pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Grigore al VII-lea (1028-1085)
Papă

25 mai (calendarul latin)

Înainte de a fi ales Papă, Grigore al VII-lea se numea Hildebrand de Soana. Era din regiunea Toscana - Italia, născut prin anul 1028. Vocația și dorința lui cea mai mare a fost de a trăi în mănăstire, dar pregătirea și personalitatea lui puternică l-au adus la Roma, alături de scaunul urmașului lui Petru. Aici, Papii Leon al IX-lea și Alexandru al II-lea îi încredințează misiuni de mare însemnătate pe care le îndeplinește cu cinste, atragând-și dragostea și prețuirea tuturor.

În ziua de 22 aprilie 1073, în timp ce se oficia slujba de înmormântare a Papei decedat, clerul și poprul, prin strigăte furtunoase, îl declară Papă pe Hildebrand. După opt zile, Cardinalii ratifică alegerea, pe care a primit-o «cu durere multă, plângând și gemând». El își ia numele de Grigore al VII-lea și pornește cu hotărâre la realizarea reformelor pe care el însuși le susținuse în fața predecesorilor săi: lupta împotriva simoniei (cumpărarea cu bani a funcțiilor bisericești) și împotriva amestecului împăratului în numirea Episcopilor, a stareților și chiar a Papei, precum și restaurarea unei severe discipline a celibatului.

De la început el a întîmpinat puternică rezistență, chiar din partea clerului. La sinodul din Magnoza clericii au strigat: «dacă Papei nu-i sunt de ajuns oamenii ca să conducă Biserica, să meargă în cer să-și aducă îngeri!». Papa își destăinuia necazurile unor prieteni, prin scrisori din care putem cunoaște sufletul său sensibil, apăsat de multe greutăți, dar totdeauna gata de a-și împlini datoria: «Mă apasă o durere îngrozitoare și o tristețe de moarte, - scria în ianuarie 1075 prietenului său Ugo, abate la Cluny - deoarece... dacă privesc spre apus, la răsărit sau la nord, cu greu voi găsi Episcopi legitim aleși și pe toată viața, care să păstorească poporul lui Cristos din iubire și nu din ambiții lumești».

La un an după aceasta a avut loc întâlnirea dură cu Enric al IV-lea, împăratul german. Acesta refuzase să dea ascultare Papei, la reglementarea situației unor Episcopi: Papa îl excomunică și împăratul se vede deodată înstrăinat de poporul și principii săi. Atunci vine la Canossa, unde se afla Grigore al Vll-lea, cere iertare și i se ridică excomunicarea. Abia dezlegat de afurisenie și ajuns acasă, Enric al IV-lea, împreună cu un grup de Episcopi credincioși lui, alege un alt Papă. Împăratul se îndreaptă cu armată spre Roma: Papa se ascunde în castelul pontifical Sant Angelo și cheamă în ajutor pe regele Robert Guiscardo. Pe străzile Romei, începe o luptă crâncenă care face pe locuitorii Romei să se răscoale și ei împotriva Papei.

Grigore al Vll-lea, ocrotit de normanzi, fuge la Salerno unde, părăsit de toți, moare în ziua de 25 mai 1085, repetând cuvintele psalmului: «Am iubit dreptatea și am urât nedreptatea, pentru aceasta mor în exil». A fost înmormîntat în Catedrala din Salerno și în 1606 a fost declarat Sfânt.

Obișnuiți să vedem în acest Papă un luptător cu braț de fier împotriva împăratului, nu trebuie să uităm pe servitorul umil al miresei lui Cristos, Sfânta Biserică, pentru care a muncit și a suferit ca ea: «să rămână liberă, castă și catolică». Sunt ultimele cuvinte ale scrisorii pe care a trimis-o din exilul de la Salerno, implorând pe credincioși «să vină în ajuitorul mamei lor», Sfânta Biserică.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire