pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Sf. Tereza de Lisieux: viața este iubire
Antonio Maria Sicari

achizitionare: 29.07.2003; sursa: Părinții Carmelitani Desculți

Inapoi la cuprins

DOCTRINA TEREZEI: "UN DRUM MIC, CU TOTUL NOU"

Este greu să primești invitația evanghelică de a deveni sfinți, fără ca în noi să nu se dezlănțuie ori înfumurarea de a ne înălța cu operele noastre, ori disperarea de a ne afla mizerabili și incapabili. În timpurile Terezei, mânăstirile erau locuri de eroism și se insista mult pe greutatea căii sfințeniei și pe "marile opere" necesare pentru a o dobândi. "Mica Tereza" nu voia să renunțe la "dorințele ei infinite", dar nici nu voia să devină mare bazându-se pe propriile merite și pe propriile calcule. Toată copilăria sa fusese învăluită în milostivire. A intuit că era un nou mod de a atinge sfințenia: devenind tot mai mică, pentru a obține mereu tot mai multă milostivire. Însuși Dumnezeu - aplecându-se spre ea, cu atât mai mult ea s-ar fi abandonat ca un mic copil în brațele tatălui ei - ar fi fost pentru ea "sfințenie" și "merit".

Copiii nu caută "merite", nici "câștiguri" și nu fac calcule: caută doar să răspundă la iubire cu iubire, folosindu-se de lucrurile mici pe care le au la îndemână.

Întotdeauna mi-am dorit să devin o sfântă, dar vai! comparându-mă cu sfinții am constatat mereu că între ei și mine este deosebirea dintre un munte uriaș al cărui pisc se pierde în ceruri, și firul de nisip neînsemnat, strivit sub pașii trecătorilor. În loc să-mi pierd curajul, mi-am spus: Bunul Dumnezeu nu inspiră dorințe iluzorii, pot deci, în ciuda micimii mele, să năzuiesc la sfințenie; să mă fac mai mare este imposibil, trebuie să mă accept așa cum sunt, nedesăvârșită, dar aș vrea să caut modul pentru a mă duce în cer pe o cale foarte dreaptă, foarte scurtă, o cale mică cu totul nouă. Ne aflăm într-un secol al invențiilor, nu mai trebuie să ostenim suind treptele scărilor; cei bogați au avantajul ascensorului. Aș vrea să găsesc și eu un ascensor care să mă urce până la Isus, căci sunt prea mică pentru a sui scara abruptă a desăvârșirii. Atunci am căutat în cărțile sfinte indicația ascensorului, obiectul dorinței mele, și am citit aceste cuvinte ieșite din gura Înțelepciunii Eterne: "Dacă cineva este mic, să vină la mine". Atunci am venit, intuind că am găsit ceea ce căutam; și dorind să știu, o Dumnezeul meu, ce ai face celui mic care ar răspunde chemării tale, mi-am continuat căutările și iată ce am găsit: "Ca o mamă care-și măngâie copilul, așa vă voi consola, vă voi purta în brațe și vă voi legăna pe genunchii mei!" Ah! niciodată cuvinte mai gingașe, mai melodioase, nu mi-au bucurat inima: ascensorul care trebuie să mă urce la Cer sunt brațele tale, o Isuse! Pentru aceasta n-am nevoie să cresc, din contră, trebuie să rămân măruntă, să devin din ce în ce mai măruntă.

(Manuscrisul C)

Calea perfecțiunii mi se pare ușoară: ajunge să-ți recunoști propria nimicnicie și să te abandonezi ca un copil în brațele Bunului Dumnezeu.

(Scrisoarea 226, din 9 mai 1897)

Mărturia unei călugărițe
(Tereza este deja pe patul morții):

Am întrebat-o dacă i se mai întâmpla să uite de prezența lui Dumnezeu. Mi-a spus cu multă simplitate: "O, nu, eu nu cred să fi petrecut vreodată trei minute fără să mă gândesc la Bunul Dumnezeu". I-am arătat atunci uimirea mea că o astfel de atenție era posibilă. Ea mi-a răspuns: "Te gândești desigur la cel pe care-l iubești".

(Sfaturi și amintiri)
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire