pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Ioan Eudes (1601-1680)
19 august (calendarul latin)

Sfântul Ioan Eudes trăiește și activează în secolul al XVII-lea, secol care, pentru realizările înfăptuite în timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea (1638-1715), este cunoscut ca secolul Regelui Soare. Totuși, în această perioadă Franța a cunoscut și mari nenorociri, atât materiale cât și spirituale. Epidemii de ciumă, războaie care au sărăcit țara, lupte interne religioase și sociale; tulburările și rupturile provocate de jansenism și queitism în lumea intelectuală, uitarea aproape totală, adesea disprețuirea credinței și moralei creștine în păturile de jos. Pentru remedierea acestei triste situații, Dumnezeu a ridicat câteva personalități extraordinare, cărora Biserica le datorează începutul unei adânci reînnoiri spirituale. Sfântul Vincențiu de Paul organizează ajutorarea materială a celor săraci și pune bazele instituțiilor de asistență socială, Sfântul Grignon de Montfort readuce la practicarea credinței pe mulți din lumea satelor și a populației mijlocii de la orașe. Cardinalul de Berulle introduce în Franța Congregația Oratorienilor (întemeiată de Sf. Filip Neri la Roma) pentru formarea religioasă și culturală a tinerilor din rândul nobilimii și al orășenilor, iar Sfântul Ioan Eudes s-a preocupat de formarea clerului.

Ioan Eudes s-a născut în satul Ry din Normandia (provincie în Nord-Vestul Franței), ca fiu al lui Isaac Eudes. Tatăl sau a fost singurul supraviețuitor al unei familii distruse de ciumă și a voit să devină preot, dar din lipsă de mijloace materiale nu și-a realizat gândul. Ulterior a învățat chirurgia, s-a căsătorit cu o femeie foarte credincioasă, Marta Corbin, și amândoi s-au stabilit în satul Ry, unde cultivau pământul și ajutau pe locuitorii satului în cazurile care cereau intervenții chirurgicale. Sătenii erau foarte mirați de faptul că zilnic chirurgul lor citea dintr-o carte groasă, asemenea cu aceea a preotului lor. Isaac recita în fiecare zi breviarul preoțesc, ca să-și împlinească măcar în parte gândul din tinerețe. Isaac și Marta Eudes au avut șapte copii, dintre care doi au devenit celebri: Francisc, ajuns conte de Mezeray, a scris o monumentală istorie a Franței și a fost ales academician, iar Ioan a fost declarat sfânt.

Născut în anul 1601, Ioan a făcut studii strălucite la Caen, în colegiul iezuiților, dovedind totodată o preocupare intensă pentru viața spirituală. Când tatăl său l-a informat că se gândește la o căsătorie foarte avantajoasă, Ioan s-a dus în biserică, la altarul Maicii Domnului, a scos inelul pe care îl purta la mână și l-a așezat în degetul statuii Fecioarei Preacurate. Hotărârea era definitivă. În anul 1623 a cerut să fie primit în Congregația Oratorienilor, de sub conducerea lui de Berulle și a lui Condren, unde s-a pregătit să devină preot. Prima Sfântă Liturghie a celebrat-o în ziua de Crăciun a anului 1625. Cu acest prilej a spus: "Preotului îi sunt necesare trei veșnicii: prima pentru a se pregăti, a doua pentru a celebra cu demnitate Sfânta Liturghie, a treia pentru a mulțumi lui Dumnezeu".

La începutul activității, s-a consacrat predicării de misiuni populare în nordul Normandiei. După doi ani a izbucnit epidemia de ciumă și bisericile au devenit goale, în schimb spitalele erau pline, și era nevoie de multe persoane care să dea ajutor.

Ioan se oferă de bună voie și fără teamă. "Și ciuma se sperie de pielea mea", spunea surâzând; dar cei care erau cu el se temeau de ciumă, de aceea, pentru a nu-i expune la pericol, noaptea el nu intra în casă, ci se odihnea într-un butoi, sub o claie de fân. Până la urmă s-a îmbolnăvit și el, dar îngerul morții a trecut numai pe lângă el și l-a lăsat în viață.

După încetarea epidemiei de ciumă, peste mormintele de curând închise cei rămași au început să se lupte între ei pentru motive religioase ori sociale. Se părea că oamenii au căzut într-o stare de sălbăticie, în timp ce clerul, neștiutor și lipsit de viață spirituală, privea neputincios. Ioan, împreună cu câțiva colaboratori, colindă aproape întreaga Franță, ținând misiuni populare. O sută zece localități i-au ascultat cuvântul înflăcărat și energic; mulțimi de țărani și orășeni veniți din împrejurimi se reîntorc la casele lor cu sufletele împăcate cu Dumnezeu și hotărâți să înceapă o nouă viață. Dar zelosul apostol este conștient că, fără un cler pregătit să cultive în continuare începuturile de viață creștină realizate prin misiunile periodice, munca lui se va dovedi zadarnică; de aceea concepe planul unei metode de formare a viitorilor preoți. Întrucât conducerea Congregației Oratorienilor a considerat că nu intră în specificul Congregației planul propus, în anul 1643 Ioan Eudes se retrage din congregație și lucrează la întemeierea "Congregației lui Isus și a Mariei" (Părinții eudiști), formată din preoți care depun numai votul ascultării. Ei își propun să lucreze pentru formarea spirituală a candidaților la preoție și la predicarea misiunilor populare. În scurt timp, părinții eudiști conduceau șase seminarii, în diferite părți ale Franței. Tot atunci, Ioan Eudes întemeiază și o congregație de surori, "Notre Dame de l'Amour" - "Doamna noastră a Iubirii", care să se ocupe de recuperarea spirituală a tinerelor decăzute. Pentru această inițiativă, el a avut mult de suferit; calomniile au ajuns atât de departe, încât temporar i s-a interzis să predice și să intre în scaunul de spovadă. Când nevinovăția lui a fost pe deplin dovedită, și-a reluat activitatea, având bucuria să vadă multe din roadele ostenelilor sale. În ziua de 19 august 1680, la vârsta de aproape optzeci de ani, se stinge din viață în orașul Caen. A fost canonizat de către Papa Pius al XI-lea în 1925.

Eruditul și sfântul misionar al Normandiei a scos în evidență însemnătatea "iubirii afective" în trăirea vieții creștine. Sfântul Pius al X-lea l-a numit pe Ioan Eudes părinte, învățător, și apostol al "devoțiunii pline de nespusă dulceață" către Preasfintele Inimi a lui Isus și a Mariei, izvoare ale iubirii calde, care topește învelișul de gheață al nepăsării, ori al temerii exagerate propovăduite de janseniști. Influența acestui sfânt a fost nespus de mare nu numai în pământul natal (el a reînnoit viața creștină în strămoșeștile ținuturi normande), dar și în întreaga lume creștină, prin valul de caldă pietate mariană promovată de el.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire