pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Francisc Borgia (1510-1572)
10 octombrie (calendarul latin)

Familia Borgia, una dintre familiile mari ale Spaniei secolului al XVI-lea, a dat Romei pe Papa Alexandru al VI-lea (1431-1503), care, împreună cu Cezar Borgia și sora lui Lucreția, au lăsat o amintire tristă în viața și istoria Bisericii lui Cristos. Un strănepot al lui Alexandru al VI-lea, Francisc, avea să repare onoarea familei și să contribuie la acțiunea de renovare a vieții creștine, inițiată de către Sfântul Ignațiu de Loyola, un alt fiu strălucit al Spaniei.

Francisc Borgia s-a născut la Gandia, lângă Valencia, în ziua de 28 octombrie 1510. Tatăl său, duce de Gandia, dorind ca fiul să urmeze calea onorurilor, îl introduce la curtea imperială a lui Carol al V-lea, unde, datorită calităților sale excepționale, primește titlul de marchiz; în această calitate, trecând odată prin orașul Alcala, a întâlnit un om îmbrăcat sărăcăcios, pe care ofițeri ai Inchiziției îl duceau la închisoare; impresionat de atitudinea calmă și demnă a celui arestat, s-a oprit și s-a interesat de soarta lui; nefericitul arestat nu era altul decât Ignațiu de Loyola, viitorul întemeietor al Societății lui Isus, în care însuși Francisc avea să fie primit. De fapt, deși înconjurat de onoruri și comodități, Francisc se apropia deseori de sfintele sacramente și nutrea o devoțiune adâncă față de Preacurata Fecioară Maria.

La vârsta de nouăsprezece ani s-a căsătorit cu o tânără portugheză, Eleonora de Castro, domnișoară de onoare la curtea împărătesei Isabela. Din căsnicia lor se vor naște opt copii. Tânărul marchiz a urmat pe Carol al V-lea într-o expediție militară nefericită, în urma căreia s-a îmbolnăvit și pentru un timp a fost nevoit să renunțe la unele activități; în schimb s-a dedicat mai mult vieții sufletești, a cultivat dragostea pentru muzică, scriind diferite compoziții pentru orgă și chiar o Liturghie, "Missa sine nomine", și a luat hotărârea de a se spovedi în fiecare lună, lucru nespus de rar în acea vreme.

La 1 mai 1539, în timpul petrecerilor anuale, prilejuite de adunarea Cortesurilor (Parlament), regina Isabela moare în mod cu totul neașteptat. Conform tradiției, sicriul cu trupul neînsuflețit a fost dus de la Toledo la Granada, spre a fi înmormântat în cavoul regilor. Francisc a făcut parte din escorta care la 16 mai a intrat pe porțile orașului Toledo aducând rămășițele pământești ale împărătesei. După oficierea serviciului religios, sicriul a fost coborât în cavou și garda de onoare, în care se afla și Francisc, a avut datoria să privească încă odată în sicriu, pentru a depune jurământul că într-adevăr el conținea trupul defunctei împărătese. La vederea urmelor lăsate de aripa morții asupra frumuseții omenești, Francisc a fost atât de mișcat încât și-a propus în adâncul sufletului "să nu slujească mai mult unui stăpân care poate să moară". A doua zi se întâlnește la Toledo cu fericitul Ioan de Avila, care îi dă aceste sfaturi: "luptă împotriva ambiției, a invidiei, a gustului pentru plăceri". Dar, împotriva voinței lui, în același an este ales vicerege al Cataloniei, funcție pe care timp de patru ani o îndeplinește cu rezultate deosebite pentru prosperitatea materială și spirituală a regiunii.

O întâlnire cu Sfântul Petru de Alcantara la Barcelona îl determină să reflecteze mai adânc asupra chemării lui la o viață și o activitate dăruite cu totul lui Dumnezeu. După ce în 1546 soția a murit, Francisc urmează exercițiile spirituale ale Sfântului Ignațiu de Loyola și la 1 iunie a aceluiași an face legământul de castitate, de ascultare și de a intra în Societatea lui Isus. Cu toate că nu era preot, în anul 1550, a fost primit în Ordinul Iezuit după ce a renunțat la ducatul de Gandia, și Sfântul Ignațiu personal a obținut permisiunea specială din partea Sf. Părinte Papa. La 26 mai 1551 va celebra prima Sfântă Liturghie.

Închizându-i-se porțile pentru onorurile și titlurile lumești, i s-au deschis cele ale demnităților bisericești. Îndată după sfințirea ca preot, împăratul Carol al V-lea l-a propus pentru demnitatea de Cardinal, dar el a refuzat cu hotărâre, și pentru ca renunțarea să fie fără apel, a făcut legământul voturilor simple ale Societății lui Isus, dintre care unul oprește în mod expres acceptarea oricărei demnități bisericești. Cu toată dorința lui de a rămâne umil și neștiut, nu i-a fost cu putință să refuze misiunile ce i s-au încredințat în cadrul ordinului din care făcea parte. La zece ani după moartea Sfântului Ignațiu, a fost ales superior general al iezuiților, însărcinare ce a îndeplinit-o până la sfârșitul vieții, în noaptea de 30 septembrie 1572.

Francisc s-a dovedit un neobosit și excepțional organizator al vieții spirituale, intelectuale și misionare a tânărului ordin al Societății lui Isus; el este fondatorul primului colegiu iezuit, după care a întemeiat altele douăzeci, numai în Spania. Cu toate obositoarele călătorii pe care a trebuit să le facă, el a găsit timp și pentru redactarea unor tratate de viață spirituală, adevărate izvoare de evlavie către Isus din Sfântă Euharistie și către Preacurata Fecioară Maria. Deși era grav bolnav, cu două zile înainte de a muri a voit să viziteze sanctuarul Maicii Domnului de la Loretto. În urma săvârșirii mai multor minuni, prin invocarea mijlocirii sale, Francisc Borgia a fost beatificat în anul 1624, iar în 1671 a fost ridicat la cinstea sfintelor altare. Trupul său, păstrat în biserica părinților iezuiți din Madrid, a fost carbonizat într-un incendiu din luna mai 1931. Sfântul Francisc Borgia a implinit cuvintele psalmistului: "Am ales să stau la pragul casei Dumnezeului meu, mai degrabă decât să locuiesc în corturile celor păcătoși" (Ps. 83, 11).

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire