pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Sf. Tereza de Lisieux: viața este iubire
Antonio Maria Sicari

achizitionare: 29.07.2003; sursa: Părinții Carmelitani Desculți

Inapoi la cuprins

BĂTĂLIA CREDINȚEI

Tereza o iubea mult pe Ioana d'Arc (care la vremea aceea încă nu fusese canonizată). Spunea că simte în ea aceeași ardoare și aceeași dorință de glorie ca "fecioara d'Orléans". A scris chiar o piesă de teatru în cinstea ei, a cărei protagonistă a fost, și s-a lăsat fotografiată în hainele eroinei franceze. Dar știa că trebuie să "lupte" într-o manieră nouă și diferită: misiunea mea nu e aceea de a încorona un rege muritor, ci de a-L face iubit pe Regele cerului.

Începând cu Paștele din 1896, Tereza a experimentat duritatea unei astfel de lupte, ea însăși pătimind "încercarea credinței", credința ei simplă și luminoasă de copil a devenit obscură și ea s-a simțit învăluită de întuneric. Și a rămas așa până în momentul morții. Se oferise iubirii lui Dumnezeu iar Dumnezeu îi cerea să împărtășească suferințele tuturor păcătoșilor și ale necredincioșilor, depărtați de Dumnezeu. Ca răspuns, Tereza a început să țină la inimă o copie a Evangheliilor, pe care scrisese Crezul chiar cu sângele ei.

În aprilie 1897, Tereza află că un francmason cu o proastă reputație i-a proiectat fotografia în care este îmbrăcată ca Ioana d'Arc, în timpul unei conferințe organizate la Paris, ca batjocură la adresa Bisericii: lumea păcătoșilor a întemnițat-o - așa cum i s-a întâmplat odată lui Isus - și ea se lasă capturată, oferindu-și "agonia" pentru ei.

Mă bucuram atunci de o credință atât de vie, atât de limpede, încât gândul Cerului era toată fericirea mea, nu reușeam să cred că existau niște nelegiuți lipsiți de credință. Credeam că spun lucruri pe care nu le credeau cu adevărat când negau existența Cerului, al frumosului Cer unde Dumnezeu Însuși ar dori să fie veșnica lor recompensă. În zilele atât de fericite ale timpului pascal, Isus m-a făcut să experimentez că există într-adevăr suflete care nu au credință, care, abuzând de haruri, pierd această comoară prețioasă care sunt izvor doar al bucuriilor pure și adevărate. A permis ca sufletul meu să fie invadat de tenebrele cele mai intense și ca gândul despre Cer, atât de dulce mie, să nu mai fie decât un motiv de luptă și de tortură... Această încercare nu va fi durat numai câteva zile, câteva săptămâni: ci va fi dispărut numai în ceasul stabilit de Bunul Dumnezeu și ... acea oră încă nu a sosit... Aș vrea să pot exprima ceea ce simt, dar vai, cred că e imposibil. Trebuie să fi călătorit prin acest tunel adânc ca să-i poți înțelege întunecimea.

(Manuscrisul C)

Dar Doamne, copila ta...îți cere iertare pentru frații ei, primește pâinea durerii atâta timp cât vei voi și nu se gândește să părăsească - înainte de ziua pe care ai sorocit-o - ospățul amărăciunii de care au parte sărmanii păcătoși...Astfel ea poate spune în numele ei și al fraților săi: Fie-ți milă de noi, Doamne, căci suntem niște sărmani păcătoși...Oh! Doamne, întoarce-ne cu dreptate...Toți cei neluminați de flacăra strălucitoare a Credinței să o vadă, în fine, strălucind...O Isuse, dacă masa murdărită de ei ar putea fi curățată de un suflet care te iubește, atunci doresc să mănânc doar eu pâinea încercării, până când vei binevoi să mă conduci în împărăția ta luminoasă. Singurul har pe care ți-l cer este ca niciodată să nu te mâhnesc!..."

(Manuscrisul C)

...La un moment dat, ceața care mă înconjoară, devine mai densă, îmi străpunge sufletul și îl învăluie în așa fel încât nu mai pot regăsi în el imaginea atât de dulce a Împărăției mele: totul a dispărut! Când vreau să-mi odihnesc inima obosită de întunericul care o înconjoară amintindu-mi de tărâmul luminos către care aspir, tortura mea se dublează, mi se pare că întunericul prinde glasul păcătoșilor și îmi spune bătându-și joc de mine: "Tu visezi lumina, o împărăție plină de cele mai suave parfumuri, visezi stăpânirea eternă a Creatorului tuturor acestor minunății, crezi că vei ieși într-o zi din ceața care te înconjoară, mergi înainte, mergi înainte, bucură-te de moartea care nu-ți va da ceea ce speri, ci o noapte și mai profundă, noaptea nimicului". Maică iubită, imaginea pe care am vrut să o dau tenebrelor care întunecă sufletul meu este la fel de imperfectă ca ciorna în comparație cu modelul, totuși nu mai vreau să continui să scriu, mă tem că aș putea să blestem...mi-e teamă că am zis deja prea mult...

(Manuscrisul C)
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire