pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Placid și însoțitorii săi, martiri (515-541?)
5 octombrie (calendarul latin)

Viața Sfântului Placid este strâns legată de începuturile renumitului ordin călugăresc al benedictinilor. Benedict, tânăr patrician din vechea familie romană Anicia, la vârsta de douăzeci de ani se retrage în singurătatea de la Subiaco, la 60 km sud-est de Roma. Cu patru veacuri în urmă, împăratul Nero își construise aici o vilă somptuoasă, pe terenul numit Sublaqueum, deoarece se afla la picioarele unui podiș pe care amenajase un splendid lac artificial. Când fiul Aniciilor a venit aici, nu mai rămăseseră decât ruine și văgăuni întunecate printre stânci. Pe aceste locuri părăsite, Benedict ridică, împreună cu alți tineri fascinați de idealul său: "Ora et labora" - "Roagă-te și muncește", primele așezăminte benedictine, care devin focare de pietate și cultură. Pe drumul pe care altădată se îndrepta Nero, cu alaiul curtenilor săi, acum își poartă pașii tinerii dornici de a se smulge din viața ușuratecă a Romei, sau nobilii patricieni care voiau să-și încredințeze copiii lor conducerii luminate a lui Benedict și a fraților săi. Într-o zi din anul 522 a venit și prefectul Romei, Tertullus, aducându-l pe fiul său Placid, în vârstă de șapte ani; el fusese îndemnat de exemplul prietenului său Equitiu, care făcuse același lucru cu fiul său Maur, devenit Sfântul Maur, amintit de Martirologiul Roman la 15 ianuarie.

Despre Sfinții Placid și Maur se istorisește în "Viața Sfântului Benedict", scrisă de Sf. Grigore cel Mare, un fapt ce ilustrează sfințenia marelui patriarh al monahismului occidental, precum și puterea ascultării necondiționate. În timp ce abatele Benedict era cufundat în rugăciune, a observat, ca pe un ecran de televiziune, cum copilul Placid s-a dus să ia apă din lacul apropiat și, nefiind atent, a căzut în valuri. Imediat l-a chemat pe fratele Maur și i-a spus: "Frățiorul meu Maur, fugi repede căci călugărașul nostru s-a dus la lac și a căzut în apă". Maur nu a stat pe gânduri nici o clipă; a alergat pe malul apei, a trecut mai departe și prinzându-l pe Placid de părul capului, l-a adus pe uscat. Numai atunci și-a dat seama că umblase pe apă ca și pe un drum bătut, asemenea Sfântului Petru pe lacul Tiberiadei. Plin de uimire, a istorisit Sfântului Benedict ce se întâmplase; acesta a spus că miracolul se datorează meritelor lui Maur, dar ucenicul era convins de contrariul; însuși Placid a confirmat părerea lui, declarând că el s-a prins de mantia abatelui: "...și mi se ipărea că el mă trăgea din apă".

Este cunoscut faptul cum Sfântul Benedict a trebuit să părăsească ținutul Subiaco, și împreună cu ucenicii săi credincioși s-a îndreptat spre sud, către orașul Napoli, alegându-și locuința definitivă pe stâncile muntelui Cassino. De aici, el l-a trimis pe Placid în Sicilia, pentru a întemeia o nouă mănăstire pe locul donat de către tatăl tânărului monah. Patru ani de zile a lucrat la zidirea noului așezământ, fiind în același timp icoana vie a unui adevărat benedictin: cu sufletul total dezlipit de bunurile trecătoare, muncea mult, se ruga cu fervoare, nu consuma vin, dormea puțin, și îi ajuta pe toți. În jurul lui Placid s-a adunat un mare număr de tineri din cele mai bune familii din împrejurimi și s-au dăruit vieții călugărești.

Cu prilejul inaugurării și sfințirii de către Episcopul din Messina a noului așezământ, au venit din Roma frații și sora lui Placid: Eutichie, Victorin și Flavia. După ceremonia solemnă a sfințirii, o expediție de corsari mauri din nordul Africii au debarcat pe insulă și au atacat mănăstirea, pe când călugării se aflau la slujba de la miezul nopții. Au fost cu toții arestați, puși în lanțuri și duși în fața șefului expediției; împreună cu ei au fost luați frații și sora lui Placid. La refuzul lor de a se lepăda de Cristos, au fost chinuiți în chip îngrozitor și în ziua de 5 octombrie, probabil a anului 541, au fost executați prin decapitare. Placid abia împlinise douăzeci și cinci de ani. El este considerat întâiul martir - protomartirul ordinului benedictin, și împreună cu sora, frații și călugării supuși lui, sunt amintiți în ziua de 5 octombrie.

* * *

Placid este un nume necunoscut în onomastica modernă; el era folosit însă atât la vechii romani cât și în antichitatea creștină, având și forme feminine: Placida, Placidia, Placidina. Provine din adjectivul latin: placidus, placida, placidum = blând, liniștit, binevoitor, favorabil. Prin înțelesul său, acest nume exprimă o însușire necesară oricărui creștin care dorește să se bucure de liniștea sufletului. "Învățați de la mine, că sunt blând și smerit cu inima, și veți afla liniște sufletelor voastre" (Matei 11,29). În limba română se întâlnesc formele Blându sau Blânda, ca nume de familie. Curajul, martiriul și tinerețea Sfântului Placid sunt în măsură să reînnoiască preferința pentru acest nume.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire