pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Luca Evanghelistul (sec. I)
18 octombrie (calendarul latin)
18 octombrie (calendarul bizantin)

Dintre cei patru evangheliști, Sfântul Luca este singurul care nu face parte din poporul israelit și nu l-a văzut pe Domnul în timpul vieții sale pământești. Era de fel din orașul Antiohia și aparținea populației de limbă greacă. Se pare că în tinerețe s-a pregătit să devină medic, deoarece Sfântul Apostol Pavel, în scrisoarea către Coloseni (4,14) îl numește "Luca, medicul iubit". Nu se știe nimic despre data când a îmbrățișat religia creștină, dar e posibil să fi făcut acest lucru în anul 42, când Pavel și Barnaba au venit și au predicat Evanghelia în Antiohia, sau câțiva ani mai târziu, după așezarea în metropola Siriei a creștinilor fugiți din Ierusalim, în urma uciderii cu pietre a Sfântului Ștefan. Pe Sfântul Luca îl întâlnim pentru prima dată la Troas, alături de apostolul Pavel, pe care îl va urma în călătoriile sale misionare, rămânând alături de el atât în prima captivitate (Fapte 27,1-28) cât și în ultimii doi ani de viață petrecuți în închisoare la Roma (2Tim. 4,11). Despre restul vieții sale nu mai aflăm nimic în cărțile Noului Testament. Într-o scriere din secolul II, Prologul antimarcionit al Evangheliei lui Luca, astfel este sintetizată viața lui: "Luca, sirian din Antiohia, de profesiune medic, ucenic al Apostolilor, l-a urmat pe Paul până la depunerea mărturiei de credință prin martiriu. A slujit fără rezervă pe Domnul, nu și-a luat soție și nu a avut copii. A murit la vârsta de 84 de ani, în provincia Beoția, din Grecia, plin de Duhul Sfânt".

De la Sfântul Luca ne-a rămas o istorisire a vieții și învățăturilor Mântuitorului Isus, carte ce este primită de Biserică drept a treia Evanghelie, precum și o scriere despre evenimentele petrecute după înălțarea la cer a Domnului, cu o referire mai amplă la convertirea și activitatea Sfântului Pavel, scriere numită "Faptele Apostolilor". Amândouă cărțile sunt adresate lui Teofil, personaj de vază în comunitatea creștină, sau un nume simbolic, Teofil = iubitor de Dumnezeu, sub care se înțelege mulțimea credincioșilor. Pentru întocmirea acestor lucrări, Luca a cercetat și confruntat tot ce se scrisese până atunci, precum și eventualii martori oculari. "Deoarece mulți s-au apucat să întocmească o povestire a faptelor petrecute printre noi, așa cum ni le-au transmis cei ce dintru început au fost martori oculari și au devenit slujitori ai Cuvântului, după ce le-am cercetat pe toate de la început cu de-amănuntul, m-am hotărât și eu să le scriu pas cu pas, pentru tine, cinstite Teofile, ca să-ți dai seama de temeinicia cuvintelor date ție ca învățătură" (Luca 1,1-4).

Mai mult decât ceilalți evangheliști, Luca ne prezintă pe larg fizionomia umană a Răscumpărătorului, bunătatea lui, delicatețea față de cei săraci și părăsiți, grija față de cei care se întorc de pe căile păcatului.

El este singurul care istorisește nașterea lui Ioan Botezătorul, vizita Mariei la verișoara ei Elisabeta, diferite fapte din timpul copilăriei lui Isus, fapt pentru care a fost numit biograful Maicii Domnului și al copilăriei lui Isus. Există exegeți care presupun o întâlnire personală între Sfântul Luca și Preacurata Fecioară Maria, și nu exclud posibilitatea ca ea însăși să-i fi dictat imnul sublim ce l-a înălțat către Atotputernicul la întâlnirea cu mama lui Ioan Botezătorul. O tradiție veche ne spune că Sfântul Luca a fixat și prin culori, într-o icoană, trăsăturile feței Maicii Domnului.

Sfântul Luca a reținut câteva parabole și cuvinte ale lui Isus, pe care ceilalți evangheliști nu le amintesc; astfel, singur Luca istorisește parabola drahmei pierdute, a fiului risipitor, a vameșului și fariseului, a lui Lazăr cel sărac și bogatul nemilostiv; tot numai el a reținut cuvintele lui Isus despre femeia păcătoasă: "I se iartă păcatele ei multe, pentru că mult a iubit" (Luca 7,47); de asemenea și cuvintele adresate femeilor în drumul spre calvar: "Fiice ale Ierusalimului, nu mă plângeți pe mine, ci pe voi înșivă și pe copiii voștri..." (Luca 23,28); tot el singur ne relatează rugăciunea lui Isus pe Cruce: "Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac" (Luca 23,35), precum și promisiunea dată tâlharului: "Adevăr îți spun, astăzi vei fi cu mine în rai" (Luca 23,43). Evanghelia după Sfântul Luca ne ajută să cunoaștem mai bine gingășia omenească și nesfârșita iubire divină a Răscumpărătorului lumii; pentru acest motiv, Dante îl numește pe Sfântul Luca "istoricul îndurării lui Cristos".

* * *

Este posibil ca numele personal Luca să fie înrudit cu cuvântul latinesc lux-lucis = lumină, sau cu cuvântul grecesc leukos = alb, având înțelesul de "blond", sau "răsăritean", adică om venit dinspre răsărit. În limba română se întâlnesc și formele: Lucaci, Lucan, Lucșa, Lucaș, Luculeț.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire