pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Serafim (1540-1604)
12 octombrie (calendarul latin)

Florile sunt frumoase și când le întâlnim într-o grădină îngrijită cu artă, și când apar într-un loc parcă sălbatic. Același lucru se petrece și în lumea sfințeniei: există sfinți cu calități umane deosebite, dar există și sfinți lipsiți de daruri naturale, chiar și numai obișnuite; despre aceștia a spus Isus: "Doamne, Tu ai ascuns...".

Sfântul Serafim este o confirmare a cuvântului lui Isus. S-a născut în anul 1540, la Montegranaro, mică localitate lângă Ascoli Piceno, în centrul Italiei, pe malul mării Adriatice. Tatăl și fratele său mai mare erau zidari, iar el, pentru a-și câștiga existența, păzea oile unui om mai înstărit din satul vecin, în timp ce copiii de vârsta lui se duceau la școală să învețe. Felice Rapagnano, acesta era numele viitorului călugăr Serafim, a învățat să citească în cartea naturii, privind în jurul său cu ochii pătrunzători și înduioșați ai seraficului Sărăcuț din Assisi, și fiind cuprins deseori de o bucurie adâncă a inimii. Între timp, tatăl său a murit și fratele mai mare l-a rechemat acasă și a încercat să-l smulgă din obișnuințele lui de a se ruga și a vorbi despre Dumnezeu; mai întâi l-a luat în râs, dar apoi a recurs și la bătăi, pe care Felice le suporta în liniște. Fără a-i purta dușmănie, el s-a dus cu fratele mai mare la Loro Piceno, unde s-au angajat pe șantierul unui oarecare Manuci, antreprenor de lucrări de zidărie. În pauzele de lucru, Felice se ducea cu bucurie la fiica antreprenorului și o ruga să-i citească din diferite cărți. Odată, după ce a ascultat o lectură despre scopul omului, a exclamat: "Dar dacă e atât de mare primejdia de a ajunge în focul iadului, de ce atunci să nu trăiesc o viață de pustnic în pădure?". Tânăra castelană i-a vorbit despre călugării franciscani capucini din Tolentino, care veneau adesea și cereau ajutor la poarta casei lor. După multă insistență și repetate amânări, Felice a fost primit în mănăstire, luându-și numele de Serafim, și ca program de viață și-a însușit cuvintele Fratelui Egidiu, umilul ucenic al Sfântului Francisc de Assisi: "Calea pentru a ajunge acolo sus este aceea de a te înjosi pe tine însuți". Deoarece era neștiutor de carte, cu o sănătate șubredă și foarte stângaci în toate, i s-au încredințat activitățile cele mai umile: portar, grădinar, adunarea de milostenii.

Și totuși, acest frate atât de puțin înzestrat, și-a atras admirația confraților săi precum și a locuitorilor din Ascoli Piceno prin virtuțile, extazele și minunile sale. Străbătând străzile orășelului pentru a cere ajutorul inimilor milostive, avea pentru fiecare un cuvânt de mângâiere, de încurajare, de învățătură; sub înfățișarea simplă, umilă a tânărului călugăr se vedea gravitatea omului înțelept și flacăra unei neobișnuite vieți interioare. Când superiorii ordinului au voit să-l transfere în altă mănăstire, cetățenii orașului au intervenit să fie reținut în mijlocul lor.

Biografii Sfântului Serafim amintesc multe fapte miraculoase săvârșite de el, printre care vindecarea Cardinalului Bandini a provocat o admirație deosebită. Acesta era în primejdie de moarte din cauza unei cangrene. Cei din jurul său așteptau din oră în oră sfârșitul sigur, când guvernatorul din Ascoli îl aduce la căpătâiul muribundului pe smeritul călugăr, care face cu credință semnul Sfintei Cruci asupra bolnavului și în același moment, spre uimirea tuturor, cangrena a dispărut. Deși prin mijlocirea Sfântului Serafim Dumnezeu a împărțit multe haruri deosebite, el personal a avut parte de grele suferințe sufletești, tulburări și îndoieli ce l-au torturat, până în clipa morții, în ziua de 12 octombrie 1604. Toți locuitorii orașului, în frunte cu autoritățile, au ținut să aducă un omagiu solemn cu prilejul înmormântării. După șase ani de zile, la cererea insistentă a credincioșilor, Papa Paul V a permis să se aprindă lumânări la mormântul lui, iar Papa Clement al XIII-lea l-a declarat sfânt, în ziua de 16 iulie 1767.

* * *

Numele Serafim, cu forma feminină Serafima, este o creație a onomasticei creștine, derivată din numele pe care Vechiul Testament îl dă unei categorii de spirite cerești, pe care le numește serafimi. Epitetul seraph are înțelesul de înfocat, roșu aprins, înflăcărat, flacără ce se întinde, și se atribuie îngerilor lui Dumnezeu, pentru că ei sunt spirite pure, înflăcărate de zelul pentru apărarea sfințeniei și dreptății Celui Atotputernic. Prin extindere, adjectivul "serafic" are înțelesul de "curat", "ceresc", "nevinovat". În limba română se întâlnesc mai multe variante ale numelui personal (sau de familie): Serafim, Sarafim, Sarafima, Sera, Fimu.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire