pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Józef Bilczewski (1860-1923)

S-a născut la 26 aprilie 1860 la Wilamowice, într-o familie de agricultori. A fost primul din cei nouă copii ai lui Francesco și Anna Fajkisz. A primit Botezul la numai trei zile după naștere. A dovedit de timpuriu o înclinare specială pentru studiu. În anul 1872 a terminat școala elementară; părinții l-au trimis la gimnaziul din apropierea orașului Wadowice.

În august 1880 a intrat în Seminarul din Cracovia și la 6 iulie 1884 a fost hirotonit preot. După un an de pastorație, a fost trimis la Viena pentru continuarea studiilor, obținând titlul de doctor în teologie cu teza intitulată: Deus est creator mundi. S-a specializat la Roma și la Paris în teologie dogmatică și în arheologie creștină și după întoarcerea în dieceză și-a susținut examenul de abilitare cu teza: Arheologia creștină în fața istoriei Bisericii și a dogmei.

În anul 1891 a devenit profesor la Universitatea din Lvov. Ulterior și-a intensificat munca științifică, în special în arheologie creștină, domeniul său preferat. Obținând o bursă de studiu din partea guvernului, la finele anului 1894 a plecat la Roma, unde a făcut cercetări arheologice în catacombele romane. Ca rod al acestor cercetări a scris lucrarea științifică intitulată: Euharistia în lumina celor mai vechi scrieri iconografice și epigrafice, publicată la Cracovia în anul 1898.

La 18 decembrie 1900 este numit arhiepiscop de Lvov. În anul 1904 a organizat în Polonia congresul mariologic. Afecțiunea sa profundă pentru Biserică și pentru Scaunul Apostolic a demonstrat-o în diverse moduri: prin scrisoarea pastorală "Biserica lui Cristos", prin numeroase vizite ad limina, prin organizarea de pelerinaje ale studenților din școlile medii superioare etc. A prezidat în 1922 ultima conferință a episcopilor care a avut loc la Czestochowa, elaborând scrisoarea pastorală "Căsătoria".

Misiunea sa de episcop s-a desfășurat în condiții grele datorită problemelor interne și a conflictelor dezlănțuite de Primul Război Mondial. A intervenit de multe ori pe lângă autoritățile civile în favoarea polonezilor, a ucrainenilor și a evreilor. Războiul polono-ucrainean (1918-1919) a provocat noi răni în rândul populației și mulți preoți au fost uciși sau închiși. Invazia bolșevică (1919-1920) s-a abătut cu toată cruzimea asupra Bisericii Catolice. El s-a ridicat în apărarea tuturor, fără să ia în considerare diferențele de religie sau de naționalitate. În anii 1918-1921 dieceza sa a pierdut circa 120 de preoți. Îmbolnăvindu-se grav, a acceptat infirmitatea cu seninătate și curaj.

A murit la 20 martie 1923 la Lvov. Renumitul istoric A. Medynski l-a definit drept "una dintre cele mai eminente personalități nu numai ale Bisericii poloneze, ci și a celei universale, (...) preot și polonez exemplar, de erudiție universală și în același timp, intelectual simplu, mărturisitor fidel al ideii apostolice, pătruns de o extraordinară simplitate și de o rară modestie". Viața spirituală a viitorului fericit poate fi concentrată în trei cuvinte: rugăciune, muncă și abnegație. Era un om al rugăciunii și se simțea atras în mod special de Euharistie, îngenunchind frecvent în fața tabernacolului.

Beatificarea sa a avut loc la 26 iunie 2001, în timpul vizitei pe care Papa Ioan Paul al II-lea a făcut-o în Polonia. A fost canonizat la 23 octombrie 2005, de către Papa Benedict al XVI-lea.

Lumina creștinului, august 2001


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire