pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfânta Virginia Centurione (1587-1651)

Virginia Centurione (văduvă Bracelli) s-a născut la 2 aprilie 1587 la Genova. Părinții ei erau Giorgio Centurione, doge al republicii în perioada 1621-1622, și Lelia Spinola, ambii descendenți din vechi familii nobile. A fost botezată la două zile după naștere, iar prima formare religioasă și intelectuală a primit-o de la mama și de la un profesor particular.

Deși de copilă a dovedit înclinații pentru viața de clauzură, a trebuit să accepte decizia tatălui care vroia să o mărite. La 10 decembrie 1602, s-a căsătorit cu Gaspare Grimaldi Bracelli, un tânăr bogat, dar înclinat spre o viață dezordonată și spre patima jocului. Au avut două fetițe: Lelia și Isabella. Viața conjugală a Virginiei a fost de scurtă durată. Gaspare Bracelli, de fapt, în ciuda responsabilităților de familie nu a abandonat stilul său de viață, ceea ce l-a dus în cele din urmă la moarte. Virginia, cu răbdare, rugăciune și atenție amabilă, a încercat să-l convingă pe soț să adopte o conduită mai serioasă. Astfel, Gaspare a murit creștinește la 13 iunie 1607 la Alexandria, asistat de soția lui care a venit aici pentru a-l îngriji.

Rămasă văduvă la numai 20 de ani, Virginia a făcut vot de castitate perpetuă, refuzând ocaziile pentru o a doua căsătorie pe are i le propunea tatăl ei, și a trăit retrasă în casa soacrei sale, îngrijindu-se de educația fiicelor ei și de administrația averii, dedicându-se faptelor de binefacere și rugăciunii.

În 1610 a simțit cu mai multă claritate vocația particulară de a-l sluji pe Dumnezeu în cei săraci. Deși era mereu controlată cu severitate de tatăl ei și fără a-și neglija obligațiile de familie, a început să se dedice celor nevoiași, pe care îi sprijinea direct prin pomeni sau prin donații făcute instituțiilor de binefacere din acea vreme.

După ce și-a măritat fetele, Virginia s-a dedicat cu totul îngrijirii copiilor abandonați, bătrânilor, bolnavilor și celor marginalizați. Războiul dintre Republica Ligure și Ducele de Savoia, din iarna din 1624-1625, a făcut-o pe Virginia să primească în casă mai întâi cincisprezece tineri abandonați și apoi, datorită sporirii numărului refugiaților, pe cei mai săraci, mai ales pe femei, ajutându-i cu tot ce-i stătea în putință.

După moartea soacrei, din august 1625, a început nu doar să primească tinerele care veneau spontan la ea, dar a început ea însăși să meargă prin oraș, mai ales în cartierele rău famate, pentru a le căuta pe cele mai nevoiașe și în pericol de a fi corupte. A instituit organizația "O sută de doamne ale milostivirii protectoare ale săracilor lui Isus Cristos", care, alături de organizația din oraș a celor "Opt Doamne ale Milostivirii", avea misiunea specifică de a verifica direct, prin vizite la domiciliu, nevoile celor săraci.

În timpul epidemiei de ciumă și a foametei din 1629-1630, Virginia a fost constrânsă să închirieze mănăstirea de la Montecalvario, unde s-a transferat la 14 aprilie 1631 împreună cu cele de care se îngrijea. După trei ani Opera ei număra deja trei case cu circa 300 de tinere recuperate. De aceea Virginia a considerat că este oportun să ceară recunoașterea oficială a Senatului Republicii, pe care a și primit-o la 13 decembrie 1635.

A renunțat la cumpărarea mănăstirii din Montecalvario datorită prețului prea ridicat, și a cumpărat două vile pe dealul din Carignano care, prin construirea unei noi aripi și a Bisericii dedicate Sfintei Fecioare a Refugiului, a devenit casa mamă a Operei sale. Cu timpul această operă s-a dezvoltat în două Congregații religioase: Surorile Sfintei Fecioare a Refugiului de pe Muntele Calvar și Fiicele Sfintei Fecioare de pe Muntele Calvar. După numirea superiorilor acestor congregații, Virginia nu s-a mai amestecat în conducerea lor, trăind ca ultima dintre "fiice".

Prin sporirea activităților și a eforturilor, Virginia a observat și scăderea numărului de colaboratoare din jurul ei, mai ales a doamnelor burgheze și aristocratice care se temeau că-și compromit reputația. La 25 martie 1637, a obținut ca Republica să o ia pe Sfânta Fecioară drept protectoare. A aplanat rivalitățile frecvente și sângeroase dintre nobili și cavaleri. În 1647 a obținut reconcilierea dintre Curia arhiepiscopală și Guvernul Republicii. A avut parte de extaze, viziuni, locuțiuni interioare și alte daruri mistice speciale, și a murit la 15 decembrie 1651, la vârsta de 64 de ani. Papa Ioan Paul al II-lea a beatificat-o la 22 septembrie 1985, în timpul călătoriei sale apostolice la Genova.

www.vatican.va


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire