pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Longhin sutașul
15 martie (calendarul latin)
16 octombrie (calendarul bizantin)

Un sutaș, anume Longhin, de neam din Capadocia, fiind sub stăpânirea lui Pilat, a fost pus împreună cu ostașii săi să slujească la sfintele patimi și la răstignirea lui Hristos. Văzând el minunile cele ce s-au făcut de Hristos, adică cutremurul și schimbarea soarelui în întuneric, mormintele deschizându-se, morții înviind și pietrele despicându-se, a mărturisit că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, după cum arată evanghelistul Matei: "Iar sutașul și cei ce străjuiau împreună cu dânsul pe Iisus, văzând cutremurul și cele ce s-au făcut, s-a temut foarte tare, zicând: cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta".

Despre Longhin sutașul zic unii că el a împuns cu sulița în coasta nostru Domnului Iisus Hristos, Care a murit pe cruce, iar din sângele și apa ce au curs a câștigat tămăduire pentru ochii săi cei bolnavi. Apoi, fiind îngropat Hristos, Longhin iarăși a fost pus de Pilat să străjuiască cu ostașii pe Iisus Care zăcea în mormânt. Iar când Domnul, cu mare slavă, a înviat din mormânt și prin minunata Sa sculare a înspăimântat pe străjeri, îngerul Domnului, coborându-se din cer, a prăvălit piatra de pe mormânt și de frica lui s-au cutremurat străjerii și s-au făcut ca morți. Atunci Longhin împreună cu alți doi ostași ai săi au crezut desăvârșit în Hristos și s-au făcut propovăduitori ai învierii Lui, mărturisind lui Pilat și arhiereilor toate cele ce s-au făcut.

Arhiereii au făcut sfat cu bătrânii și au dat ostașilor mulți arginți ca să tăinuiască învierea lui Hristos zicând: "Ucenicii Lui L-au furat noaptea, pe când noi dormeam". Însă Longhin nu a primit arginții și nu a vrut să tăinuiască minunea, ci a mărturisit-o. El a părăsit serviciul militar, împreună cu doi prieteni, și au fost botezați de apostoli; nu după multă vreme au părăsit Ierusalimul și au mers împreună în pământurile sale natale, în Capadocia. Acolo a fost propovăduitor și apostol al lui Hristos și a întors pe mulți din rătăcire la Dumnezeu.

Mai marii evreilor l-au convins pe Pilat să trimită o companie de soldați în Capadocia, pentru a-l ucide pe Longin și pe prietenii săi. Când soldații au ajuns în satul lui Longin, fostul centurion i-a primit în casa sa. După masă, soldații au dezvăluit scopul venirii lor, fără a ști că stăpânul casei este cel pe care îl caută. Longin și prietenii săi și-au dezvăluit identitatea, și, din dorința puternică de a accepta orice suferință pentru Hristos, au primit cu bucurie moartea de martir, prin decapitare.

Trupurile celor trei martiri au fost îngropate pe locul unde au fost martirizați. Capetele lor i-au fost trimise lui Pilat, care a dat ordinul să fie aruncate afară din cetate, la groapa de gunoi. După câtva timp, o femeie oarbă a venit la Ierusalim pentru a se ruga. Sf. Longinus i-a apărut în vis și i-a spus să îi găsească capul. Când a atins capul martirului, femeia și-a recăpătat vederea.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire