pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfinții Ciprian și Iustina (+ 304)
2 octombrie (calendarul bizantin)

Viața Sfinților Ciprian și Iustina este una impresionantă și oferă o bună lecție celor care se numesc astăzi creștini dar apelează la vrăjitori și la farmece. Un astfel de vrăjitor a fost Ciprian, de loc din Cartagina, care a devenit vestit în toată Antiohia ca un mare filosof și vrăjitor. El a deprins de la învățători pricepuți această lucrare, având putere asupra elementelor naturii și putând face cu ușurință rău oamenilor.

Din viața lui aflăm că a călătorit mult, chiar și până în Egipt, peste tot căutând să stăpânească tot mai bine vrăjitoria. Astfel, pe la 30 de ani, Ciprian devenise un mare prieten și o slugă credincioasă a stăpânitorului iadului. El însuși mărturisea mai apoi despre aceea perioadă: "Să mă credeți pe mine că singur pe diavol l-am văzut, pentru că prin jertfe l-am rugat și am grăit cu dânsul și cu aceia care sunt la dânsul mai mari și m-au iubit și mi-au lăudat înțelegerea mea."

În Antiohia, el a devenit rapid faimos și mulți apelau la vrăjile lui. Printre aceștia s-a aflat și unul pe numele său Aglaid, fiu de părinți bogați, trăind în necurăție după nebunia lumii. Acesta pusese ochii pe frumoasa Iustina. Tânără provenea dintr-o familie păgână la început. Ea auzise într-una din zile pe un diacon venit să vestească despre Mântuitorul nostru Isus Cristos, iar cuvântul diaconului a căzut pe pământ bun în inima Iustinei. Zi după zi, cuvântul a început să lucreze în ea, Iustina începând să meargă, în taină, la biserică, pentru a asculta despre Fiul lui Dumnezeu.

Iustina și-a condus și părinții spre convertire, astfel că într-un târziu, tatăl a luat-o pe soție și pe fiica sa, și, mergând la Episcopul Optat, l-a rugat să îi învețe credința lui Cristos și să îi boteze. Iustina s-a dedicat Domnului, slujindu-i în curăție, post și rugăciune. Frumusețea ei era nu numai sufletească ci și trupească, astfel că tânărul Aglaid, minunat de chipul ei, s-a hotărât că o vrea pentru el. La cererea tânărului, Iustina a răspuns: "Am pe Mirele meu Cristos căruia Îi slujesc și curăția mea îmi păstrez. Acela și sufletul și trupul meu îmi păzește de toată necurăția".

Aglaid nu a renunțat și și-a pus în gând să o răpească. Împreună cu alți tineri, a prins-o pe drumul spre biserică și a dorit să fugă cu ea. Dar Iustina a început să strige iar vecinii au ieșit din case și au salvat-o. Rușinat, Aglaid nu a găsit altă cale de a o avea pe Iustina decât să apeleze la vestitul vrăjitor Ciprian. Rugămintea i-a fost ascultată, Ciprian spunându-i plin de sine: "Eu voi face ca această fecioară singură să căute dragostea ta și te va dori pe tine mai mult decât tu pe ea. Nu-mi este mie cu anevoie acest lucru, de vreme ce eu de multe ori am cutremurat cetăți, ziduri am surpat, case am despărțit, vărsări de sânge și ucideri de tată am făcut; învrăjbiri și mânie mare între frați și între soți am pus, iar pe alții, care întru pocăință și întru lepădarea de toate veniseră, iarăși i-am întors la cele dintâi lucruri rele și pe mulți din cei ce petreceau în curăție, i-am aruncat în desfrânare. Deci, oare nu pot eu ca pe această fecioară spre dragostea lui Aglaid să o plec?"

Ciprian i-a dat o licoare și i-a spus să stropească cu ea casa Iustinei, ceea ce Aglaid a și făcut. Întoarsă acasă, Iustina a simțit cum în trupul ei curat încep a clocoti poftele trupești. Cu rugăciunea, ea a biruit poftele, iar diavolul a fugit neputincios. Întors la Ciprian, diavolul i-a spus: "Am văzut pe ea un semn de care m-am înfricoșat, și din această cauză nu am putut ca să o biruiesc". Ciprian a trimis un alt diavol, dar tot fără succes: Iustina era acum pregătită, și postul și rugăciunea au ajutat-o să biruie răul. Ciprian a trimis atunci o căpetenie a diavolilor, care i s-a arătat Iustinei sub chip de om. Dar după vorbă Iustina l-a recunoscut și-a ajuns să își facă semnul crucii, iar diavolul s-a făcut fum.

Ciprian s-a minunat: "Nici tu pe fecioara aceea n-ai putut s-o biruiești, fiind diavol puternic și iscusit mai mult ca alții în acest lucru? Spuneți-mi mie: cu ce fel de arme vi se împotrivește vouă și cum puterea voastră cea tare neputincioasă o face?" Iar diavolul, fiind silit de puterea lui Dumnezeu, deși nevrând, a mărturisit: "Nu putem, a zis el, să privim spre semnul crucii, ci fugim de dânsul, căci ne arde precum focul și ne gonește departe". Ciprian s-a supărat tare pe diavol, iar acesta, pentru a-l îmbuna, s-a dus luând înfățișarea Iustinei la Aglaid. Bucuros că dorința i-a fost îndeplinită, și plin de poftele cele trupești, Aglaid a sărit să sărute vedenia, spunând: "Bine ai venit la mine, prea frumoasă Iustina." Cum i-a spus însă numele, diavolul a dispărut, căci nici pomenirea numelui ei nu putea suporta.

Înfuriat, Ciprian și-a aruncat întreg arsenalul de vrăji, lovind-o pe Iustina asemenea ca pe Sfântul Iov. Întreaga cetate a ajuns să sufere de pe urma vrăjilor, unii dintre locuitori cerându-i Iustinei să se mărite cu Aglaid pentru a pune astfel capăt suferințelor lor. Iustina a refuzat iar rugăciunea ei a biruit vrăjile lui Ciprian. Poporul s-a întors atunci împotriva lui Ciprian, dând mărire lui Dumnezeu. Astfel a început sfârșitul necredinței lui Ciprian.

Înțelegând limitele puterii diavolești, Ciprian s-a lepădat de cele rele: "Pierzătorule și al tuturor înșelătorule, vistierule a toată necurăția și înșelăciunea, acum ți-am cunoscut neputința, că dacă de umbra crucii te temi și de numele lui Cristos te cutremuri, apoi ce vei face când singur Cristos va veni asupra ta? Acum am cunoscut că nu ești nimic și nu poți nimic și nu ai putere de izbândire. M-am înșelat eu, ticălosul, ascultându-te pe tine și crezând în înșelăciunea ta; deci, depărtează-te de la mine, blestematule, depărtează-te, că de acum mi se cade mie să rog pe creștini ca să mă miluiască. Mi se cade mie să alerg la cei dreptcredincioși ca să mă izbăvească și să se îngrijească pentru mântuirea mea. Du-te, du-te nelegiuitule, vrăjmaș al adevărului și potrivnic și urâtor a toată lumea!"

Diavolul a sărit să îl ucidă, dar Ciprian și-a amintit de armele Iustinei și, făcându-și semnul Sfintei Cruci, a zis: "Dumnezeul Iustinei, ajută-mi și mie!" Ciprian a alergat apoi la Episcopul Antim și a cerut să fie botezat. Episcopul, văzându-i sinceritatea, l-a învățat credința cea adevărată și l-a primit la Botez. După un an, Ciprian era deja preot, iar mai apoi a ajuns Episcop, bine păstorind turma lui Cristos. Iustina a fost făcută diaconiță, și a primit spre conducere o mănăstire de fecioare.

Viața lor, întoarsă cu totul spre Dumnezeu, nu a plăcut însă diavolului. Acesta l-a întărâtat împotriva lor pe stăpânitorul locului, Evtolmie, care i-a adus la el și i-a acuzat că nu dau cult idolilor. El era uluit mai ales de Ciprian, pe care îl știa de când era vrăjitor vestit. Ciprian și Iustina au mărturisit viața lor în fața judecătorului și prin viața lor pe Dumnezeu. Furios că nu renunță la Cristos, Evtolmie a poruncit să fie bătuți și aruncați în închisoare. Între timp ei au fost îmbiați repetat să aducă cult idolilor. Refuzul lor ferm avea să fie plătit în final cu moartea. Trupurile lor neînsufleție au ajuns mai apoi la Roma, la mormântul lor petrecându-se multe minuni.

după "Viețile Sfinților"
Editura Episcopiei Ortodoxe a Romanului și Hușilor


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire