pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Sf. Tereza de Lisieux: viața este iubire
Antonio Maria Sicari

achizitionare: 29.07.2003; sursa: Părinții Carmelitani Desculți

Inapoi la cuprins

"ȚĂRMUL BINECUVÂNTAT " AL CARMELULUI

În lunga sa căutare pentru a debarca la Carmel, Tereza s-a simțit ca un vaporaș bătut de valurile împotrivirii, dar știa că debarcarea era sigură pentru că la cârma vieții sale era însuși Isus.

Când a atins "țărmul binecuvântat", mulți stăteau însă la pândă: așteptau temerile sale de copilă în fața rigorilor vieții de clauzură, deziluziile în fața greutăților vieții în comun, neliniștea sa în fața unei vieți mereu la fel. Unii spuneau că surorile o vor răsfăța, fără s-o ia în serios. Dar Tereza intrase în mânăstire cu un foarte simplu ideal: să-i fac plăcere lui Dumnezeu în toate.

Pe ușa chiliei sale sărăcăcioase a scris, gravând lemnul cu un vârf subțire: "Isus, unica mea iubire".

Când Isus mă va fi depus pe țărmul binecuvântat al carmelului, vreau să mă dăruiesc întreagă Lui, vreau să trăiesc numai pentru El.

(Scrisoarea 43, din 18 martie 1888)

În dimineața marii zile, după ce am aruncat o ultimă privire la Buissonnets, cuib grațios al copilăriei mele pe care nu l-aș mai fi revăzut, am plecat la braț cu iubitul meu Rege pentru a sui muntele Carmelului... Ca și cu o seară înainte, toată familia s-a reunit ca să asculte Sfânta Liturghie și să se împărtășească. Imediat ce Isus a coborât în inimile celor dragi mie, în jurul meu am auzit numai suspine, numai eu nu am vărsat lacrimi, ci simțeam cum îmi bătea inima cu atâta violență, că mi s-a părut imposibil să fac și-un singur pas când ne-au făcut semn să mergem la ușa mânăstirii; totuși am mers înainte, întrebându-mă dacă nu voi muri, atât de tare îmi bătea inima...

Am îngenuncheat în fața incomparabilului meu Tată, cerându-i binecuvântarea; pentru a mi-o da, a îngenuncheat și el și m-a binecuvântat plângând... Câteva clipe mai târziu, ușile arcei sfinte s-au închis în urma mea. În sfârșit dorințele mele erau îndeplinite, sufletul meu încerca o PACE atât de dulce și de profundă că mi-ar fi fost imposibil s-o exprim, și de șapte ani și jumătate această pace interioară nu m-a părăsit... Cu câtă bucurie profundă repetam aceste cuvinte: "Pentru totdeauna, sunt aici pentru totdeauna!...".

Această fericire nu era efemeră, n-ar fi dispărut deloc cu iluziile primelor zile! Iluziile! Bunul Dumnezeu mi-a dat harul să nu am NICI UNA intrând în Carmel: am găsit viața religioasă așa cum mi-am imaginat-o... Ceea ce venisem să fac la Carmel, am declarat-o la picioarele lui Isus Euharistic, la examenul care a precedat profesiunea mea: Am venit să salvez sufletele și mai ales să mă rog pentru preoți.

(Manuscrisul A)

Gratiile Carmelului nu sunt făcute pentru a despărți inimile care se iubesc în Isus, ci pentru a întări și mai mult legăturile care le unesc.

(Scrisoarea 159, din 26 martie 1894)
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire