pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Sf. Tereza de Lisieux: viața este iubire
Antonio Maria Sicari

achizitionare: 29.07.2003; sursa: Părinții Carmelitani Desculți

Inapoi la cuprins

POVESTEA UNEI FAMILII

Povestea Sfintei Tereza de Lisieux este și povestea unei familii numeroase care a trăit vocația sa într-un mod sfânt: o familie în care părinții trăiesc pentru copii și știu că trebuie să fie pentru ei semnul infinitei gingășii a lui Dumnezeu.

Louis Martin și Zelia Guérin au avut 9 copii (ultima - născută când mama era deja grav bolnavă - a fost Tereza): numai cinci fiice au supraviețuit.

Dar toată familia s-a simțit mereu îndreptată spre Cer. Cine era deja unit cu Dumnezeu, îl proteja pe cel care mai era încă pe drum. Cine era încă pe drum, nu mai dorea să piardă calea care duce la Dumnezeu. Tereza numea toate acestea: a trăi pe un pământ sfânt.

Tereza

Am avut fericirea de-a aparține unor părinți incomparabili.
Dumnezeu a făcut ca să mă nasc pe un pământ sfânt.

(Manuscrisul A)

Bunul Dumnezeu mi-a dat harul de a-mi deschide inteligența foarte curând și să-mi întipăresc astfel profund în memorie amintirile copilăriei mele, care îmi lasă impresia că lucrurile ce le voi povesti s-au întâmplat ieri. Negreșit că Isus dorea, în iubirea sa, s-o cunosc pe incomparabila Mamă pe care mi-o dăruise....

(Manuscrisul A)

Zelia Guérin, mama:

Soțul meu a fost întotdeauna pentru mine un consolator și un sprijin. Nu am trăit decât pentru copii. Aceasta era fericirea noastră și nu ne-am găsit-o decât în ei.

(Scrisoarea din 4 martie 1867)

Este o muncă atât de dulce să te ocupi de proprii copilași! Dacă nu aș avea de făcut decât asta, cred că aș fi cea mai fericită femeie.

(Scrisoarea din 14 aprilie 1869)

Tereza, tatălui Louis Martin:

Dragul meu Rege,
când mă gândesc la tine, preaiubitul meu tată, mă gândesc în mod natural la bunul Dumnezeu, pentru că mi se pare că este imposibil să vezi pe pământ pe cineva mai sfânt decât tine. Cu cât înaintez, dragul meu tată, cu atât te iubesc mai mult; nu știu cum se întâmplă aceasta, dar este adevărat; mă întreb ce va fi la sfârșitul vieții mele...

(Scrisoare a Terezei, deja călugăriță de clauzură, către tatăl bolnav, 31 iulie 1888)
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire