pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Vincențiu (sec. III-IV)
diacon martir

22 ianuarie (calendarul latin)

Diaconul spaniol Sfântul Vincențiu este martirul cel mai celebru din peninsula iberică. Un secol după moartea sa de martir, întâmplată probabil în 304, Sfântul Augustin în fiecare an îi dedica o omilie în această zi. Acta, Actele martiriului său, apocrife ca și multe Passio ale altor martiri, se inspiră din documente și tradiții cărora nu li se poate tăgădui o parte de adevăr. Reduse la esențial, faptele istorice sunt acestea: Vincențiu, de loc din Huesca, în timpul persecuției lui Dioclețian, este adus în lanțuri de la Saragosa la Valencia, pentru ca împreună cu Episcopul său să fie judecat de către guvernatorul Dacian; aici, la Valencia, a sfârșit prin moarte de martir.

La aceste puține însemnări istorice se adaugă amănuntele pitorești relatate în Acta. Episcopul de Saragosa, neîndemânatic în oratorie și bâlbâit, s-a simțit fericit să întâlnească pe tânărul Vincențiu, bine pregătit din punct de vedere intelectual și înzestrat cu darul vorbirii. L-a sfințit diacon și i-a dat misiunea să-l ajute în predicarea Evangheliei.

Între timp, în imperiul roman, împăratul Dioclețian declanșase prigoana împotriva ceștinismului; Dacian, guvernatorul Valenciei, nu a întârziat să arunce în lanțuri personalitățile mai de vază ale Bisericii spaniole.

Diaconul Vincențiu, cu lanțurile la picioare, a fost adus pe jos de la Saragosa la Valencia, împreună cu Episcopul său; nici chiar în această situație nu a încetat să își îndeplinească misiunea de vestitor al Evangheliei. În numele Episcopului său ia cuvântul și răspunde acuzațiilor aduse de guvernator, apoi îi expune mesajul evanghelic, eliminând deformările susținute de cei ce urau credința creștină.

Dacian nu s-a lăsat convins, dar a înțeles că adversarul care trebuia învins era de fapt Vincențiu. Pentru a-i frânge rezistența, a dat poruncă să fie torturat.

Diaconul din Saragosa, cu oasele frânte și plin de răni, este aruncat într-o celulă întunecoasă presărată pe jos cu cioburi tăioase, pentru a-i prelungi chinul. Însă Vincențiu, cu glasul său încă răsunător, intonează un imn de mulțumire către Dumnezeu. Guvernatorul, pentru a-l lipsi de meritul de a fi murit astfel, poruncește să fie așezat cu atenție într-un pat moale; dar înainte de aceasta, diaconul își dă sufletul.

Trupul neînsuflețit i-a fost aruncat pe câmp, ca să fie mâncat de animalele sălbatice; dar îndată apare un corb puternic care alungă păsările răpitoare și carnivore ce se adunaseră în jurul cadavrului. Atunci Dacian a dat ordin ca trupul diaconului să fie pus într-un sac împreună cu o piatră grea și aruncat în apă; trupul nu s-a scufundat; apele l-au purtat mai departe și apoi l-au aruncat la mal, de unde a fost luat cu cinste de către creștini, care l-au înmormântat și au ridicat o biserică deasupra mormântului.

* * *

În calendarul bisericesc sunt mulți sfinți care poartă acest nume; el a fost și este îndrăgit de către creștini pentru ecoul său sufletesc: Vincentius = cel care învinge. Cuvântul Vincențiu vine de la participiul prezent al verbului vinco-vincere-vincens-vincentis. La auzul acestui nume, creștinul își aduce aminte cuvintele Apocalipsului: "Cel care va învinge va îmbrăca haină albă; eu niciodată nu îi voi șterge numele din cartea vieții, ci îl voi recunoaște înaintea Tatălui meu și a îngerilor săi." (Ap. 3,5).

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire