pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Sava (439-532)
5 decembrie (calendarul latin)
5 decembrie (calendarul bizantin)

Sfântul Sava este un reprezentant de seamă și un mare organizator al vieții monahale în Răsăritul creștin.

Dorința de a realiza o cât mai desăvârșită trăire spirituală a îndemnat pe mulți creștini să se retragă în ținuturi nelocuite și sub conducerea unui îndrumător spiritual să ducă o viață închinată rugăciunii, reculegerii și renunțării chiar la unele satisfacții legitime, prin voturile de sărăcie, castitate și ascultare. Acest fel de viață s-a numit "viață monahală", după cuvântul grec monahos - monastikos = solitar, cel care trăiește singur. Monahismul s-a realizat sub două forme principale: viață eremitică sau anahoretică, adică retragere totală, în chilii individuale, numite schituri sau ermitaje, uneori grupate în așezări de tip rural, constituind o Lavră; și viața chinovială, cenobitică sau conventuală, adică viață organizată într-o mănăstire, cu participarea în comun la activitățile materiale și spirituale.

Sfântul Sava este fondatorul Lavrei Mari din Valea Cedronului, la porțile Ierusalimului, cu peste o mie de eremiți care au avut un rol însemnat în viața bisericească și civilă. El s-a născut la Mutalesca, aproape de Cezareea Capadociei, în anul 439. După ce a petrecut câțiva ani într-o mănăstire din partea locului, la vârsta de optsprezece ani s-a dus la Ierusalim, în comunitatea monahală întemeiată de Passarian, dar nici aici nu și-a aflat mulțumirea. Spre deosebire de mulți monahi "ambulanți" "rătăcitori", care părăseau chiliile și umblau prin orașe ducând o viață puțin edificatoare, Sava, doritor de adevărată singurătate, s-a dus la Alexandria și acolo a cerut și a primit de la Episcop permisiunea de a se retrage singur într-o peșteră unde să se roage și să lucreze, urmând ca în fiecare sâmbătă și duminică să vină la mănăstire pentru a lua parte împreună cu ceilalți călugări la sfintele slujbe. După cinci ani, în 478, s-a întors la Ierusalim și a descoperit o grotă ascunsă pe Valea râului Cedron; aici și-a stabilit locuința, la care nu ajungea decât pe o scară de funii; această scară a atras atenția altor doritori de sihăstrie, și în curând întreaga vale a Cedronului s-a populat de sihaștri ce rând pe rând au ocupat toate grotele săpate de apa Cedronului în pământul calcaros. Ca într-un imens stup, s-au adunat peste o mie de călugări, pe care patriarhul de Ierusalim i-a pus sub conducerea Sfântului Sava, în timp ce grupul celor care trăiau în mănăstirea din jurul bisericii au fost dați în grija Sfântului Teodosie.

Astfel a luat ființă Marea Lavră, una dintre cele mai originale mănăstiri ale antichității creștine. Sava, cu răbdare și în același timp cu indiscutabilă autoritate, a guvernat armata de eremiți ce devenea din ce în ce mai mare, organizându-i după normele de viață monahală fixate cu un secol mai înainte de Sfântul Pahomie. Pentru ca autoritatea lui să fie întărită, Patriarhul de Ierusalim l-a sfințit preot în anul 491. Deși ar fi preferat să rămână într-o absolută depărtare de lume, el nu și-a neglijat îndatoririle sale preoțești. A întemeiat alte mănăstiri, între care una la Emaus, și a luat parte activă la lupta împotriva ereziei monofizite, ajungând să mobilizeze pe călugării săi într-o adevărată expediție pașnică pentru a se opune înscăunării unui Episcop eretic, trimis la Ierusalim de împăratul Anastasie.

În trei rânduri, Sava a intervenit la împărații din Constantinopol în folosul binelui public și al intereselor Bisericii. Sub Anastasie I, zece mii de sihaștri s-au ridicat la chemarea lui în ajutorul Episcopilor persecutați; cu prilejul unei vizite a împăratului, a înscenat o adevărată reprezentație de mimi, pentru a-i arăta prin evidența imaginilor coregrafice condițiile triste ale poporului apăsat de impozitele grele; la vârsta de nouăzeci de ani, a revenit la Constantinopol, a implorat și a obținut de la Iustinian iertare pentru samaritenii care se revoltaseră. Toate aceste fapte explică de ce după moartea lui din ziua de 5 decembrie 532, întreaga regiune și cu toate autoritățile civile și religioase au ținut să ia parte la înmormântarea lui, și numele său este păstrat cu venerație în calendarul Bisericii. În secolul al VII-lea, prin grija călugărilor greci, s-au ridicat la Roma o mănăstire și o bazilică dedicate Sfântului Sava, de la care și-a luat numele și cartierul înconjurător.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire