pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Vincențiu de Paul (1581-1660)
27 septembrie (calendarul latin)

Satul Pouy din departamentul Landes, în partea de sud-vest a Franței, are onoarea de a fi dăruit Franței și Bisericii catolice pe unul dintre marii binefăcători ai omenirii, Sfântul Vincențiu de Paul. S-a născut la 24 aprilie 1581, fiind al treilea copil al unei familii de agricultori săraci. Ei aveau patru băieți și două fete; Sfântului Vincențiu revenindu-i sarcina de a merge cu oile la pășune - a acceptat să lucreze chiar ca păzitor de porci. Dorind să învețe carte, a fost dat la Colegiul Franciscanilor din Dax; apoi, tatăl său a vândut doi boi și i-a plătit studiile teologice la Universitatea din Toulouse. La vârsta de 19 ani, a fost sfințit preot, păstrându-și însă calitățile unui țăran gascon, în ceea ce au ei mai bun, îndeosebi facultatea de a se adapta la diferite situații și persoane, precum și ușurința de a găsi soluțiile concrete, practice în problemele vieții. Pentru a veni în ajutorul familiei sale, a căutat să obțină o repartizare avantajoasă, dar fără succes. Amintindu-și de un datornic al familiei care locuia în Marsilia, a străbătut o cale lungă, pe uscat și pe mare, pentru a rezolva problema; deoarece respectivul nu a avut cu ce să-și achite datoria, Vincențiu l-a dat în judecată și a obținut condamnarea lui. La întoarcere, călătorind pe mare de la Marsilia la Narbonne, a căzut în mâinile corsarilor, care l-au vândut unui proprietar musulman din Tunisia, unde a stat doi ani de zile, muncind din greu și cugetând la suferințele datornicului aflat în închisoare. Bunătatea și înțelepciunea lui l-au adus la credința creștină chiar pe stăpânul său, care, după doi ani, l-a pus în libertate, și necazurile îndurate i-au schimbat complet gândurile.

La întoarcerea spre patrie, trece prin Roma și i se încredințează un mesaj către regele Henric al IV-lea al Franței, cu care va deveni prieten. Vincențiu își va stabili centrul activității la Paris. Este extraordinară trecerea de care ex-păstorul din Pouy a început să se bucure în înalta societate din Paris, începând cu cardinalul Richelieu și regele Ludovic al XIII-lea, care, pe patul de moarte, a dorit să-l aibă alături de el pe "Mons. Vincențiu". Într-o ținută de paroh sărac de la țară și scoțând adesea din buzunar o batistă țărănească mare, cu carouri roșii, Vincențiu era primit cu dragoste și respect în toate casele mari, dar el preferă să intre mai adesea în cocioabele mizere de la marginea Parisului sau din satele înconjurătoare. A cerut și a obținut serviciul de "Aumônier des Gal?res" - "Preot al condamnaților la galere"; în această calitate, a intervenit energic, până la rege, pentru îmbunătățirea condițiilor de viață a celor care vâsleau din greu, și adesea mureau, în pântecele navelor de război sau de comerț ale Franței. Pentru ajutorarea spirituală și materială a mulțimilor ignorante și înfometate de la țară, a întemeiat "Congregația preoților lazariști"; ajutat de curajoasa Louise de Marillac (vezi 15 martie), a creat asociația "Fiicele carității", școală și pepinieră de îngeri salvatori pentru nefericitele victime ale mizeriei de la marginea Parisului și a altor orașe.

Sfântul Vincențiu a organizat opere de salvare și creștere a nou-născuților părăsiți la colțuri de stradă, ori pe scările bisericilor. Nu a existat nenorocire morală sau fizică la care țăranul din Gasconia să nu fi căutat o cale de a veni în ajutor.

Temutului Richelieu, care adusese Franța într-o permanentă stare de război, Vincențiu a îndrăznit să-i spună în față: "Monseniore, aveți milă de noi, dați-ne pace " Mai târziu, Vincențiu a organizat la sediul "Sfântul Lazăr" o cantină populară care hrănea zilnic 2.000 de înfometați. Apoi, s-a urcat pe cal și a alergat la Sf. Germain, unde se afla Mazarin, și i-a spus: "Monseniore, părăsiți postul, sacrificându-vă pentru binele Franței". În toate împrejurările, s-a dovedit omul practic, realist, încrezător în Dumnezeu și iubitor de oameni; el le spunea preoților săi: "Să-l iubim pe Dumnezeu, frații mei, dar să-l iubim pe cheltuiala noastră, cu truda brațelor noastre, cu sudoarea frunții noastre".

Convins că nenorocirile celor săraci provin în cea mai mare parte nu din lipsa mijloacelor materiale, ci din lipsa de corectitudine în administrarea lor, a cerut și a obținut de la Ministerul Ajutorului Public însărcinarea de a organiza pe scară națională ajutorarea celor săraci. Se spunea că prin mâinile lui au trecut mai mulți bani decât prin ale ministrului de Finanțe. Vasta activitate socială desfășurată de Sfântul Vincențiu era rodul iubirii sale profunde față de Cristos făcut om, pe care îl vedea prezent în fiecare om, îndeosebi în cei mai lipsiți din punct de vedere spiritual și material. Sfântul Vincențiu a fost și un mare conducător de conștiință; el a reușit să trezească și să cultive în nenumărate suflete dragostea sinceră și activă față de Cristos, care, în sărăcie, i-a îmbogățit pe oameni cu pace și bucurie. Când, în ziua de 27 septembrie 1660, a părăsit viața pământească, el a putut încredința Bisericii patru familii de inimi generoase care, să-i continue opera.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire