pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Alexie (sec. V)
17 iulie (calendarul latin)
17 martie (calendarul bizantin)

Vizitatorul care străbate orașul Roma și ajunge pe colina Arentino este numaidecât condus să vadă bazilica veche a Sfintei Sabina, și în apropiere biserica Sfântului Alexie, preferată de tinerii logodnici pentru a-și celebra acolo cununia religioasă. Această biserică a fost la început închinată Sfântului Bonifaciu, dar în anul 1217 Papa Onoriu al III-lea a dedicat-o Sfântului Alexie. În urma lucrărilor de renovare efectuate în veacul al XVIII-lea, din prima clădire nu a mai rămas decât foarte puțin și scara de lemn pe care o adăpostea de multe sute de ani; acum, scara se află într-o capelă secundară, în care un ucenic al marelui sculptor Bernini a dăltuit în marmură chipul sfântului; turiștii și oamenii credincioși contemplă cu emoție venerabila relicvă. O tradiție foarte veche afirmă că sub acea scară își petrecea nopțile în rugăciune și chinuită odihnă tânărul patrician roman Alexie, transformat în cerșetor din dragoste față de Cristos Mântuitorul.

Viața Sfântului Alexie, prelucrată adesea în poezie și teatru și transfigurată de legendă, este povestită în două versiuni: o versiune siriană, aflată într-un manuscris din secolul al V-lea, acordă orașului Edessa, astăzi localitatea Urfa din Turcia, cinstea de a fi descoperit misterul cerșetorului străin de pe treptele bisericii Sfânta Maria. O altă versiune, cea greco-romană, atribuie orașului Roma această cinste, precum și favorul de a-i păstra rămășițele pământești și scara sfințită de rugăciunile și suferințele lui. Cu toate adăugirile ei legendare, Viața Sfântului Alexie rămâne un omagiu viu adus iubirii nemărginite a lui Cristos față de neamul omenesc.

Alexie era fiul unic al senatorului roman Eufemian, care împreună cu soția sa Aglaia duceau o viață aleasă de credință și dragoste creștinească ce s-a transmis și în sufletul copilului lor. Acesta, ajuns la vârsta căsătoriei, urmând obligațiile stării sociale din care făcea parte precum și sfaturile părinților, acceptă să se cunune cu o tânără însuflețită ca și el de dorința desăvârșirii propusă de Sfânta Evanghelie. În ziua nunții, după o convorbire îndelungată, în care tinerii și-au deschis inimile unul altuia și au hotărât să trăiască amândoi în feciorie, tânărul soț dăruiește soției sale inelul de aur și pe ascuns părăsește sala ospățului de nuntă. Cu prima corabie ce pleca din port se îndreaptă spre Siria și aici, pe jos, se duce în marele oraș Edessa, atunci renumit prin bisericile sale și viața creștină a credincioșilor. Aici, timp de 17 ani trăiește necunoscut, amestecat în rândul de cerșetori de la poarta bisericii Sfânta Maria, până când un slujitor al lăcașului sfânt descoperă cine se ascunde sub hainele rupte ale străinului Alexie. Pentru a evita manifestările de laudă din partea credincioșilor, care de multă vreme vedeau în el pe "Omul lui Dumnezeu", aleargă la cel mai apropiat port și se urcă, într-o corabie cu destinația Tars, locul de naștere a Sfântului Pavel. Un vânt potrivnic însă îndreaptă corabia spre Italia. Alexie se întoarce la Roma, unde părinții lui mai trăiau încă și logodnica își păstra legământul de credință față de Cristos și față de el.

Cei șaptesprezece ani petrecuți la Edessa, viața aspră pe care a dus-o el precum și clima diferită de a Romei l-au schimbat atât de mult pe fiul lui Eufemian și al Aglaiei încât nimeni nu l-a recunoscut; aceasta i-a dat curaj să se adreseze chiar tatălui său, cerându-i permisiunea să se adăpostească o noapte sub o scară de lemn care ducea la intrarea servitorilor. Bătrânul senator îi permite, cu o condiție: "Îți îngădui, spune el, cu condiția ca tu să te rogi lui Dumnezeu să ni-l aducă acasă pe fiul nostru". Au mai trecut șaptesprezece ani petrecuți în rugăciuni fierbinți prin multele biserici ale Romei, hrănindu-se cu ceea ce-i dădeau creștinii milostivi și odihnindu-se sub scara servitorilor, care adesea l-au insultat și chiar au aruncat peste el apa murdară; credința și dragostea lui față de Cristos, precum și taina pe care o purta în inimă i-au dat putere să rămână totdeauna senin și iubitor de oameni. În acest timp, pe scaunul Sf. Petru se afla Papa Inocențiu I (401-417); orașul Roma trecea prin mari greutăți. Într-o zi pe când Papa se ruga, aude un glas ceresc: "Căutați pe omul lui Dumnezeu; el se va ruga și Domnul va avea milă de voi; se află în casa lui Eufemian". Ajuns în grabă la casa prietenului său, Papa Inocențiu îl găsește pe bătrânul senator și pe buna Aglaia îngenunchiați la capul cerșetorului din camera de sub scara de lemn, pe al cărui trup neînsuflețit au descoperit semnul neîndoielnic al identității fiului lor Alexie. Durerea mare de a-l fi recunoscut atât de târziu a făcut loc recunoștinței față de Dumnezeu că i-a învrednicit să adăpostească în casa lor, în familia lor, un fericit al cerului și un sfânt al Bisericii lui Cristos.

* * *

Răspândirea istoriei vieții Sfântului Alexie, precum și faptul că mai mulți martiri din primele veacuri au purtat acest nume au determinat o mare popularizare a prenumelui Alexie, sub diferite forme. La noi se folosesc: Alexe, Alexa, Alexie, Alexina, și mai nou Alex; în alte limbi: Aleksei, Alexis, Alexius, Alessio. Toate au legătură cu verbul din limba greacă: alexo - a respinge pentru a apăra, a proteja; folosit ca prenume, desemnează pe omul care respinge un atac, o tentație, o propunere pentru a-și menține demnitatea, integritatea, proprietatea. Ca nume de botez, păstrează în amintirea creștinului actul eroic al Sf. Alexie care respinge chiar și satisfacțiile legitime ale vieții, renunțând la ele pentru a-și asigura bucuriile unei trăiri cerești.

Pornind de la împrejurarea că Sfântul Alexie a locuit multă vreme în încăperea de sub scări, desigur un fel de magazie prin care uneori se strecoară șoareci, șerpi, insecte, calendarul popular românesc păstrează o sărbătoare numită "Alexiile" în ziua de 17 martie, când Sf. Alexie este comemorat în calendarul răsăritean. În această zi se recomandă ca creștinul nici măcar să nu se gândească la astfel de jivine, să nu le pronunțe numele, ca să fie ferit de ele tot anul. Cu acest prilej se practică și unele ritualuri magice, rămase probabil din perioada precreștină. Ridicarea nivelului cultural și efortul de purificare a credinței trebuie să ducă la dispariția acestor practici care îndreaptă atenția spre aspectele minore ale vieții, lăsând în uitare elementele fundamentale specific umane. Sfântul Alexie a avut de suferit nu din cauza șoarecilor sau a insectelor, ci din cauza răutății și micimii sufletești a multor oameni; creștinul este dator să ia măsurile necesare pentru apărarea sănătății și a condițiilor de viață, dar în același timp să se preocupe intens de puritatea și sănătatea sufletească. Sfântul Alexie ne repetă cuvântul Sfintei Cărți: "așa cum fugi de viperă, la fel să fugi de păcat, că de te vei apropia de el, te va mușca; dinți de leu sunt dinții lui, care omoară sufletele oamenilor" (Eclesiastic 21, 2-3).

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire