pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Înălțarea Sfintei Cruci
14 septembrie (calendarul latin)
14 septembrie (calendarul bizantin)

Prima sărbătorire solemnă a Crucii a avut loc în anul 335, cu prilejul consacrării celor două bazilici ridicate la propunerea mamei împăratului Constantin, Sfânta Elena: Bazilica "Martyrium" sau "Ad Crucem", pe Golgota, și Bazilica "Anastasis", adică a Învierii. Consacrarea s-a făcut în ziua de 13 decembrie. Sub numele de "Înălțare", sărbătoarea a trecut în Occident și, cu începere din secolul al VII-lea, la 14 septembrie se comemora redobândirea prețioasei relicve de către împăratul Heraclie, în anul 628. Cu paisprezece ani în urmă, regele persan Cosroe Parviz, cucerind Cetatea Sfântă, a luat ca pradă și racla cu lemnul Sfintei Cruci. Urmele acestei părți din Cruce s-au pierdut definitiv în anul 1187, când a fost luată de episcopul de Betleem și dusă în bătălia de la Hattin. Au rămas doar bucățile trimise de Sfânta Elena la Constantinopol și la Roma.

Sărbătoarea Sfintei Cruci are o semnificație mult mai înaltă decât amănuntele în parte legendare istorisite în legătură cu descoperirea făcută de către mama împăratului Constantin, Elena. Glorificarea lui Cristos urmează chinului crucii și antiteza suferință - mărire devine fundamentală în opera Răscumpărării. Cristos, în ființa sa concretă divină și umană, se supune de bunăvoie condiției de sclav - crucea era tortura rezervată sclavilor - și umilitorul supliciu este transformat în mărire nepieritoare. Astfel, crucea devine simbolul și miezul religiei creștine.

Evanghelizarea înfăptuită de apostoli este prezentarea "lui Cristos răstignitul pe cruce". Creștinul, primind acest adevăr, "este răstignit cu Cristos", adică trebuie să poarte zilnic crucea proprie, suportând injurii și suferințe, după cum și Cristos, purtând pe spate "patibulum" (brațul transversal al Crucii, pe care condamnatul îl purta pe spate până la locul execuției unde se afla îngropat fix în pământ stâlpul vertical), a fost silit să primească insultele mulțimii pe drumul spre Golgota. Suferințele, care continuă în trupul mistic al Bisericii, starea de crucificat a lui Cristos sunt o contribuție la răscumpărarea oamenilor și asigură participarea la gloria Celui înviat.

Aceasta este energia care a dat putere martirilor creștini să treacă prin atâtea suferințe. "Mai de folos este pentru mine să mor în Isus Cristos" - scria Sfântul Ignațiu de Antiohia înainte de a fi martirizat - "decât să poruncesc întregului pământ. Îl caut pe acela care a murit pentru noi; pe acela îl vreau, care pentru noi a înviat. Se apropie pentru mine clipa nașterii. Aveți milă de mine, fraților. Nu mă împiedicați să ajung la viață, împotrivindu-vă ca eu să mor; pe mine, care doresc să fiu al lui Dumnezeu, nu mă predați lumii și nici nu încercați să mă ademeniți cu cele pământești; lăsați-mă să ies la lumina cea curată; când voi ajunge acolo, voi fi om întreg și viu. Îngăduiți-mi bucuria de a fi imitatorul dragostei Dumnezeului meu. Dacă cineva îl are în el însuși, să înțeleagă ce vreau eu și să-i fie milă de mine, știind cât dor mă apasă".

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire