pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfânta Cecilia (sec. III ?)
fecioară și martiră

22 noiembrie (calendarul latin)
22 noiembrie (calendarul bizantin)

Întreaga Biserică creștină, și mai ales Biserica din Roma, păstrează un cult deosebit pentru Sfânta Cecilia, o tânără fecioară și martiră, din primele veacuri ale creștinătății. Numele ei este pomenit zilnic în rugăciunea liturgică romană, împreună cu ale tinerelor martire Agata, Lucia, Agnesa și Anastasia; numeroase coruri, orchestre, formațiuni muzicale de orice categorie, sunt puse sub patronajul ei, fiind considerată patroana muzicii sacre și a tuturor cântăreților; Sfintei Cecilia îi este dedicată una dintre bazilicile vechi ale Romei, Santa Cecilia in Transtevere, bazilică ridicată în veacul al V-lea, pe ruinele palatului nobilei familii romane a Ceciliilor. Cu toate aceste expresii de venerație, documentele scrise referitoare la viața și moartea tinerei martire cuprind unele confuzii și neclarități, astfel încât, pe baza lor, nu se pot stabili cu precizie datele biografice. Este sigur faptul că în jurul anului 230, sub împăratul Alexandru Sever (222-235), a fost martirizată o tânără romană din familia ilustră a Ceciliilor.

La anul 821 s-a descoperit în catacombele Sf. Calist o criptă conținând corpul unei tinere cu numele Cecilia și o mare parte dintr-un veșmânt țesut cu fire de aur; poziția osemintelor arăta că inițial corpul a fost așezat pe partea dreaptă, cu mâinile în jos, pe lângă corp, având întinse trei degete de la mâna dreaptă și arătătorul de la mâna stângă; capul era întors cu fața spre spate, semn că respectiva persoană fusese decapitată. Din ordinul Papei, relicvele au fost lăsate în poziția lor, așezate într-o raclă de chiparos și transportate în bazilica Santa Cecilia in Transtevere. Racla a fost redeschisă în anul 1599 și s-a verificat exactitatea celor relatate în documentele din veacul al IX-lea. Sculptorul Ștefano Maderno (1571-1636}, care a luat cunoștință de această "recunoaștere", a săpat în marmoră chipul Sfintei Cecilia, înzestrând bazilica și arta religioasă cu o statuie devenită celebră.

Passio Sanctae Ceciliae ne arată că Cecilia era o tânără patriciană romană foarte cultivată, dintr-o familie ai cărei strămoși iluștri intraseră în istoria Romei. Luând cunoștință de credința creștină, a cerut să fie botezată și atât de mult s-a îndrăgostit de Cristos încât a făcut un vot de virginitate pentru toată viața. Deseori se ducea la catacombele din Via Appia, pentru a lua parte la slujba celebrată de Papa Urban; pe drum, în calea ei veneau o mulțime de săraci care îi cunoșteau generozitatea. Deoarece părinții, potrivit obiceiului de atunci, au logodit-o cu nobilul Valerian, în noaptea nunții, pe când instrumentele muzicale răsunau in cântările vesele ale petrecerii, inima Ceciliei înălța imnuri de laudă și rugăciuni către atotputernicul. Plină de încredere în ajutorul ceresc, se retrage cu Valerian în camera lor și îi spune: "O prea dulce și prea iubitor tânăr, O dulcissime et amantissime juvenis, eu am o taină mare pe care ți-o voi descoperi dacă-mi juri că o vei păstra cu fidelitate". Valerian și-a dat cuvântul. Atunci, mireasa lui iubită îi vorbește despre Cristos și despre legământul pe care l-a făcut, îndemnându-l să primească și el învățăturile și promisiunile Mirelui Ceresc. Valerian, mișcat și transformat de puterea harului divin, îmbrățișează cu bucurie idealul propus de Cecilia, cere să fie botezat și devine un înflăcărat apostol al credinței printre tinerii romani. Primul îl urmează fratele său Tiburțiu. La vestea numeroaselor convertiri, prefectul Almachius, rămas autoritate supremă în oraș deoarece Împăratul era plecat, îi cheamă înaintea sa pe cei doi frați, cărora, după multe amenințări le spune: "Așadar, toată lumea este în greșeală, numai tu și cu fratele tău cunoașteți pe adevăratul Dumnezeu!" Valerian răspunde: "Să știi că în imperiu sunt nenumărați creștini. Tu zici că sunt puțini, dar voi sunteți ca niște corăbii sfărâmate, ce vor fi aruncate la mal și arse în foc". Când prefectul poruncește să fie biciuit, el exclamă: "Iată ora pe care am așteptat-o cu nerăbdare. Iată clipa care pentru mine este mai dulce decât petrecerile lumii".

Valerian și Tiburțiu au fost decapitați, și Cecilia a înmormântat trupurile lor în catacombele lui Pretextat. În cele din urmă, Almachius o aduce și pe Cecilia în fața tribunalului, încercând să o abată de la credință prin promisiuni și amenințări. "Nu știi că am drept de viață și de moarte asupra ta?" îi spune el; tânăra patriciană răspunde: "Nu este adevărat, deoarece tu poți să mă omori, dar nu poți să-mi dai viață". Fiindu-i teamă să nu provoace nemulțumiri în rândul nobilimii, a închis-o pe Cecilia într-o cameră de baie, cu speranța că se va asfixia. Deoarece după trei zile era încă în viață, a trimis călăul să-i taie capul; acesta, impresionat de noblețea și bunătatea tinerei Cecilia, a lovit de trei ori cu sabia, maximum cât permitea legea, fără ca totuși să o omoare definitiv. Creștinii au găsit-o căzută la pământ într-un lac de sânge; la cuvintele lor de încurajare, ca o mărturie de credință, ea întinde trei degete de la mâna dreaptă și arătătorul de la mâna stângă, exprimând astfel credința în Sfânta Treime, un singur Dumnezeu în trei persoane. Înainte de a-și da ultima suflare, Dumnezeu i-a împlinit dorința de a-l avea la capul ei pe Papa Urban.

Passio Sanctae Ceciliae cuprinde următorul pasaj: "În timp ce instrumentele muzicale intonau cântecele de nuntă, Cecilia cânta în inima ei un imn de iubire lui Isus, adevăratul ei mire". O traducere greșită a acestui pasaj a luat forma: "Cu instrumente muzicale, Cecilia cânta un imn de iubire...", și astfel Sfânta Cecilia a devenit patroana cântăreților. Greșeala este doar de formă, deoarece în realitate, prin viața și moartea ei, Cecilia a făcut să răsune în lume o sublimă cântare a inimii curate.

* * *

O interpretare populară presupune că numele de Cecilia provine din cuvântul latinesc caecus = orb; în realitate, este transformarea unui foarte vechi nume etrusc: Caecina, și a fost purtat de multe familii romane, sub forma Caecilius sau Caecilia. Mai târziu a apărut și forma masculină Cecilianus. Cultul Sfintei Cecilia a făcut ca acest nume să fie foarte des folosit de creștini, purtând cu el parfumul unei vieți cerești.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire