pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfânta Lucia (? - 303)
fecioară martiră

13 decembrie (calendarul latin)
13 decembrie (calendarul bizantin)

Orașul Siracusa din sud-estul Siciliei este locul unde a trăit și murit martiră Sfânta Lucia. Ea se bucură de un cult deosebit atât în Biserica de Apus cât și în cea de Răsărit, este amintită în Canonul roman - (astăzi rugăciunea I euharistică) din Liturghie chiar de pe vremea Papei Grigore cel Mare (590-604), și are un loc deosebit în iconografia creștină, fie singură, fie împreună cu sfintele Tecla, Barbara, Agata, Agnesa și Ecaterina. Cu începere din secolul al VI-lea, a circulat o scriere cu Passio Sanctae Luciae, care prin faptele relatate despre viața și martiriul tinerei fecioare a alimentat "lumina" credinței și curajul în multe suflete. Dante Alighieri, după ce a invocat-o și a rugat-o să îi protejeze lumina ochilor și a inimii, a așezat-o la stânga lui Ioan Botezătorul, pe una dintre cele mai înalte trepte ale Paradisului. În anul 1894, arheologii au descoperit în catacombele din Siracusa o inscripție cu numele Sf. Lucia, pe locul unde se spunea că a fost mormântul ei; prin această descoperire au fost spulberate dubiile ridicate de unii istorici asupra existenței reale a tinerei martire.

Lucia, după cum se citește în Passio, aparține unei familii bogate din Siracusa; după moartea tatălui a rămas singură cu mama ei, Eutichia, care era lipsită de vedere. Aceasta, dorind să-și știe fiica la adăpost de griji și primejdii, a promis-o de soție unui tânăr nobil din oraș. Deoarece în sufletul său Lucia făcuse jurământ de a rămâne fecioară pentru toată viața din dragoste față de Dumnezeu, a rugat-o pe mamă să amâne nunta și împreună să facă o vizită la mormântul Sfintei Agata din Catania, tânăra fecioară care cu cincizeci de ani în urmă încoronase printr-o moarte glorioasă credința și dragostea ei față de Cristos. Din acest pelerinaj, Eutichia s-a întors deplin vindecată și drept recunoștință i-a permis Luciei să-și urmeze calea aleasă și să împartă săracilor zestrea bogată pregătită pentru ea.

Logodnicul a denunțat-o procurorului Pascasius că este creștină. La amenințarea judecătorului că o va trimite în lupanar ca să fie dezonorată, Lucia a răspuns: "Trupul este întinat numai atunci când consimte sufletul". Trecând de la amenințări la fapte, au voit să o tragă spre locul infam, dar trupul ei a devenit atât de greu încât nici zece oameni nu au putut să o miște de acolo. Plini de furie au început să o lovească, să arunce peste ea smoală topită și ulei încins, iar în cele din urmă i-au străpuns gâtul cu o sabie. În tot acest timp, tânăra neînfricată nu a încetat să repete creștinilor adunați în jurul ei că datoriile față de Dumnezeu sunt mai presus decât obligațiile față de oameni; simțind că este aproape de sfârșit, Lucia și-a mărturisit încă o dată credința; toți cei din jur au răspuns "Amen", iar sufletul ei curat și-a luat zborul spre lăcașurile cerești. Aceste fapte s-au petrecut, foarte probabil, în timpul împăratului Dioclețian, pe la anul 303.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire