pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Paul al Crucii (1694-1775)
19 octombrie (calendarul latin)

Una dintre familiile monahale foarte cunoscute în Biserica Romano-Catolică este Congregația Pasioniștilor, cu numele oficial și întreg "Congregația Clericilor desculți ai Sfintei Cruci și ai Patimii Domnului nostru Isus Cristos". Membrii ei își propun să mediteze adânc suferințele și moartea Domnului, să le trăiască în viața lor personală și să le predice poporului crednicios, în vederea reînnoirii veții creștine. Părintele acestei asociații spirituale este Sfântul Paul al Crucii, care a încetat din viață în ziua de 18 octombrie 1775, în mănăstirea întemeiată de el la Roma, lângă biserica închinată sfinților Ioan și Paul, pe colina Celio.

Paul s-a născut în anul 1694, ca fiu al familiei Danei din Oveda, localitate aparținând provinciei Liguori, din nordul Italiei. Și-a petrecut tinerețea lucrând alături de tatăl său care se ocupa cu negoțul, dar la vârsta de nouăsprezece ani, în urma ascultării unei predici despre suferințele Domnului, s-a hotărât să-și ofere viața cu totul lui Cristos, spre a micșora măcar în parte durerile pe care păcatele oamenilor le provoacă celui Răstignit. Deoarece în acest timp venețienii pregăteau o cruciadă împotriva turcilor, Paul a considerat că își va realiza dorința înscriindu-se voluntar în armata cruciaților; în curând însă, a constatat cu amărăciune că organizatorii expediției urmăreau de fapt interese materiale și scopuri meschine. A părăsit gândul de a se duce în cruciadă, și pentru a ajunge la cunoașterea clară a vocației sale și-a impus un program de rugăciune și de pocăințe aspre, privind îndelung, cu ochii trupului și ai sufletului, pe Isus răstignit.

Cuprins de compătimire fața de suferințele Răscumpărătorului, rămâne adesea, câte șapte ore consecutive, adâncit în meditație. La vârsta de douăzecișișase de ani a cerut și a primit de la episcopul de Alexandria, dieceză la nord de Genua, veșmântul de penitent, cu emblema patimii Domnului: o inimă având deasupra o cruce, cu trei cuie și monograma lui Cristos. După ce l-a convins și pe fratele său Giovanni Battista să i se alăture, s-au retras amândoi pe muntele Argintario, într-un loc singuratic și împreună au început o viață de rugăciune intensă și de mari privațiuni corporale. În zile de duminică și sărbători ei părăseau schitul lor sărăcăcios, coborau prin satele învecinate și predicau despre patimile lui Cristos. Predica lor înflăcărată lua adesea forme dramatice; pentru a face mai vie icoana lui Cristos suferind ei se biciuiau crunt în fața mulțimii și apoi purtau pe spate o cruce mare de lemn: chiar cei mai refractari dintre ascultători erau pătrunși de gândul la gravitatea ofenselor aduse lui Dumnezeu prin păcatele săvârșite, păcate pentru a căror ispășire Mântuitorul Isus a suferit nu numai în gândul și în inima sa, dar chiar și în trupul său.

În curând, alături de cei doi frați s-au adunat și alți creștini dornici de a urma exemplul lor de viață. Pentru a avea confirmarea autorității bisericești ei s-au adresat Papei Benedict al XIII-lea, care le-a permis să se consituie într-o congregație monahală și a hirotonit preoți pe frații întemeietori. Paul a voit ca la numele lui de botez sa adauge specificarea că este "al Crucii"; el și-a câștigat o stimă extraordinară din partea Papei, a Episcopilor și a credincioșilor și a devenit părintele spiritual al unei mari familii călugărești, care avea să dea Bisericii mulți lucrători vrednici în via Domnului. Pentru a da aprobare definitivă congregației nou întemeiate, Papa Clement al XIV-lea l-a obligat pe Paul al Crucii să aducă unele îndulciri normelor de viață călugărească formulate de dânsul, lucru pe care l-a făcut, dar el personal a urmat felul său de viață, până la vârsta de 81 de ani, când a adormit în Domnul, în ziua de 18 octombrie 1775. La 28 iunie 1867 Papa Pius al IX-lea l-a ridicat la cinstea sfintelor altare, fixând sărbătoarea la 28 aprilie. Noul calendar, conform normelor, a stabilit ca dată a comemorării Sfântului Paul al Crucii ziua de 19 octombrie.

Unii dintre urmașii spirituali ai Sfântului Paul al Crucii au activat intens și pe teritoriul Arhidiecezei de București, asigurând păstorirea sufletelor și conducerea vieții diecezane timp de mai bine de un secol; ca expresie a recunoștinței pentru serviciile aduse de congregația călugărilor pasioniști, Sfântul Paul al Crucii este declarat patron secundar al Arhidiecezei. Amintirea lui este cinstită și în biserica parohială din Cioplea, unde se află statuia adusă de preoții pasioniști care au organizat și condus această parohie și au contribuit la zidirea actualei biserici. Ținuta gravă și hotărâtă a Sfântului, ca și privirea pierdută parcă undeva, în zare, spre Răstignitul de pe Calvar, exprimă gândurile dintr-o scrisoare trimisă unor frați călugări: "Cel mai bun și cel mai sfânt lucru este a gândi la patima Domnului, deoarece pe această cale se ajunge la sfânta unire cu Dumnezeu. La această preasfântă școală se învață adevărata înțelepciune... Devenind cu adevărat îndrăgostiți de cel Răstignit, în templul lăuntric (al inimii) veți petrece într-o neîncetată sărbătoare a crucii, suportând în tăcere suferințele vieții... Și deoarece sărbătorile se desfășoară în bucurie, și sărbătoarea crucii va fi cinstită de către iubitorii Răstignitului prin suportarea în taină a suferințelor, cu fața veselă și liniștită, astfel încât durerea să rămână ascunsă pentru oameni și cunoscută numai de Binele nostru Suprem"' (Liturgia horarum la 19 oct.).

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire