pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Eduard (1004-1066)
13 octombrie (calendarul latin)

Timp de două veacuri danezii, trecând canalul Mânecii, au încercat să ocupe și să colonizeze pământul Angliei, întâmpinând rezistența locuitorilor anglo-saxoni, aflați în perioada de început a organizării lor ca stat unitar. Regele Etherled II pentru a înspăimânta pe invadatori, a atras într-o cursă pe conducătorii danezilor și i-a asasinat pe toți. Suenon I al Danemarcii, pentru a se răzbuna, a hotărât să cucerească definitiv Anglia. Regina Ema, a doua soție a lui Etherled s-a retras în Normandia, împreună cu cei doi fii ai lor: Eduard, născut în anul 1004 la Islip, lângă Oxford, și Algred. Ei au trebuit să rămână în acest exil voluntar treizeci și cinci de ani. Aici, Eduard, înzestrat cu un caracter pașnic, iubitor de reculegere, rămânea ceasuri îndelungate în biserică, lua parte la slujbele sfinte, se întreținea cu călugării învățați în probleme de cultură și de viață sufletească.

În această perioadă, englezii gemeau sub jugul danez și se rugau lui Dumnezeu pentru reîntoarcerea moștenitorului legitim al tronului. Rugăciunile lor au fost împlinite în anul 1042, când Eduard a fost readus pe pământul strămoșesc și înscăunat rege. Prin bunătatea și judecata sa dreaptă a cucerit inimile supușilor săi, iar prin înțelepciunea sa a dejucat cursele dușmanilor. Dragostea lui pentru pace era atât de mare încât spunea că preferă să-și piardă coroana mai degrabă decât să verse sângele unui singur om. Deoarece a impus la curtea regală o viață simplă și ordonată, cheltuielile s-au micșorat și el a putut să reducă și chiar să suprime multe impozite.

Chiar din timpul copilăriei, Eduard a nutrit o devoțiune deosebită față de sfinții apostoli Petru și Ioan, și pe când era încă în exil a promis că dacă va reveni în Anglia, va face un pelerinaj la mormintele lor. Ajuns rege al Angliei, a voit să-și împlinească promisiunea, dar sfetnicii săi l-au rugat să nu părăsească țara, deoarece treceau prin împrejurări grele, primejdioase. Papa Leon al IX-lea, la cererea regelui, l-a dezlegat de jurământul făcut și i-a recomandat ca în schimb să contribuie la ajutorarea cultului divin și a săracilor. Din suma de bani pe care ar fi cheltuit-o pentru pelerinaj, Eduard a înălțat în cinstea Sfântului Petru splendida bazilică a mănăstirii benedictine, din partea de vest a Londrei, Wesminster, și a întemeiat mai multe cămine pentru săraci și bătrâni.

Se istorisește că spre sfârșitul vieții sale a fost vizitat de un bătrân venerabil care i-a cerut ajutor în numele Sfântului Ioan Evanghelistul; deoarece regele nu avea nimic la îndemână în acel moment, și-a scos din deget inelul și l-a dat bătrânului cerșetor. Peste câteva zile s-au reîntors dintr-o călătorie la locurile sfinte doi englezi care au povestit cum s-au rătăcit pe cale și un bătrân le-a ieșit înainte, le-a arătat drumul și le-a dat un inel pe care să-l ducă regelui, spunându-le: "Eu sunt Ioan Evanghelistul; spuneți slujitorului meu Eduard că peste șase luni voi veni la dânsul și-l voi lua cu mine în cer". De fapt, la 28 decembrie 1065, când s-a inaugurat solemn celebrul presbiteriu al Catedralei din Wesminster, Eduard nu a luat parte, fiind grav bolnav; peste câteva zile, la 5 ianuarie 1066, a încetat din viață, după o domnie de douăzeci și trei de ani, șase luni și douăzeci de zile, rămânând în amintirea poporului cu numele de Eduard Mărturisitorul. Trupul său a fost înmormântat în vechea biserică abațială și a devenit loc de pelerinaj. În ziua de 7 februarie 1161 papa Alexandru al III-lea l-a ridicat la cinstea Sfintelor altare, iar la 13 octombrie 1163 arhiepiscopul de Canterbury, Thomas Becket, i-a transferat rămășițele pământești din locul inițial în prezbiteriul bazilicii construite de Eduard; cu acest prilej s-a hotărât comemorarea Sfântului Eduard, la data de 13 octombrie.

* * *

Numele personal Eduard este un cuvânt compus din două elemente ale limbii anglosaxone: ead care înseamnă "bogăție", și weard care înseamnă "apărare, apărător", împreună au sensul de: "om care-și apără averea, bogățiile". Foarte rar se întâlnește și forma feminină Eduarda. Înțelesul acestor nume ne amintește îndemnul Sfântului Duh: "Păzește-ți inima, căci în ea se află izvoarele vieții".

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire