pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Alois Scrosoppi (1804-1884)
5 octombrie (calendarul latin)

Sfântul Alois Scrosoppi este fondatorul Congregației Surorilor Providenței. Alois Scrosoppi s-a născut la 4 august 1804, la Udine (Italia), din părinții Antonia Lazzarini și Dominic Scrosoppi. Fratele mai mare din prima căsătorie a mamei, rămasă prematur văduvă, Carlo Filaferro, a urmat calea eclezială, fiind hirotonit preot oratorian. Lui îi datorează educația umană și spirituală cei doi frați mai mici, Giovanni Battista și Luigi Alois, care vor ajunge și ei preoți.

Încă din fragedă copilărie, Alois s-a remarcat printr-un spirit tăcut, meditativ și smerit, o voință de granit și o inimă sensibilă față de nevoile celor părăsiți și suferinzi. Întărit de aceste însușiri umane și spirituale, Alois Scrosoppi s-a înscris împreună cu fratele său, Giovanni Battista, în toamna anului 1817, la cursurile umanistice predate în Seminarul din Udine. Ca inteligență, Alois era mai puțin dotat decât fratele său, dar printr-o muncă susținută a dobândit roade superioare inteligenței sale naturale.

A fost hirotonit preot la 31 martie 1827, în domul din Udine. Prima Sfântă Liturghie a celebrat-o în Duminica Floriilor, în biserica "Sfânta Maria Magdalena", avându-i alături, ca asistenți, pe frații săi, pr. Carlo Filaferro și Don Giovanni Battista. Părintele Alois își începea astfel ministerul său sacerdotal în semnul lui Isus cel răstignit.

Ca statură era puțin mai înalt de un metru și șaptezeci, avea o constituție slabă, dar robustă. În interior, în taina ființei sale, ardea o dorință vie de a deveni și de a trăi ca un preot sfânt, un preot simplu și luminos, dăruit cu totul "căpitanului său, Cristos", spre slujirea Tatălui ceresc și a fraților săi de pe pământ, mai ales a celor umili, săraci și suferinzi.

Împreună cu alți preoți și un grup de tinere profesoare s-a dedicat educării fetelor sărace și abandonate din Udine și din împrejurimi. Lor le-a dedicat întreaga sa avere, energiile și afecțiunea sa. În seara zilei de 1 februarie 1837, ca semn al hotărârii definitive, nouă dintre femeile care lucrau alături de el au renunțat la averi și au ales să trăiască în totală dedicare lui Cristos în sărăcie. Astfel s-a născut Congregația Surorilor Providenței, familia religioasă fondată de pr. Luigi.. Primului grup de surori li s-au alăturat curând și altele, de diferite condiții sociale.

Între timp, pr. Luigi reflecta asupra nevoii de a se consacra mai puternic Domnului. Era atras de idealul sărăciei și al frăției universale al Sf. Francisc de Assisi, dar evenimentele vieții lui l-au condus pe urmele Sf. Filip Neri; astfel, la vârsta de 42 de ani, pr. Alois Luigi a intrat în rândul fiilor spirituali ai Sf. Filip. În calitate de fondator și părinte al Surorilor Providenței, s-a preocupat mult de creșterea lor în sfințenie, cu o iubire paternă, punându-le credința la încercare, pentru ca aceasta să devină mai puternică.

Toate operele puse în practică de pr. Luigi în timpul vieții sale reflectă opțiunea lui preferențială pentru cei mai săraci, pentru cei din urmă, pentru cei abandonați. A deschis 12 case în care Surorile Providenței s-au dedicat cu curaj și bucurie slujirii tinerelor fete lăsate fără ajutor, săracilor, celor bolnavi și neglijați, bătrânilor părăsiți.

În același timp, profund angajat în a face binele, pr. Alois nu s-a limitat doar la operele sale. A acordat asistență spirituală și materială și altor inițiative întreprinse de oamenii de bunăvoință din Udine, arătând o grijă particulară pentru tinerii care studiau în seminar, în special pentru cei mai săraci dintre ei.

Una dintre consecințele unificării Italiei din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, care din păcare a avut loc într-un climat de anticlericalism, a fost un decret de desființare a "Caselor de orfani" și a Congregației Părinților Oratorieni din Udine. Pr. Luigi a început o luptă dificilă pentru salvarea muncii sale în favoarea orfanilor. Nu a putut face însă nimic pentru a împiedica desființarea Congregației Oratoriene, dar el a rămas până la sfârșit un discipol fidel al Sf. Filip.

La sfârșitul anului 1883, starea sa de sănătate fiind în declin, a fost nevoit să renunțe la toate activitățile sale. Boala și-a urmat cursul inevitabil, și el le întărea pe surori să nu se teamă, căci Dumnezeu, care a făcut să se nască și să crească această familie religioasă, va avea grijă de viitorul ei. În noaptea de joi, 3 aprilie 1884, el a mers în sfârșit să se întâlnească cu Isus. Oamenii din Udine și din împrejurimi s-au înghesuit să îl vadă pentru ultima oară și să implore protecția sa din ceruri. A fost beatificat de către Papa Ioan Paul al II-lea la 4 octombrie 1981, și a fost canonizat de către același Papă la 10 iunie 2001.

diverse surse


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire