii Tereza de Calcutta i-a fost încredințată misiunea de a proclama iubirea lui Isus față de omenire, mai ales față de cei mai săraci dintre săraci. "Dumnezeu încă iubește lumea și mă trimite pe mine și pe tine ca să fim iubirea și milostivirea lui față de cei săraci". Era un suflet plin de lumina lui Cristos, înflăcărată de iubirea față de El și cu o singură dorință fierbinte: "să sature setea Lui de iubire și de suflete".

Această mesageră luminoasă a iubirii lui Dumnezeu s-a născut la 26 august 1910 la Skopje, oraș aflat la răscrucea istoriei din Balcani. Cea mai mică dintre cei cinci copii ai lui Nikola și Drane Bojaxhiu, a fost botezată Gonxha Agnes, și a primit Prima Împărtășanie la vârsta de cinci ani și jumătate, iar Mirul în noiembrie 1916. Iubirea față de suflete a pătruns în inima ei din ziua Primei Împărtășanii. Moartea neașteptată a tatălui, care a avut loc atunci când Agnes avea circa opt ani, a lăsat familia în dificultăți financiare. Drane i-a crescut pe copii cu autoritate și iubire, influențând considerabil caracterul și vocația fiicei. Formarea religioasă a lui Gonxha a fost consolidată ulterior de activa parohie iezuită Preasfânta Inimă, în care era mult implicată.

La vârsta de optsprezece ani, îndemnată de dorința de a deveni misionară, Gonxha a lăsat casa natală, în septembrie 1928, pentru a intra în Institutul Sfintei Fecioare Maria, cunoscut cu numele "Surorile de Loreto", din Irlanda. Aici a primit numele sora Maria Tereza, asemenea Sfintei Tereza de Lisieux. În decembrie a plecat spre India, sosind la Calcutta la 6 ianuarie 1929. După profesiunea voturilor temporare din mai 1931, sora Tereza este trimisă în comunitatea Surorilor de Loreto din Entally, unde a predat în școala de fete St. Mary. La 24 mai 1937, sora Tereza a făcut profesiunea voturilor perpetue, devenind, așa cum ea însăși a spus, "mireasa lui Isus" pentru "toată veșnicia". Din acea zi i s-a spus mereu Maica Tereza. A continuat să predea la St. Mary și în 1944 a devenit directoarea școlii. Persoană de o rugăciune profundă și de o iubire intensă față de surorile și elevele ei, Maica Tereza a petrecut foarte fericită douăzeci de ani din viață la "Loreto". Cunoscută pentru caritatea, generozitatea și curajul ei, pentru înclinația spre munca grea și pentru darul natural al organizării, și-a trăit consacrarea lui Isus, printre surori, cu fidelitate și bucurie.

La 10 septembrie 1946, în timpul călătoriei cu trenul de la Calcutta la Darjeeling pentru o reculegere anuală, Maica Tereza a primit "inspirația", "vocația în vocație". În acea zi, setea lui Isus după iubire și după suflete s-a impus inimii ei - în ce mod, nu a povestit niciodată -, și dorința arzătoare de a sătura setea Lui a devenit punctul principal al vieții ei. În timpul săptămânilor și a lunilor care au urmat, prin locuțiuni și viziuni interioare, Isus i-a revelat dorința Inimii sale după "victimele de iubire" care ar fi "răspândit iubirea lui asupra sufletelor". "Vino, fii lumina mea", a rugat-o. "Nu pot să merg singur". I-a revelat suferința lui văzând lipsa de grijă față de cei săraci, durerea sa că nu este cunoscut de ei și dorința sa arzătoare după iubirea lor. Isus i-a cerut Maicii Tereza să fondeze o comunitate religioasă, Misionarele Carității, dedicate slujirii celor mai săraci dintre săraci. Au trecut circa doi de discernământ și de verificări înainte ca Maica Tereza să obțină permisiunea de a începe noua sa misiune. La 17 august 1948, a îmbrăcat pentru prima oară sari-ul alb cu margini albastre și a ieșit pe poarta iubitei ei mănăstiri de "Loreto" pentru a intra în lumea săracilor.

După un curs scurt cu Surorile Medicale Misionare de la Patna, Maica Tereza s-a întors la Calcutta și a găsit găzduire temporară la Micile Surori ale Săracilor. La 21 decembrie a mers pentru prima oară în periferie: a vizitat familiile, a spălat rănile unor copii, s-a îngrijit de un bărbat în vârstă care zăcea bolnav pe stradă și de o femeie care murea de foame și de tuberculoză. Începea fiecare zi cu Isus Euharistic și ieșea pe stradă cu rozariul în mână, pentru a-l căuta și a-l sluji pe El în cei care sunt "nedoriți, neiubiți, neîngrijiți". Câteva luni mai târziu i s-au alăturat, una după alta, câteva dintre fostele ei eleve.

La 7 octombrie 1950 noua Congregație a Misionarelor Carității era recunoscută oficial în Arhidieceza de Calcutta. La începutul anului 1960, Maica Tereza începea să trimită surori de-ale ei în alte părți ale Indiei. Dreptul Pontifical acordat Congregației de către Papa Paul al VI-lea în februarie 1965 a încurajat-o să deschidă o casă de misiune în Venezuela. După aceasta au urmat imediat alte fundații la Roma și în Tanzania și, ulterior, pe toate continentele. Începând din 1980 și până în 1990, Maica Tereza a deschis case de misiune în aproape toate țările comuniste, inclusiv în fosta Uniune Sovietică, Albania și Cuba.

Pentru a răspunde mai bine nevoilor săracilor, atât fizice cât și spirituale, Maica Tereza a fondat în 1963 congregația Frații Misionari ai Carității; în 1976 ramura contemplativă de surori, în 1979 Frații contemplativi, și în 1984 Părinții Misionari ai Carității. Cu toate acestea, inspirația ei nu s-a limitat doar la vocațiile religioase. A format Colaboratorii Maicii Tereza și Colaboratorii Bolnavi și Suferinzi, persoane de diferite confesiuni și de diferite naționalități cu care a împărtășit spiritul ei de rugăciune, simplitate, sacrificiul și apostolatul ei prin umile fapte de iubire. Acest spirit ulterior a dus la fondarea Misionarilor Carității Laici. Ca răspuns la cererea multor preoți, în 1991 Maica Tereza a dat viață Mișcării Corpus Christi pentru Preoți, ca o "cale mică de sfințenie" pentru cei care doreau să împărtășească spiritul și carisma ei.

În acești ani de rapidă expansiune a misiunii sale, lumea a început să își îndrepte atenția spre Maica Tereza și spre opera pe care o începuse. Numeroase distincții, începând de la Premiul indian Padmashri din 1962 și importantul Premiu Nobel pentru Pace din 1979, au adus cinste operei ei, în timp ce mass-media au început să urmărească activitățile ei cu tot mai mult interes. A primit totul, atât distincțiile cât și atențiile, "spre slava lui Dumnezeu și în numele săracilor".

Întreaga viață și operă a Maicii Tereza oferă mărturia bucuriei de a iubi, a măreției și demnității fiecărei persoane umane, a valorii lucrurilor mărunte făcute cu fidelitate și iubire, și a incomparabilei prietenii cu Dumnezeu. Dar a existat un alt aspect eroic al acestei mari femei despre care s-a aflat abia după moartea ei. Ascunsă de ochii tuturor, ascunsă până și de cei care i-au fost foarte aproape, viața ei interioară a fost marcată de experiența unei profunde, dureroase și permanente senzații că este separată de Dumnezeu, ba chiar respinsă de El, împreună cu o dorință tot mai mare după El. A numit încercarea ei interioară "obscuritate". "Dureroasa noapte" a sufletului ei, care a început în jurul perioadei în care și-a început apostolatul cu săracii și a durat întreaga viață, a condus-o pe Maica Tereza la o unire și mai profundă cu Dumnezeu. Prin obscuritate a participat în mod mistic la setea lui Isus, la dorința lui, dureroasă și arzătoare, de iubire, și a împărtășit dezolarea interioară a săracilor.

În timpul ultimilor ani de viață, în ciuda problemelor tot mai mari de sănătate, Maica Tereza a continuat să conducă Congregația ei și să răspundă nevoilor săracilor și ale Bisericii. În 1997, surorile Maicii Tereza erau circa 4.000, prezente în 610 case de misiune răspândite în 123 de țări din lume. În martie 1997 a binecuvântat-o pe noua Superioară Generală a Misionarelor Carității, și a făcut încă o călătorie în străinătate. După ce l-a întâlnit pe Papa Ioan Paul al II-lea pentru ultima dată, s-a întors la Calcutta și a petrecut ultimele săptămâni de viață primind vizitatori și instruindu-le pe surorile ei. La 5 septembrie 1997, viața pământească a Maicii Tereza a ajuns la capăt. Au fost organizate funeralii de stat de către guvernul indian, iar trupul i-a fost înmormântat în Casa Mamă a Misionarelor Carității. Mormântul ei a devenit repede loc de pelerinaj și de rugăciune pentru oameni de orice credință, săraci și bogați, fără nici o distincție. Maica Tereza ne lasă testamentul unei credințe de nezdruncinat, al unei speranțe de neînfrânt și al unei extraordinare carități. Răspunsul ei la cererea lui Isus: "Vino, fii lumina mea" a făcut-o Misionară a Carității, "Maică a săracilor", simbolul compasiunii față de oameni și mărturie vie a iubirii însetate a lui Dumnezeu.

După mai puțin de doi ani de la moartea ei, datorită răspânditei faime de sfințenie și a harurilor obținute prin mijlocirea ei, Papa Ioan Paul al II-lea a permis deschiderea cauzei de canonizare. La 20 decembrie 2002 a aprobat decretele asupra virtuților eroice și a miracolelor sale.

după www.vatican.va


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire