pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Dominic Savio
Bosco Teresio

achizitionare: 29.08.2003; sursa: Editura Presa Bună

Inapoi la cuprins Adio, pământule!

În februarie 1857, iarna la Torino a fost foarte aspră. Dominic Savio era chinuit de o tuse puternică și devenea mereu tot mai palid. Încă din luna octombrie a anului trecut, don Bosco îl trimisese în familie pentru o perioadă mai lungă de timp ca să se odihnească. Acum lucrurile erau, însă, mai serioase. A chemat pe unii dintre cei mai buni medici din Torino ca să-l consulte. Unul dintre ei, profesorul Vallauri, după o lungă examinare a spus:

- Constituția firavă, inteligența precoce și continua încordare a sufletului sunt ca niște pile care-i rod pe nesimțite viața.

- Și ce medicament ar putea să-i facă bine?

La o asemenea întrebare fiecare își va imaginea cum medicul ia pixul ca să-i prescrie un tratament de întărire: vitamine, fosfor, injecții. În schimb, nu a făcut așa, ci a dat din umeri neputincios. În acei ani, practic, medicina nu exista. În fața unui bolnav, medicii puteau face foarte puțin.

- Leacul cel mai folositor, a zis Vallauri, ar fi să-l lăsați să meargă în Paradis. Unicul lucru ce-ar putea să-i mai prelungească viața e de a-l îndepărta complet de la studiu și de a-l trimite în locurile natale.

Când Dominic a aflat hotărârea medicilor s-a resemnat. Regreta foarte mult că trebuie să lase studiile, prietenii și, în chip deosebit, pe don Bosco. Don Bosco, pentru prima dată, a început să-l dojenească:

- Nu-ți dai seama că tușești? Aici nu putem face nimic. Acasă vei putea sta mai mult la căldură, te vei odihni. De ce nu vrei să stai alături de părinții tăi?

- Nu despre asta este vorba, don Bosco, eu aș vrea să mor aici, în oratoriu.

- Nu vorbi așa! Acum mergi acasă, iar la primăvară, după ce îți vei reface sănătatea, te vei întoarce.

- Asta nu, a spus Dominic surâzând. Eu mă duc, dar nu mă voi reîntoarce. Don Bosco, e ultima dată când mai putem vorbi. Spuneți-mi, ce-aș mai putea face pentru Domnul?

- Oferă-i suferințele tale.

- Și altceva?

- Oferă-i viața ta, Dominic.

- Din Paradis voi putea să-i văd pe prietenii mei din oratoriu și pe părinții mei?

- Da, l-a asigurat don Bosco, încercând să-și stăpânească emoția. Din Paradis, dacă Domnul va voi să te cheme la dânsul, vei putea vedea toate evenimentele din oratoriu, pe părinții tăi și toate care-i privesc pe ei și multe alte lucruri frumoase.

- Și... voi putea veni să le găsesc?

- Dacă Domnul va voi, vei putea veni.

Era 1 martie, zi de duminică. Dominic i-a salutat pe prietenii din Societatea Imaculatei. Apoi a sosit căruța tatălui care trebuia să-l ducă la Mondonio. S-a apropiat să sărute pentru ultima dată mâna lui don Bosco și, surâzând cu toată tristețea, i-a zis:

- Vreți, într-adevăr, ca eu să plec. Dacă aș fi rămas, aș fi produs tulburare numai câteva zile. În orice caz, să se facă voia lui Dumnezeu. Rugați-vă ca să am o moarte bună. La revedere, în Paradis!

Așa a plecat. La colțul străzii a dat din mână ca să salute oratoriul și pe prietenii săi. Cu o mare durere în suflet, don Bosco a rămas să privească căruța care dispărea. Plecase cel mai bun elev al său. El era iconița pe care sfânta Fecioară a dat-o drept cadou oratoriului său vreme de trei ani.

Dominic a ajuns la Mondonio seara târziu. Mama, Brigita, l-a primit cu o îmbrățișare plină de afecțiune, iar frații i-au făcut o primire sărbătorească.

Acele prime zile păreau să reaprindă speranța, căci tusea s-a calmat și i-a revenit pofta de mâncare. Se părea că luna martie trebuia să aducă primăvara chiar și în corpul gingaș al lui Dominic.

Dar totul a fost o iluzie foarte scurtă. După câteva zile, pe neașteptate, Dominic s-a simțit rău. Puterile l-au părăsit. Tusea i-a revenit mai puternic și mai violent. Au trebuit să-l pună în pat și să cheme medicul. A venit și parohul care a recitat cu el unele rugăciuni.

S-a stins pe neașteptate în seara zilei de 9 martie. Era alături tatăl său. Abia a mai avut puterea să murmure:

- Adio, tată... parohul îmi spunea... dar nu-mi amintesc..., o ce lucruri frumoase văd...

Papa Pius al XII-lea l-a declarat sfânt la 12 iunie 1954. Când figura plăpândă a lui Dominic a apărut în slavă la "San Pietro", în piața cea vastă a lui Bernini, era un soare strălucitor, erau mii de tineri veniți din toată lumea pentru a aplauda pe primul sfânt "ca dânșii", primul sfânt de 15 ani.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire