pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfânta Monica (332-387)
27 august (calendarul latin)

Nu era posibil ca Sfânta Monica să aibă un biograf mai atent și mai devotat decât Augustin, pe care ea l-a născut de două ori: după trup și după suflet. În Confesiunile Sfântului Augustin citim: "Ea mi-a dat viață în trupul său, ca să ajung la lumina timpului, și mi-a dat viață în inima sa, ca să mă nasc pentru lumina veșnică".

Monica s-a născut la Tagaste, în Africa, astăzi, Souk-Ahres, în regiunea Konstantina din nordul Algeriei, într-o familie creștină. De foarte tânără a fost măritată cu un bărbat nebotezat, numit Patriciu; cu el a avut doi fii, pe Augustin și Navigiu, și o fiică, al cărei nume nu ne este cunoscut. Nu a avut o viață ușoară și a suferit mult din partea soțului, un om cu un caracter dificil și iute la mânie; ea l-a îmblânzit prin metoda pe care o explica astfel: el își ținea mâna departe de ea, deoarece ea își stăpânea limba. A avut mângâierea să-l aducă la baia botezului cu un an înainte de a muri.

Rămasă văduvă, și-a îndreptat toată grija spre fiul său mai insensibil la chemarea harului divin, inteligent, dar nehotărât. Pentru el s-a rugat și a plâns. A căutat să fie în permanență aproape de el, înțelegătoare și discretă; pentru a nu-l pierde din ochi, a mers după el în peregrinările lui prin Italia, la Roma și la Milano. "Nu e cu putință ca fiul atâtor lacrimi să se piardă", i-a spus în somn o voce misterioasă. Augustin a fost botezat în anul 387. Au petrecut împreună vara, în așteptarea plecării în Africa a Monicăi, din Portul Ostia. Aici, Augustin consemnează ultimele convorbiri cu mama lui; din ele cunoaștem marea noblețe a sufletului acestei femei incomparabile, de o inteligență puțin obișnuită, ținând seamă de adâncimea gândurilor pe care le schimba cu Augustin. "S-a întâmplat" - scrie el în capitolul al nouălea al Confesiunilor - "că ne aflam singuri, sprijiniți de pervazul ferestrei care dădea în grădina interioară a casei unde locuiam, la Ostia. Vorbeam între noi, cu o nespusă încântare, fără să ne mai amintim de cele din trecut, dar privind numai spre viitor, și încercam împreună să înțelegem, la lumina adevărului, cum va fi viața veșnic fericită a sfinților, viață pe care ochiul nu a văzut-o, urechea nu a auzit-o și niciodată nu a ajuns-la inima omului".

Ultimele cuvinte ale Monicăi ne redau imaginea sufletului ei: "Fiul meu, în ceea ce mă privește, nu există nimic care să mă atragă în această viață. Nici nu știu ce mai am de făcut aici și pentru ce mai stau. Un singur lucru mă îndeamnă să doresc să mai trăiesc puțin: dorința de a te vedea creștin înainte de a muri. Dumnezeu mi-a dat și mai mult: adică te văd disprețuind bucuriile trecătoare și slujindu-i numai lui. Ce mai am de făcut aici?" La puțin timp după aceasta, a murit la Ostia, mai înainte de a se îmbarca pentru întoarcerea în patrie. Era în anul 387 și ea împlinise vârsta de 55 de ani. Rugăciunile și lacrimile ei au dăruit Bisericii pe unul dintre cei mai mari învățători ai creștinătății.

* * *

Este greu de stabilit înțelesul și originea cuvântului "Monica". Se face apropiere între el și cuvântul grecesc Monos = singur; în acest, caz, Monica ar avea înțelesul de: "singură, unică, fără pereche", sau se apropie de cuvântul latinesc monna = mamă, soție, și are înțelesul de "femeie vrednică, ce-și îndeplinește misiunea de mamă și soție". În Sfânta Monica vedem împlinite ambele sensuri, ea rămânând un exemplu fără pereche de soție și mamă creștină.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire