pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Constantin și Sfânta Elena (sec. al IV-lea)
21 mai (calendarul bizantin)

În duminica Rusaliilor din anul 337, sub acoperișul palatului său de la marginea Nicomediei (astăzi Izmit - Turcia, pe malul mării de Marmara) închidea ochii unul dintre marii împărați ai imperiului roman și primul împărat creștin, Constantin cel Mare. Cu câteva zile înainte ceruse și primise botezul din mâinile Episcopului Eusebiu al Nicomediei, după ce timp de 24 de ani, deși nebotezat, a dat libertate Bisericii creștine - până atunci singura netolerată în imperiul roman - și a sprijinit-o material și moral. Amânarea botezului până în pragul morții, păstrarea calității de "pontifex maximus" - șeful cultului păgân -, și o viață personală discutabilă, au făcut ca în unele părți ale Bisericii să nu i se acorde titlul de "Sfânt". Biserica din Răsărit, ținând seamă de marile servicii aduse credinței creștine, îl cinstește ca Sfânt, împreună cu mama lui, Sfânta Elena. "Martirologiul Roman" o amintește pe Sfânta Elena la 18 august și cu acest prilej menționează că este mama lui Constantin cel Mare "Împăratul prea pios, care cel dintâi a dat celorlalți principi un exemplu strălucit de apărător și susținător al Bisericii". Având în vedere că taina botezului dăruiește sufletului harul sfințitor, nu este greșit a-l numi sfânt și pe Constantin cel mare, decedat la puține zile după botez, și a-l așeza alături de mama sa Sfânta Elena.

Elena era de loc din Bitinia, (ținut care aparține astăzi Turciei și aflat pe țărmul Mării Negre și al Mării Marmara), dintr-o familie de jos, dar pentru calitățile ei a fost luată în căsătorie de către tribunul Constanțiu Clorus; din căsătoria lor s-a născut, în 285, Constantin. Când Constanțiu Clorus ajunge "Augustus" împreună cu Galerius, este silit să o repudieze pe Elena, deoarece legea romană nu permitea căsătoria între un patrician și o femeie din poporul de jos. Elena se retrage mâhnită. Probabil în această perioadă cunoaște și îndrăgește credința creștină. Constantin conduce armatele romane în Britania și când tatăl său moare, în 306, legiunile britanice îl aclamă pe tânărul comandant "Augustus". Îndată o cheamă lângă el pe mama sa Elena, căreia îi dă titlul de "Nobilissima Femina" - "Doamnă prea Nobilă". După ce va deveni "totius orbis imperator" - "împărat al întregului pământ" - Elena va primi cea mai înaltă onoare la care putea aspira o femeie, titlul de "Augusta".

Constantin a istorisit sub jurământ Episcopului Eusebiu al Nicomediei că în preajma bătăliei decisive care avea să-l ridice pe culmea puterii, a văzut pe cer, ziua în amiaza mare, o cruce strălucitoare având inscripția "in hoc signo vinces" ("în acest semn vei învinge"). Noaptea, în vis, i s-a părut că vede pe Cristos purtând în mână o cruce, care i-a spus să imprime acest semn pe steagurile sale. El se trezește, împlinește porunca și pornește la luptă. Cu toate că nu avea decât 20.000 de ostași, împotriva celor 150.000 ai adversarului, victoria este de partea lui. Din acest moment, Constantin hotărăște o schimbare fundamentală în viața politică și socială. Prin decretul de la Milano, din 313, dă libertate deplină Bisericii creștine; interzice serbările și ceremoniile cu manifestări imorale sau sângeroase; generalizează ținerea zilei de repaus duminica, oferă edificiile imperiale din Roma pentru locuința Capului Bisericii, Papa, și pentru transformarea lor în lăcașuri de închinăciune, contribuie la construirea de biserici; construiește pe malul Bosforului un oraș nou în care bisericile și monumentele creștine să fie locurile cele mai însemnate, spre deosebire de Roma, unde la tot pasul, apăreau mărturiile păgânismului, dă legi care apără demnitatea și trăinicia căsătoriei, etc.

Tot Constantin intervine și ajută pe Episcopi să se adune în primul Sinod Ecumenic, la Niceea, în 325. Între timp, mama sa Elena se ocupă de organizarea operelor de binefacere și împodobirea lăcașurilor sfinte. Îndeosebi merge în Palestina, unde inițiază săpături pentru descoperirea lemnului Sintei Cruci și a mormântului Domnului; încurajată de buna reușită, continuă această căutare și la Betleem, unde identifică locul nașterii lui Isus, iar pe muntele Măslinilor locul unde s-a înălțat la cer. Peste tot sunt îndepărtate construcțiile păgâne, ridicate în cinstea idolilor, și înălțate Bazilici rămase celebre.

După trei secole de suferințe și sacrificii, lumea creștină trăiește o primăvară a vieții spirituale și materiale, pentru care aduce mulțumire lui Dumnezeu și laudă Sfintei Elena Augusta și fiului ei Constantin, pe care îl numește "cel întocmai cu Apostolii". Pe arcul de triumf ridicat din ordinul lui Constantin pentru a imortaliza biruința de la "Pons Milvius" (Podul Vulturilor, peste Tibru), împăratul afirmă că a câștigat victoria "Instinctu divinitas" ("din imboldul divinității"); fără îndoială, el a împlinit o misiune divină în folosul Bisericii lui Cristos, și pentru aceasta, dincolo de greșelile personale, i se cuvine recunoștință și cinstire.

* * *

Numele Constantin, cu forma feminină Contanția sau Constanța, și cu numeroasele sale ramificații, este între cele mai răspândite; el provine de la cuvântul latinesc constans, constantis=ferm, hotărât, neschimbat; la început era doar un supranume, dar, datorită renumelui împăratului Constantin, a fost preluat ca nume de botez, cu înțelesul de ferm, statornic, hotărât, și amintește creștinului cuvântul lui Cristos: "Cine va răbda până la urmă acela se va mântui".

Elena este un nume foarte vechi și răspândit mai ales în lumea grecească; se pare că a fost numele unei divinități a luminii și se aseamănă cu cuvintele grecești helane=făclie, torță și hele=strălucirea soarelui (a se compara cu helio-terapia=tratamentul cu raze solare); poate avea și formele: Ileana, Leana, Lina, Alen, Alina, Lenuș, Ela, Lili, Elen, Nelly, Ilona, și altele asemănătoare.

Istoria Sfintei Elena și a fiului ei Constantin ne arată că izvorul luminii sufletești este Crucea Sfântă a Mântuitorului și ne îndeamnă să imprimăm pe steagul vieții noastre acest semn dumnezeiesc. La Roma, în Piața San Giovanni in Laterano, Sfântul Părinte Sixt al V-lea a instalat la intrarea în capela papală Scara Sfântă pe care tradiția o respectă ca fiind scara pe care Mântuitorul a urcat la judecată în palatul lui Pilat din Pont. Ea este formată din 28 de pietre pe care Sfânta Elena le-a adus piatră cu piatră din Ierusalim și le-a reconstituit în Cetatea Eternă. De secole și secole, pelerinii o urcă în genunchi în semn de adâncă venerație.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire