pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Caietan (1480-1547)
7 august (calendarul latin)

Secolul al XVI-lea este numit secolul «Reformei», deoarece în Biserica creștină de Apus a avut loc o intensă acțiune de schimbare a vieții spirituale a credincioșilor și a membrilor ierarhiei bisericești. Această acțiune s-a desfășurat în două direcții contrare: unii reformatori au urmărit schimbarea oamenilor prin credință, alții au propus schimbarea credinței prin oameni. În categoria a doua se află Luther (1483-1546) și discipolii săi; acțiunea lor a dus la lupte sângeroase între diferitele grupări sociale și religioase formate pe baza principiilor propuse de ei și la o gravă ruptură a unității spirituale a creștinătății. Încă înainte de «Reforma» propusă de Luther, s-au ridicat și oameni hotărâți să contribuie la îndepărtarea decăderii și abuzurilor din Biserică, dar conștienți că această «reformă» nu se poate face prin modificarea credinței, ci prin cunoașterea și trăirea autentică a credinței; acțiunea lor a dus la o viguroasă refacere a vieții creștine. Unul dintre bărbații care au adus o contribuție mare la această reînnoire este și Sfântul Caietan de Thiene.

S-a născut la Vicenza, localitate în nordul Italiei, între Padova și Verona, din familia nobilă de Thiene, în anul 1480, cu trei ani înaintea reformatorului german; a studiat dreptul la Padova și a exersat avocatura în orașul natal. Devenind cunoscut prin calitățile sale, Papa Iuliu al II-lea îl alege secretar particular și-l numește protonotar apostolic. În această calitate de «rector al scrisorilor apostolice» a avut ocazia să cunoască foarte de aproape pe cardinalii și prelații iubitori de petreceri și a văzut cu ochii săi viața decăzută a multor cercuri preoțești și călugărești. O mare durere i-a cuprins sufletul, dar înainte de a judeca și de-a învinui pe alții, s-a cercetat pe sine și a început să realizeze în viața proprie o autentică trăire creștină. Deseori repetă: «Cristos așteaptă; nimeni nu se mișcă».

Descoperind în orașul Roma o mică societate de bărbați, numită «Oratoriul dragostei divine», care își propusese ca prin rugăciune și spirit evanghelic să aducă o rază de lumină și bunătate în noaptea decăderii generale, Caietan li se alătură din toată inima. La vârsta de treizeci și șase de ani simte chemare spre viața preoțească și după cuvenitele pregătiri, papa Leon al Xl-lea dă un indult prin care îi permite să primească toate sfințirile necesare în timp de patru zile și astfel ajunge să celebreze prima Sfântă Liturghie, rugându-se lui Dumnezeu să-l ajute ca prin exemplul personal să atragă și pe alți preoți la o viață cu adevărat apostolică. S-a retras în ținutul natal, unde a păstorit în parohia Sfânta Maria de lângă Vicenza și la cătunele risipite pe coasta muntelui Soratte. Când mama lui, contesa de Thiene, moare, el rămâne stăpânul unei mari averi; o parte o dă săracilor și bolnavilor, iar alta o cedează rudelor, scriindu-le: «Mă uit la Cristos: El este sărac, iar eu bogat; El disprețuit, iar eu stimat; vreau să mă apropii de El cel puțin cu un pas și de aceea renunț la toate bunurile materiale de care dispun».

Între timp se întâlnește cu câțiva bărbați însuflețiți de aceleași gânduri cu privire la viața preoțească: Petru Carafa, Episcop de Chieti și Arhiepiscop de Brindisi, Bonifaciu Colli și Paul Consiglieri; împreună cu ei întemeiază o asociație de preoți care-și propuneau ca ideal o viață preoțească apostolică, trăită în sărăcie evanghelică, dăruire totală vieții pastorale și spirituale, ascultare deplină. În acest spirit, Petru Carafa renunță la calitatea de Episcop și Arhiepiscop pentru a se încadra în stilul de viață strict comună pe care regula congregației o cerea. Ideea întemeierii acestei congregații a fost a lui Caietan, dar el a dorit ca superiorul să fie Petru Carafa; și numele congregației este legat de localitatea Chieiti, unde Carafa a fost episcop. Deoarece la vechii romani localitatea se numea «Teate Marrucinorum», congregația și-a luat numele de «Ordo Regularium Theatinorum», iar membrii ei sunt cunoscuți sub denumirea de părinți teatini. Ei au desfășurat o intensă activitate de reînnoire spirituală în ținuturile: Roma, Neapole, Veneția. Ducând o viață comună, în sărăcie voluntară și plină de voie bună, au readus mulțimile la practicarea virtuților creștine, dragostea față de biserică și sfintele taine, viața trăită în demnitate și pace. Pentru ușurarea mizeriei celor mulți, au înființat case de credit pe gaj, au deschis cămine pentru bătrâni și au întemeiat spitale.

Caietan era prezent acolo unde era mai mult de lucru. În ultimul an de viață se afla la Neapole. Cei din Veneția l-au rugat să vină la ei spre a se odihni și a se reface, dar Caietan le răspunde: «Dumnezeu este la Neapole ca și la Veneția». În ziua de 7 august 1547 cere să fie așezat pe pământ, pe un strat de cenușă și roagă pe confrați ca trupul să-i fie înmormântat în groapa comună; apoi Ie recomandă să aibă încredere deplină în Providența divină. Extenuat de suferințele și ostenelile pe care, în cea mai mare parte, și le-a impus singur, moare la vârsta de șaizeci și șapte de ani, lăsând o dovadă concretă că nu credința trebuie schimbată, ci oamenii.

Numele personal Caietan provine din adjectivul caietanus, care înseamnă locuitor din Caieta. Caieta este numele dat de romani actualului oraș Gaeta, port la Marea Mediterană. În acest oraș se va refugia papa Pius al IX-lea în anul 1848. În românește poate avea și forma Gaietan. Deși puțin cunoscut și folosit, prin viața sfântă a lui Caetan de Thiene, numele său a dobândit o strălucire vrednică de admirat.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire