pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Calist I (? - 222)
Papă și martir

14 octombrie (calendarul latin)

Sfântul Calist a condus Biserica Romei între anii 217 și 222. Chiar de la începutul pontificatului său a fost silit să ia atitudine împotriva învățăturilor greșite ale preotului Hippolit, pe care l-a condamnat în mod public. Acesta a primit să fie ales antipapă, producând multă tulburare în Biserică și mari greutăți pontificelui legitim; mai târziu el va reveni la credința adevărată și va muri cu moarte de martir, dar va rămâne de la dânsul o carte plină de injurii la adresa Sfântului Calist. Și învățatul scriitor Tertulian, contemporan cu Hipolit, l-a judecat foarte aspru pe Papa Calist pentru atitudinea lui înțelegătoare față de creștinii căzuți în unele greșeli considerate de neiertat de către moraliștii rigoriști. Datorită acestor doi scriitori, Papa Calist este unul dintre Papii calomniați de contemporanii lor, căruia istoria i-a făcut dreptate, arătând că a fost un om înțelept, energic și plin de bunătate.

Calist s-a născut în a doua jumătate a veacului al II-lea, pe la 155; în cartierul Romei numit Transtevere, ca fiu al unui oarecare Domițiu, sclav în casa lui Carpofor, înalt funcționar al împăratului Comodus. Deoarece din tinerețe a dat dovadă de o inteligență deosebită, stăpânul său i-a încredințat administrarea bunurilor materiale ale lui și ale comunității creștine din care făcea parte. În urma unor operații financiare nefericite, Calist a fost condamnat să învârtă o piatră de moară. Încercând să-și caute dreptatea împotriva oamenilor de afaceri care l-au ruinat, aceștia l-au denunțat că este creștin și au obținut condamnarea lui la biciuire și deportarea în Sardinia, ad metalla, pentru a lucra la minele de metale sau la carierele de piatră. Tratamentul la care erau supuși cei care ajungeau aici era atât de îngrozitor, încât Biserica îi considera "martiri" pe toți creștinii condamnați ad metalla, și depunea eforturi mari pentru a le veni în ajutor. Între timp, la insistențele unei creștine, Marcia, ajunsă în anturajul împăratului Comodus, s-a dat o amnistie generală pentru creștinii condamnați. Calist nu s-a mai reîntors la Roma; temându-se probabil de mustrările îndreptățite ale Papei Victor, și s-a stabilit la Antium, unde trăia din ajutorul pe care Biserica îl dădea celor care fuseseră condamnați pentru credință.

În anul 203 moare Papa Victor și urmează Papa Zefirin, care, cunoscând calitățile lui Calist, îl cheamă la Roma, îl ridică la treapta preoției și-l asociază la conducerea administrației bisericești, numindu-l administratorul cimitirului donat Bisericii de către familia Ceciliilor. Prin grija și iscusința lui Calist, Biserica romană a obținut dreptul de proprietate și personalitatea civilă în fața legilor romane; se pare că acesta este primul act oficial care consemnează existența de fapt a comunității creștine din Roma. Tot datorită lui Calist, cimitirul a fost extins și înfrumusețat, devenind renumitele "catacombe ale Sfântului Calist". Într-un perimetru de 400 m, lungime pe 300 m, lățime se află patru rânduri de galerii suprapuse, cu o lungime totală de peste 20 de km. Pelerinii și turiștii care trec prin Roma nu renunță niciodată să viziteze aceste monumente ale credinței și artei creștine; ele sunt prețioase și pentru faptul că în criptele subterane de aici au fost așezate trupurile unor martiri renumiți, între care Sfânta Cecilia, Papii Ponțian, Anter, Fabian și alții. Rămășițele pământești ale marelui lor arhitect și administrator nu se află printre aceste venerate relicve, deoarece au fost așezate mai întâi în catacombele Sf. Calepod și apoi transportate în bazilica Sfânta Maria din Transtevere, bazilică zidită de papa Iuliu I pe locul unde a fost martirizat Sfântul papă Calist; la jumătatea secolului al II-lea, papa Leon al IV-lea le-a încredințat contelui Everard care le-a dus în Franța.

La moartea papei Zefirin, în anul 217, clerul din Roma, ținând seama de meritele și calitățile lui Calist, și trecând peste faptul că provenea dintr-o familie de sclavi, îl alege ca urmaș la scaunul episcopal al Sfântului Petru. În această calitate el se dovedește un bun cunoscător al învățăturii creștine și al spiritului evanghelic. Una din problemele grave ce se puneau pentru mulți creștini din acea perioadă era problema căsătoriei între persoane provenind din clase sociale diferite, sau a căsătoriei între o persoană liberă și o persoană aflată în sclavie. Legea romană interzicea și declara nule astfel de căsătorii. Papa Calist, în numele egalității între oameni și a libertății aduse prin mântuire a declarat că în fața lui Dumnezeu aceste căsătorii sunt admise și prin urmare Biserica le consideră valabile. Hotărârea luată de energicul pontif a fost aspru criticată de adversarul său Hipolit, dar a adus pacea în sufletele multor creștini.

După cinci ani, două luni și zece zile de pontificat, Calist a fost asediat în casa sa din Transtevere și aruncat pe fereastră într-o fântână din apropiere, probabil în ziua de 14 octombrie a anului 222 sau 223.

* * *

Numele personal Calist, astăzi foarte rar, provine din limba greacăr de la adjectivul Kalós = frumos, la gradul superlativ, cu înțelesul de "om foarte frumos"; are și forma feminină, Calista. În limba română există numele Calistrat, sau Calistratie, format din cuvintele: Kalos = frumos și stratos = armată.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire