pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Ioan Leonardi (1541-1609)
9 octombrie (calendarul latin)

Numele Sfântului Ioan Leonardi este strâns legat de aducerea la îndeplinire a măsurilor luate de Conciliul Tridentin (1545-1563) în vederea reformei "in capite et in corpore" a vieții creștinești, precum și de întemeierea institutului "De Propaganda Fide", pentru formarea culturală și morală a preoților catolici.

Ioan Leonardi s-a născut în anul 1541, ca fiu al soților Iacob și Ioana Lippi, în localitatea Diecimo, din apropierea orașului Lucca, renumitul centru al industriei mătăsii din regiunea Toscana, Florența. Părinții l-au trimis la școlile din Lucca să învețe farmacia. Este de admirat faptul că deși tânăr și dispunând de bani, fără nici un control din partea familiei în acest oraș de atracții și ispite, Ioan s-a gândit să formeze o societate de tineri, care, sub conducerea unui călugăr dominican, fratele Bernardini, să se ocupe de cultivarea vieții sufletești, prin rugăciunea în comun și acordarea de asistență spirituală și materială săracilor și pelerinilor. Dar, cu toate aceste generoase realizări, nu i s-a împlinit dorința de a fi primit în ordinul franciscan.

La vârsta de douăzeci și șase de ani a abandonat activitatea de farmacist, și ajutat de fr. Bernardini a urmat studiile teologice pentru a deveni preot. În sărbătoarea Epifaniei din 1571 a putut să celebreze prima sa Sfântă Liturghie. Episcopul i-a încredințat biserica "Sf. Ioan" din localitatea Magione. Aici și-a realizat una din marile lui aspirații, aceea de a înființa o școală pentru predarea sistematică și aprofundată a învățăturii creștine. Această inițiativă a trezit admirație în mulți preoți care s-au alăturat lui Ioan, și împreună au format Congregația preoților realizatori ai Reformei, cu scopul de a se dedica realizării reformei cerute de Conciliul Tridentin. Marele apostol al reînnoirii sufletești a plătit cu multe suferințe curajul de a predica și de a susține pe toate căile necesitatea întoarcerii la practicarea virtuților evanghelice, de către preoți și credincioși, într-o epocă de mare decadență morală.

Chiar și concetățenii săi l-au alungat din orașul lor, considerându-l un trimis al Inchiziției; mulți dintre membrii congregației întemeiate de el l-au părăsit. Ioan s-a retras la Roma, într-un providențial exil de zece ani; aici a avut ocazia să lege o strânsă prietenie cu Sfântul Filip Neri, cu învățatul Cardinal Baronius și cu Sfântul Iosif Calasanțiu. Însuși Suveranul Pontif l-a apreciat foarte mult și i-a încredințat diferite misiuni delicate la Nola, Napoli, Montevergine, în probleme care cereau prezența unui om înțelept și plin de bunătate, pentru a reintroduce în vechile mănăstiri disciplina nouă și adevăratul spirit călugăresc. Împreună cu Cardinalul spaniol Vives, a conceput și organizat o congregație care să pregătească preoți pentru răspândirea și cultivarea credinței în rândurile celor care nu au auzit de Cristos. Această congregație va deveni în 1622, sub papa Grigore al XV-lea, "Propaganda Fide", iar din 1967 se va numi "Congregația pentru Evanghelizarea Popoarelor".

Ioan Leonardi și-a petrecut ultimii ani de viață la Roma, unde a murit în ziua de 8 octombrie 1609. A fost beatificat în anul 1861 și la 17 aprilie 1938 a fost ridicat la cinstea sfintelor altare.

Într-o scrisoare adresată Papei Paul al V-lea, Ioan Leonardi spunea: "Cei care voiesc să se consacre muncii de îndreptare a moravurilor trebuie ca înainte de toate să-și propună să urmărească numai slava lui Dumnezeu, și de la El să aștepte și să ceară ajutorul pentru această grea și mântuitoare operă. Apoi să se ofere pe ei înșiși în fața ochilor celor ce trebuiesc îndreptați ca o oglindă curată a tuturor virtuților și făclii așezate în candelabre, ca prin integritatea moravurilor și strălucirea virtuților să lumineze tuturor celor din casa lui Dumnezeu, și astfel mai degrabă să atragă decât să împingă pe alții la schimbarea vieții, ca nu cumva, după cum spune Conciliul Tridentin, să se pretindă de la trupul Bisericii ceea ce Capul nu împlinește" (Breviar, 9 octombrie).

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire