pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Laurențiu Iustiniani (1381-1455)
5 septembrie (calendarul latin)

Laurențiu Iustiniani, abatele Mănăstirii "Sfântul Gheorghe" de lângă Veneția, în anul 1433, a fost numit episcop de Veneția, deși de mai multe ori a refuzat această demnitate, considerându-se că este lipsit de calitățile și energia necesare păstorului unei dieceze. Totuși, prin exemplul, rugăciunile și sacrificiile sale, a transformat radical clerul decăzut și viața creștinească a întregii dieceze; ca recompensă, papa Niculai al V-lea i-a acordat titlul de "Patriarh". Dogele Veneției spunea că singurul om cu care ar fi dispus să-și schimbe sufletul era Laurențiu Iustiniani. La rândul său, primul patriarh al orașului lagunelor spunea că activitatea de doge este o joacă în comparație cu aceea a episcopului, ținând seamă de răspunderea lui pentru mântuirea sufletelor.

Laurențiu s-a născut în anul 1381, ca fiu al unei familii nobile din Veneția, familia Iustiniani. Quirina, mama lui, a rămas văduvă la vârsta de 25 de ani, urmând să se îngrijească de creșterea a cinci copii și administrarea unei case mari, cu mulți servitori și multe obligații. Îngrijorată de sănătatea șubredă a lui Laurențiu, era preocupată de aranjarea unei căsătorii convenabile, când, spre uimirea ei, copilul drag părăsește castelul și se refugiază în Mănăstirea "Sfântul Gheorghe". Un prieten al său s-a dus la mănăstire cu gândul de a-l convinge să se întoarcă în familie, da,r în loc de a-l scoate pe Laurențiu din mănăstire, s-a hotărât să rămână și el acolo.

Fiul nobilei familii Iustiniani, îmbrăcat în smerita rasă de călugăr, mergea din poartă în poartă, cerșind mila creștinelor. Mama, de altfel, femeie evlavioasă, suferea mult la gândul că oamenii l-ar putea recunoaște pe fiul său sub hainele umilului cerșetor, și atunci îi trimitea pe servitori să-i umple cu pâine desaga spre a se întoarce mai repede la mănăstire. Când Laurențiu a înțeles motivul acestei mărinimii, nu a mai primit de la servitorii casei părintești decât două pâini. Fratele care îl însoțea ar fi voit să evite porțile de la care știau că nu primesc decât insulte, dar Laurențiu era categoric: "Nu am renunțat la lume numai în vorbe. Să mergem să primim disprețul ce-l are față de noi". După ce a fost ales superior general al Ordinului său și apoi episcop de Veneția, nu și-a schimbat felul de viață, nici chiar îmbrăcămintea. Îi vizita el însuși pe săracii orașului, împărțind alimente și îmbrăcăminte, nu însă și bani, ca nu cumva să fie folosiți în alte scopuri.

Nu avea darul oratoriei, dar din această cauză nu era întristat, deoarece avea posibilitatea să suplinească lipsa prin scris; pentru îndrumarea clerului și a credincioșilor, a trimis multe scrisori pastorale și broșuri, în care expunea rodul meditațiilor sale, folosind expresii simple și cuprinzătoare: "Cine nu se folosește, cât mai mult îi este cu putință, de învățătura și harul Domnului dovedește că nu-l prețuiește"; "Un adevărat credincios al Domnului se ferește și de greșelile mici, pentru ca dragostea lui să nu se răcească"; "Trebuie să evităm afacerile prea complicate; în treburile prea complicate se află întotdeauna și coada diavolului". Deoarece toată viața și-a impus renunțări și pocăințe aspre, când era bătrân și bolnav, cei din jur au voit să-i înlocuiască salteaua de paie cu una de puf, dar el le-a spus: "Cristos a murit pe cruce și eu să mor pe o saltea de puf?" Pe patul său aspru a murit în ziua de 8 ianuarie 1455, exprimându-și dorința să fie înmormântat în vechiul cimitir al mănăstirii; locuitorii Veneției i-au făcut însă o înmormântare triumfală, exprimându-și recunoștința față de acela care, timp de douăzeci și doi de ani, le-a fost păstor sufletesc, învățător înțelept și părinte plin de dragoste. Papa Alexandru al VIII-lea (1689-1691) l-a ridicat la cinstea sfintelor altare, iar Martirologiul Roman i-a fixat comemorarea la 5 septembrie, ziua în care a început activitatea de episcop al Diecezei de Veneția.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire