pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfânta Cristina (sec. IV)
24 iulie (calendarul latin)

Orașul Bolsena, așezat pe malul lacului cu același nume din centrul Italiei, cinstește ca patroană pe o tânără martiră din secolul al IV-lea, Sfânta Cristina. Cultul acestei sfinte este amintit de numeroase mărturii istorice. Din săpăturile arheologice făcute în secolul trecut rezultă că la Bolsena era cinstită o Sfântă Cristina încă din secolul al IV-lea, și lângă mormântul ei a fost descoperit un cimitir subteran. Mărturiile iconografice sunt de asemenea abundente: sfânta apare între fecioarele martire reprezentate pe mozaicurile bisericii Sfântul Apolinar cel Nou din Ravena, mozaicuri lucrate în secolul al VI-lea. Numeroși artiști, de la Giovanii Della Robia la Luca Signorelli, de la Paul Veronese la Luca Cranach, s-au inspirat din episoadele povestite de Passio Cristinae, cu multe amănunte care în mare parte reproduc Acta - Faptele celor mai vestiți martiri.

Versiunile în limba greacă ale vieții Sfintei Cristina afirmă că ea era de loc din orașul Tir, situat în Fenicia (azi Liban), în timp ce versiunile în limba latină, în marea lor majoritate, susțin că ea este originară din Bolsena. Și unele și altele sunt redactate foarte târziu, nu înainte de secolul al IX-lea, fapt care le așează în rândul legendelor hagiografice cu valoare istorică redusă; pornind de la un caz autentic de viață se adaugă elemente imaginare pe care le regăsim, aproape identice, în multe Passio. Asemenea adăugiri urmăresc să redea cât mai impresionant virtutea martirilor precum și puterea lui Dumnezeu care este aproape de aleșii săi; sufletele credincioase rețin esențialul. Din această perspectivă trebuie privită și Passio Cristinae.

Cristina, o tânără de unsprezece ani, pentru extraordinara ei frumusețe a fost închisă într-un turn, împreună cu douăsprezece slujnice, de către tatăl ei Urban, ofițer superior în armata împăratului. În realitate, tatăl voia să o constrângă pe fiica sa, devenită creștină, să renunțe la religia primejdioasă pe care a îmbrățișat-o, și astfel să o scape de primejdia morții. Copila însă a sfărâmat statuetele prețioase pe care tatăl le așezase în camera ei, și metalul prețios rezultat l-a împărțit săracilor. Înfuriat, Urban trece de la rugăminți la pedepse: a ordonat să fie biciuită și aruncată în temniță. Deoarece Cristina rămâne neclintită în credință, tatăl o dă pe mâna judecătorilor și aceștia o supun la diferite torturi îngrozitoare. Fiind plină de răni este aruncată să zacă în închisoare, dar aici trei îngeri coborâți din cer îi aduc mângâiere și îi redau sănătatea. Văzând că prin astfel de metode nu obțin nici un rezultat, judecătorii trec la soluția finală: leagă o piatră grea de gâtul copilei și o aruncă în apă; dar piatra, susținută de îngeri, plutește pe apă și Cristina iese la mal.

Tatăl neînduplecat este pedepsit de Dumnezeu cu moartea; totuși, suferințele Cristinei nu se sfârșesc. Judecătorii se îndreaptă împotriva ei cu o furie turbată și o condamnă la alte chinuri înspăimântătoare, ce se vor dovedi la fel de ineficiente: este arsă pe un grătar înroșit, aruncată în ulei înfierbântat, lăsată între șerpi veninoși, la urmă i se taie sânii; ne mai știind la ce chinuri să o supună, ei curmă viața plăpândă a Cristinei cu două lovituri de suliță, și astfel încă o floare a nevinovăției este transplantată în grădinile cerului.

* * *

Numele Cristina cu corespondentul masculin Cristin sunt specific creștinești și apar după ce Biserica creștină a primit libertatea prin împăratul Constantin. Și până atunci se foloseau cuvintele creștin - creștină, cu rolul de adjective, supranume ce se adăuga la numele propriu-zis. Ulterior, din adjectivele Christianus, Cristiana s-au format nume proprii care au pătruns și la noi sub forma Cristina, și Cristiana. Formele Cristina, Cristin au apărut de prima dată ca nume proprii din dorința de a da copiilor numele care l-a purtat Mântuitorul; respectul față de ființa dumnezeiască, umană a lui Isus a cerut să nu se folosească pentru simpli oameni un nume purtat de Omul-Dumnezeu, și atunci s-au creat cuvintele Cristin, Cristina, sugerând adevărul fundamental că omul creștin nu este numai "ucenicul", "urmașul" lui Cristos, ci poartă în ființa lui însăși ființa lui Cristos. "Cel care mănâncă trupul meu și bea sângele meu rămâne întru mine și eu întru el" (Ioan 6,56); "Ca toți să fie una, după cum Tu, Părinte, întru mine, și eu întru Tine... Eu întru ei și Tu întru mine" (Ioan 17, 21.23). Pornind de la numele Cristina, s-au desprins formele: Hrestina, Cărstina, Crăstina, Crista, Tina, și mai nou Cristi.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire