pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Fericita Maria Adeodata Pisani O.S.B. (1806-1855)

Maria Adeodata Pisani, O.S.B., s-a născut în Napoli, la 29 decembrie 1806, fiind singura fiică a Baronului Benedetto Pisani Mompalao Cuzkeri. A fost botezată în aceeași zi în parohia Sfântul Marcu din Pizzofalcone, cu numele de Maria Tereza. Tatăl ei avea titlul de Baron de Frigenuini, unul dintre cele mai vechi și mai bogate titluri din Malta. Mama ei era italiancă.

Din păcate, tatăl ei obișnuia să bea, și astfel au apărut probleme în familie, care au făcut ca, în final, când Maria Tereza era încă o copilă mică, mama ei să plece din casa soțului ei, încredințându-și fiica soacrei, Elisabeth Mamo Mompalao, care locuia în Napoli. Bunica și-a îngrijit bine nepoata, dar a murit când aceasta avea doar 10 ani. Maria Tereza a fost trimisă la o faimoasă școală din Napoli, cunoscută sub numele de 'Istituto di Madama Prota', unde își primeau educația domnișoarele aristocrate ale vremii.

Maria Tereza a rămas la această școală până la vârsta de 17 ani, aici primind educația religioasă și socială. Între timp tatăl ei continua să provoace necazuri, astfel că în 1821, datorită implicării lui într-o revoltă în Napoli, a ajuns să fie condamnat la moarte. Fiind cetățean britanic, sentința i-a fost suspendată și a fost dat afară din Napoli și deportat în Malta.

În 1825, Maria Tereza s-a mutat cu mama ei în Malta și s-au stabilit în Rabat, unde trăia și tatăl ei cu amanta sa, dar nu au locuit niciodată cu el. Deși mama ei a căutat un bărbat potrivit cu care să își mărite fiica, Maria Tereza a respins întotdeauna propunerile. Ea a preferat să ducă o viață liniștită, să meargă zilnic la biserică, și, atunci când i se ivea ocazia, să îi ajute pe săracii pe care îi întâlnea pe străzi. Oamenii care o cunoșteau au început să vorbească deja despre comportamentul ei pios. Ea nu s-a lăsat niciodată îndepărtată de comportamentul tatălui ei, și întotdeauna când îl întâlnea îi cerea binecuvântarea.

La un moment dat, ea a fost impresionată de o predică pe care a auzit-o în biserica Ta'Giezu din Rabat. Ea mersese să se roage în fața imaginii Maicii Domnului Bunului Sfat din biserica augustinienilor din Rabat, unde mergea de altfel în general zilnic la Liturghie și la rugăciunile de seară. Aici a simțit pentru prima oară chemarea la călugărie și la a-și dedica viața lui Dumnezeu în rugăciune. Părinții ei s-au opus imediat dorinței de a deveni călugăriță, mama ei obligând-o să mai aștepte un an până să ia decizia finală. Maria Tereza a așteptat cu supunere un an întreg, dar hotărârea ei a rămas aceeași.

La 16 iulie 1828, ea a intrat în comunitatea benedictină din mănăstirea Sf. Petru din Mdina. Ea și-a ales ca stil de viață rugăciunea, munca, silențiumul și ascultarea. După șase luni ca postulantă, la începutul anului 1829, a avut loc ceremonia de investire ca și novice, la care au participat și părinții și rudele ei. Atunci ea și-a ales numele de Maria Adeodata. În timpul anului cât a fost novice ea le-a impresionat nu numai pe celelalte colege de noviciat, ci și pe călugărița responsabilă cu novicele. Această călugăriță a mărturisit că Adeodata nu greșea deloc, și că, în loc să o învețe, învăța de fapt de la ea.

La 4 martie 1830, ea a semnat la notariat un act de renunțare, ultimul pas oficial pentru a fi admisă ca și călugăriță. Prin acest act ea renunța la titlurile ei și își împărțea moștenirea imensă primită de la bunica sa după tată, păstrând doar cât avea nevoie să poată să îi ajute pe alții.

Depunerea voturilor a avut loc la 8 martie 1830, următorii 25 de ani trăindu-i ca și călugăriță de clauzură în mănăstirea Sf. Petru. În acești ani, nu doar călugărițele din mănăstire ci și persoane din exterior au beneficiat de faptele ei caritabile și de viața ei sfântă. A avut diferite responsabilități în mănăstire, dar cea care i-a plăcut cel mai mult a fost îngrijirea capelei, care îi dădea mai mult timp pentru a sta lângă Sfântul Sacrament, și cea de portar, care îi dădea șansa să stea lângă cei săraci care obișnuiau să vină zilnic la mănăstire pentru a cere ajutorul. Timp de patru ani s-a ocupat de novice, iar între 1851 și 1853 a fost aleasă stareță. În timpul mandatului de doi ani, ea a întâmpinat dificultăți doar din partea câtorva membre ale comunității, încercând să aducă unele schimbări în viața comunității pentru a o ajuta să trăiască mai bine în concordanță cu regula și modul de viață benedictin. Unele călugărițe au fost de asemenea invidioase pe ea deoarece mulți vorbeau despre sfințenia vieții pe care o trăia.

Maria Adeodata era recunoscută pentru spiritul de sacrificiu. Tot ce avea mai bun, fie hrană, fie haine, dădea celor săraci, ea fiind fericită să trăiască cu resturi și cu haine vechi. Cât a stat în mănăstire ea a scris și câteva lucrări, dintre care cea mai cunoscută este "Grădina mistică a sufletului care îi iubește pe Isus și pe Maria", în care ea a strâns reflecții spirituale personale, în forma unui jurnal pe perioada 15 august 1835 - 3 mai 1843. Ea a scris de asemenea reflecții asupra îndrumării spirituale, precum și mai multe rugăciuni, unele dintre ele fiind folosite de către comunitate. Deși limba ei nativă era italiana, s-a străduit să învețe să vorbească și să scrie în malteză, scriind în malteză rugăciunile care se foloseau în mod obișnuit în mănăstire. Prin viața ei ca și călugăriță, ea a fost un exemplu luminos pentru toți în urmarea Regulii Sfântului Benedict, prin ascultarea de superiori, prin gesturile de caritate, prin devoțiunea ei pentru Sfântul Sacrament și pentru Fecioara Maria și prin angajamentul ei total de iubire pentru Dumnezeu.

În ultimii doi ani ai vieții, problemele cu inima i-au șubrezit treptat starea sănătății, care de altfel nu a fost niciodată prea bună. Ea s-a forțat însă să ducă o viață normală în sânul comunității, luptând întotdeauna pentru perfecțiune și conducându-i pe ceilalți prin propriul exemplu. La 25 februarie 1855, la 48 de ani, Maria Adeodata a simțit că i se apropie sfârșitul. În ciuda sfaturilor călugărițelor, ea a mers la capelă pentru a participa la Liturghia de dimineață. După ce s-a împărtășit, a fost dusă înapoi în pat, unde, înconjurată de călugărițele comunității ei aflate în rugăciune, a murit. Imediat ce vestea s-a aflat în afara mănăstirii, aceeași propoziție s-a repetat în întreaga țară: "Sfânta a murit". A avut parte de funeralii simple, fiind înmormântată chiar a doua zi în cripta mănăstirii.

Mulți oameni susțin că au avut parte de vindecări miraculoase sau alte haruri din partea lui Dumnezeu prin mijlocirea Adeodatei. În 1892 a fost inițiat procesul de beatificare și canonizare a Mariei Adeodata. În 1897 a avut loc un miracol care a fost mai târziu prezentat Congregației pentru Cauzele Sfinților, pentru examinarea oficială și eventuala recunoaștere. Miracolul s-a petrecut în Subiaco, Italia: o stareță benedictină era atât de bolnavă încât a primit și Sacramentul Maslului, dar, după rugăciuni în care a cerut Adeodatei mijlocirea, ea s-a simțit tot mai bine, medicii neputând să explice vindecarea ei din final.

Datorită unor motive financiare, procesul de beatificare a fost întrerupt în 1913, fiind reluat abia în 1989, când comunitatea benedictină de la mănăstirea Sf. Petru a cerut reluarea cazului. Ea a fost beatificată de către Papa Ioan Paul al II-lea cu ocazia pelerinajului pe care l-a făcut în Malta în perioada 8-9 mai 2001.

www.vatican.va


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire