pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Padre Pio da Pietrelcina (1887-1968)
23 septembrie (calendarul latin)

"Departe de mine gândul de a mă lăuda cu altceva decât în crucea Domnului nostru Isus Cristos" (Galateni 6.14). Asemenea apostolului Paul, Padre Pio da Pietrelcina a pus în centrul vieții și a activității sale de apostolat Crucea Domnului său ca tăria, înțelepciunea și gloria sa.

Acest demn urmaș al Sfântului Francisc de Assisi s-a născut la 25 mai 1887 la Pietrelcina, în Arhidieceza de Benevento, fiu al lui Grazio Forgione și al Mariei Giuseppa De Nunzio. A fost botezat în ziua următoare și i s-a dat numele Francesco. La 6 ianuarie 1903, la vârsta de 16 ani, a intrat în noviciatul călugărilor capucini din Morcone, unde la 22 ianuarie a îmbrăcat haina de franciscan și a luat numele de Fratele Pio. La sfârșitul anului de noviciat a depus voturile simple, și la 27 ianuarie 1907 a făcut profesiunea solemnă. După ce a fost hirotonit preot la 10 august 1910 la Benevento, a stat cu familia sa din motive de sănătate. În septembrie 1916 a fost trimis la mănăstirea de la San Giovanni Rotondo, și a rămas acolo până la moartea sa.

Plin de iubire față de Dumnezeu și față de aproapele, Padre Pio și-a trăit deplin vocația de a lucra pentru răscumpărarea omului, în conformitate cu misiunea specială care a marcat întreaga sa viață și pe care a exercitat-o prin îndrumarea spirituală a credincioșilor: reconcilierea sacramentală a penitenților și celebrarea Euharistiei. Culmea activității sale apostolice a fost celebrarea Sfintei Liturghii. Credincioșii care luau parte la Liturghie erau martorii apogeului și deplinătății spiritualității sale.

La nivelul carității sociale, s-a angajat în ușurarea durerii și a suferinței multor familii, în primul rând fondând "Casa Sollievo della Sofferenza" (Casa pentru Alinarea Suferinței), deschisă la 5 mai 1956. Padre Pio s-a dedicat asiduu rugăciunii. El petrecea ziua și o mare parte din noapte în conversație cu Dumnezeu. Spunea: "În cărți îl căutăm pe Dumnezeu, în rugăciune îl găsim." Credința l-a făcut să accepte întotdeauna voința misterioasă a lui Dumnezeu.

El și-a demonstrat iubirea deplină pentru aproapele primind, timp de mai bine de 50 de ani, nenumărate persoane care au recurs la ministerul și la confesionalul său, la sfatul și mângâierea lui. Era aproape asediat: îl căutau în biserică, în sacristie, în mănăstire. Și el se dăruia tuturor, reaprinzând credința, împărțind haruri, aducând lumină. Dar în special în săraci, în cei aflați în suferință și în bolnavi vedea imaginea lui Cristos, și li se dăruia în mod particular.

Virtutea tăriei a strălucit în el. El a înțeles foarte curând în viață că trebuie să meargă pe Calea Crucii, și a acceptat acest lucru pe dată, cu curaj și din iubire. Timp de mai mulți ani, a experimentat suferințele spirituale. Timp de mulți ani a suportat durerile și rănile sale cu o seninătate admirabilă. Când a trebuit să se supună investigațiilor și restricțiilor în ministerul său preoțesc, a acceptat totul cu profundă umilință și resemnare. În fața acuzațiilor nedrepte și a calomniilor a rămas tăcut, având încredere întotdeauna în judecata lui Dumnezeu, a superiorilor săi imediați și a propriei sale conștiințe.

În mod sincer gândea despre sine că este nedemn de darurile lui Dumnezeu, plin de slăbiciune și infirmitate, și în același timp binecuvântat cu favoruri divine. În mijlocul la atât de multă admirație în jurul său, spunea: "Vreau doar să fiu un călugăr sărac care se roagă". Încă din tinerețe, sănătatea sa nu a fost foarte robustă, și în special în ultimii ani ai vieții sale s-a înrăutățit repede. Moartea l-a găsit pregătit și senin în ziua de 23 septembrie 1968, la vârsta de 81 de ani. O impresionantă mulțime de oameni a participat la înmormântarea sa.

La 20 februarie 1971, la doar trei ani după moartea lui Padre Pio, Papa Paul al VI-lea, vorbindu-le Superiorilor Ordinului Capucin, le-a spus: "Priviți ce faimă a avut, cum oamenii din lumea întreagă s-au adunat în jurul lui! Oare de ce? Poate pentru că a fost un filosof? Pentru că a fost înțelept? Pentru că avea la dispoziție multe resurse? Pentru că slujea Sfânta Liturghie cu umilință, asculta mărturisiri din zori și până în amurg și era - nu este ușor de spus acest lucru - unul care a purtat rănile Domnului nostru. A fost un om al rugăciunii și al suferinței". Încă din timpul vieții s-a bucurat de o largă faimă de sfințenie, datorită virtuților sale, spiritului său de rugăciune, sacrificiului și dedicării totale pentru binele sufletelor.

În anii care au urmat după moartea sa, faima sfințeniei și a miracolelor sale a crescut tot mai mult, răspândindu-se în întreaga Biserică, în întreaga lume. Dumnezeu arăta astfel Bisericii dorința sa de a-l glorifica pe pământ pe servul său fidel. În scurt timp, Ordinul Capucin a întreprins pașii prevăzuți de dreptul canonic pentru începerea cauzei de beatificare și canonizare. În 18 decembrie 1997, în prezența Papei Ioan Paul al II-lea, a fost promulgat decretul privind trăirea eroică a virtuților. La 2 mai 1999, în cursul unei Sfinte Liturghii solemne concelebrate în Piața San Pietro, Papa Ioan Paul al II-lea l-a beatificat pe Venerabilul Serv al lui Dumnezeu Padre Pio da Pietrelcina, stabilind data de 23 septembrie ca sărbătoarea sa liturgică. Canonizarea sa a avut loc la 16 iunie 2002.

după www.vatican.va


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire