pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Padre Pio - omul speranței
Renzo Allegri

achizitionare: 10.03.2003; sursa: Casa de Editura Unitas

IX. MEDICII ÎN FAȚA STIGMATELOR

Examene și controale din partea a trei specialiști -
Polemici din cauza referatului fantomatic al părintelui Gemelli -
Intervenție chirurgicală fără anestezie - Lumea începe să se strângă

În ciuda discreției riguroase a lui Padre Pio și a tăcerii prudente a superiorilor săi, vestea "călugărului cu stigmate" s-a întins încet încet ca pata de ulei. Rănile sângerau mai ales atunci când părintele oficia Liturghia; iar credincioșii puteau să vadă. Din satele învecinate a început să se adune lumea încă din primele luni ale anului 1919. Din Puglia, vestea s-a răspândit în toată Italia și apoi în străinătate, provocând afluxul pelerinilor doritori să vadă minunea.

La jumătatea lunii iunie 1919, a ajuns la San Giovanni Rotondo primul ziarist, Renato Trevisani, trimis de "Mattino" din Napoli. A scris un lung articol, publicat pe șase coloane, cu următorul titlu: "Padre Pio, «sfântul» de la San Giovanni Rotondo, făptuiește o minune asupra grefierului din sat, în prezența trimisului special al ziarului «Mattino»".

Articolul a avut efectul unei bombe. Au venit alți ziariști. S-au produs primele convertiri răsunătoare și primele "miracole" atribuite "sfântului cu stigmate". Au început de asemenea polemicile și contestațiile din partea necredincioșilor. În acest context, superiorii capucini au simțit că e nevoie să solicite o examinare medicală a acelor răni ciudate, pentru a putea răspunde atacurilor ce i se aduceau lui Padre Pio și chiar întregii comunități de la San Giovanni Rotondo, acuzată de complicitate la această înșelătorie.

Primul doctor care a studiat stigmatele lui Padre Pio a fost profesorul Luigi Romanelli, medic primar la Spitalul Civil din Barletta. El l-a consultat pe călugăr la ordinul părintelui superior provincial, în zilele de 15 și 16 mai 1919. În raportul său, printre altele, a scris: "Leziunile pe care le prezintă la mâini sunt acoperite cu o membrană de culoare roșu-maronie, fără nici un punct sângerător, nici un edem și nici o reacție inflamatorie în țesuturile înconjurătoare. Am convingerea, ba chiar certitudinea că acele răni nu sunt de suprafață, deoarece așezându-mi degetul mare în palma sa, degetul arătător pe dosul mâinii și apăsând simultan, am perceput cu exactitate spațiul gol existent.

Leziunile de la picioare prezintă caractere identice cu acelea de la mâini. În dreptul coastei am observat o tăietură dreaptă, paralelă cu oasele costale, cu lungimea de șapte sau opt centimetri, prin secționarea părților moi. Ca în toate leziunile toracice, sondajul rănii nu poate fi efectuat, de aceea e greu de judecat până unde pătrunde în adâncime și ce direcție are în cavitate. Rana sângerează puternic, iar sângele e de tip arterial".

Două luni mai târziu, la 26 iulie, a sosit la San Giovanni Rotondo pentru a-l consulta pe Padre Pio profesorul Amico Bignami, titularul Catedrei de Patologie Medicală a Universității din Roma, trimis de autoritățile ecleziastice. Profesorul și-a prelungit examinarea timp de o săptămână. Observațiile sale nu s-au deosebit de acelea ale profesorului Romanelli și de asemenea judecata sa privind personalitatea celui stigmatizat a fost exprimată în cuvinte de profundă admirație. Dar el, fiind de formație pozitivistă și ateu convins, a tras concluzii în acord cu teoriile sale. A afirmat că, în opinia lui, acele stigmate au debutat ca "produse patologice (necroză neurotică multiplă cutanată) și se completaseră, poate în mod inconștient, printr-un fenomen de sugestie, cu un intermediar chimic, de exemplu tinctură de iod".

Împotriva acestor declarații s-a pronunțat profesorul Romanelli, care a repetat consultația lui Padre Pio și a întocmit un nou referat în care respingea punct cu punct teoriile lui Bignami.

Printre altele, profesorul a scris: "La distanță de mai multe luni (circa șaisprezece) am putut remarca în acele leziuni modificări mai mult sau mai puțin importante, care însă nu alterează prin nimic nici entitatea și nici natura lor...

Leziunile pe care Padre Pio le prezintă la mâini acum sunt acoperite de crustă și sângerează pe alocuri, în timp ce, atunci când le-am văzut în iunie 1919 și în luna iulie a aceluiași an, erau acoperite de o membrană tumefiată, de culoare roșu-maronie. Nu există puncte sângeroase, nici edem, nici vreo reacție inflamatorie în țesuturile înconjurătoare.

Din punct de vedere științific, rănile se vindecă, dacă sunt bine îngrijite, sau produc complicații, dacă sunt prost îngrijite. Însă, cum se poate explica oare științific motivul pentru care rănile lui Padre Pio, îngrijite fără nici o normă științifică, ba chiar mai ales cele de la mâini supuse, în prezența mea, unor spălări în apă cu totul nesterilă, acoperite cu mănuși obișnuite de lână sau cu batiste luate dintr-un dulap fără nici o dezinfectare, spălate până și cu săpun de cea mai proastă calitate, nu se agravează, nu produc supurații și complicații, dar nici nu conduc la vindecare? De cinci ori l-am consultat pe Padre Pio în interval de cincisprezece luni și, dacă am remarcat unele modificări, n-am găsit în schimb nici un indiciu de natură clinică putând să mă autorizeze să clasific acele răni...".

Împreună cu profesorul Romanelli, a efectuat un studiu îndelungat și aprofundat și doctorul Giorgio Festa, care ulterior a publicat pe această temă o carte groasă cu titlul Mistere ale științei și lumini ale credinței. Festa a contestat ipotezele profesorului Bignami, observând: "Leziunile, odată produse, indiferent în ce mod, ar fi trebuit mai apoi, în mod natural, să conducă spre cicatrizare sau spre acea formă de necroză care prin inevitabilul contact cu vreun microb n-ar fi întârziat să se producă".

Împotriva profesorului Bignami s-a întors chiar experimentul pe care el însuși l-a recomandat. Ilustrul savant susținea că dacă Padre Pio va fi împiedicat să atingă sau să-și înmoaie în iod rănile timp de o săptămână, acestea urmau să dispară. Părintele superior provincial a ales trei călugări și i-a obligat, sub jurământ, să supravegheze în fiecare zi rănile lui Padre Pio, înfășurându-le în bandaje noi, pe care trebuiau să imprime un sigiliu astfel încât nimeni altul să nu le poată desface. Experimentul a fost realizat cu cea mai mare grijă. La sfârșitul celor opt zile, în loc să se închidă, rănile sângerau mai tare ca niciodată. Părintele Paolino din Casacalenda, unul dintre cei trei martori, a scris: "În a opta zi, când am scos definitiv bandajele lui Padre Pio, în timp ce slujea Sfânta Liturghie îi curgea atât de mult sânge din mâini încât am fost obligați să-i trimitem câteva batiste, să se șteargă".

După consultația profesorului Bignami, a venit la San Giovanni Rotondo și părintele Agostino Gemelli, întemeietorul Universității Catolice. În urma acelei vizite, părintele Gemelli a exprimat o judecată negativă despre Padre Pio și stigmatele sale, care a avut atunci și are până în ziua de azi o pondere determinantă pentru evaluarea capucinului din Pietrelcina, în mediile catolice și laice. De fapt, foarte des, în articole, cărți, conversații radiofonice și televizate care se referă la Padre Pio, auzim spunându-se: "Și totuși, părintele Gemelli era împotriva lui".

În 1920, părintele Agostino Gemelli avea treizeci și doi de ani. Se convertise la viața religioasă. Laureat în medicină și specializat în psihologie, se bucura de foarte mare considerație. Fiind în același timp medic, psiholog și cleric, era judecătorul cel mai calificat. Însă consultarea lui Padre Pio de către el este contestată istoric.

Părintele Gemelli a mers efectiv la San Giovanni Rotondo la 18 aprilie 1920. Semnătura sa apare cu adevărat în registrul vizitatorilor acelei mănăstiri, la data indicată. Era însoțit de Armida Barelli. Despre acea vizită și despre modul în care s-a desfășurat avem mărturia scrisă a părintelui Benedetto din San Marco in Lamis, care i-a fost martor ocular. Iat-o: "Tot ceea ce scriu în continuare îmi amintesc cu maximă siguranță, de parcă s-ar fi întâmplat ieri, și pot s-o confirm chiar și sub jurământ.

Părintele Gemelli i-a scris părintelui provincial, Padre Pietro, că vrea să facă o vizită la San Giovanni Rotondo. Padre Pietro i-a răspuns că, dacă are intenția de a merge ca om de știință pentru a-l examina pe Padre Pio, trebuie să obțină de la Roma un permis special din partea superiorilor. Gemelli i-a răspuns că merge doar cu scopuri spirituale și personale.

Nimerindu-mă eu chiar în acea zi la Foggia pentru a mă deplasa la San Giovanni, Padre Pietro mi-a dat să citesc răspunsul lui Gemelli (o carte poștală) și mi-a spus să aștept până în ziua următoare, pentru a-l însoți pe ilustrul părinte la San Giovanni Rotondo.

Gemelli a sosit seara și n-a exprimat nici o dorință de a-l consulta pe Padre Pio, în calitate de medic. A doua zi, împreună cu vicarul general, secretarul provinciei Foggia, părintele Gerardo, și superiorul Fraților Minoriți, i-am însoțit pe părintele Gemelli și pe Armida Barelli la San Giovanni Rotondo. Domnișoara Barelli a solicitat o întrevedere cu Padre Pio și, în prezența mea, l-a întrebat dacă Domnul va binecuvânta opera proiectată puțin mai devreme, Universitatea Catolică. Padre Pio a răspuns monosilabic: «Da».

În ziua următoare, numita domnișoară a început să mă roage să-l autorizez pe Gemelli în consultarea rănilor lui Padre Pio. I-am răspuns că nu pot face așa ceva, deoarece părintele provincial îmi ceruse în mod expres să nu-l oblig pe Padre Pio la acest supliciu, întrucât Gemelli nu obținuse permisul special de la Roma și în plus declarase că n-a venit cu asemenea intenții. La insistențele repetate ale domnișoarei Barelli, n-am putut răspunde altceva decât că îmi este imposibil.

Renunțând la ideea consultației medicale, Gemelli a solicitat o întrevedere între patru ochi cu Padre Pio, care a avut loc în sacristie și a durat puține minute. Eram într-un colț și am avut impresia că Padre Pio îl alungă cu supărare".

Din această minuțioasă mărturie reiese clar că Gemelli n-a consultat și nici măcar n-a văzut stigmatele lui Padre Pio. Cu toate acestea, după câteva luni, s-a răspândit zvonul că el a făcut un "referat îngrozitor". Nu există nici urmă de acel referat, deși toți îl pomenesc.

În legătură cu referatul au apărut cele mai diferite polemici, care s-au prelungit timp de ani și ani, alimentate și de declarațiile ciudate ale aceluiași Gemelli, care a susținut întotdeauna: "Eu am fost însărcinat de autoritatea ecleziastică, nu trebuie să spun care anume, să fac o investigație. I-am trimis acelei autorități ecleziastice referatul meu". Cu alt prilej, a mai afirmat: "L-am examinat cu atenție pe Padre Pio și stigmatele sale. În timpul examinării, era prezent părintele provincial". Din punct de vedere istoric, aceste afirmații ale părintelui Gemelli nu au nici o acoperire documentară. Deci nu se știe cum, unde și când l-a examinat pe Padre Pio și stigmatele sale, fiind sigur faptul că s-a deplasat la San Giovanni Rotondo o singură dată. Va reveni în sarcina judecătorilor procesului de beatificare a lui Padre Pio să facă lumină în această "intrigă polițistă".

Atitudinea părintelui Gemelli a continuat să rămână ambiguă și în anii următori.

În 1921, l-a întâlnit la Roma pe doctorul Festa, au discutat împreună despre stigmatele lui Padre Pio. Gemelli părea interesat de aprofundarea subiectului, a stabilit o întâlnire cu doctorul Festa, dar n-a mai dat nici un semn de viață.

Iată mărturia scrisă de doctorul Festa:

"Un distins preot și medic, părintele Gemelli din Ordinul Minoriților, cu câtva timp înainte de a doua mea consultare a stigmatelor lui Padre Pio, s-a deplasat la San Giovanni Rotondo cu scopul de a-l consulta și el pe călugăr. Neavând însă o autorizație valabilă din partea superiorilor, nu i s-a permis să consulte rănile: a putut avea doar o foarte scurtă conversație cu el. Voi spune mai mult: această conversație, după câteva clipe, a fost întreruptă chiar de Padre Pio printr-o reacție care, deși rămânea modestă și blândă, apărea în contrast cu trăsăturile sale de obicei generoase, umile și tandre. După câtva timp, mai precis în septembrie 1921, cu ocazia centenarului celui de-al Treilea Ordin Franciscan, m-am întâlnit în Ara Coeli cu părintele Gemelli, l-am rugat pe starețul mănăstirii să-i fiu prezentat, am menționat în fața lui că, în două rânduri, din însărcinarea Curiei Generale a Ordinului, îl consultasem și îl studiasem îndelung pe Padre Pio, iar subiectul a părut să-l intereseze atât de mult încât în ziua următoare am avut în legătură cu aceasta o lungă și foarte cuprinzătoare conversație. Conversație care mi-a clarificat atitudinea lui Padre Pio față de el, întrucât acesta intuise cu siguranță că părintele Gemelli mersese în vizită cu ideea preconcepută că se află în fața unui subiect pur și simplu neuropatic, a cărui vindecare își propunea s-o obțină prin știința sa psihologică...

Faptul l-am putut înțelege cu limpezime din gândurile rostite de părintele Gemelli, care se aventurase astfel să exprime o judecată apriorică, fără a-și fi constituit o noțiune asupra naturii și a condițiilor anatomice și patologice în care se prezintă studiului nostru rănile lui Padre Pio și fără a fi avut răgazul de a efectua asupra lui nici măcar analizele cele mai elementare. Și, după ce l-am informat despre condițiile reale în care apar leziunile pe care Padre Pio le poartă pe trup, după ce, prin deducții științifice exacte, l-am convins că acele leziuni nu puteau fi semnul unei stări maladive, nici ale unei condiții psihopatice particulare și nici efectul unui proces autosugestiv; după ce, în sfârșit, i-am dat să citească anumite documente care demonstrau superioritatea spirituală a acelui om, el a rămas impresionat și cutremurat în așa măsură încât mi-a spus textual: «Dragă domnule doctor, eu trebuie să plec în seara aceasta la Milano, dar voi fi din nou aici peste câteva zile: dați-mi voie ca, la întoarcere, să vin în casa Domniei Voastre, unde nu ne va putea deranja nimeni, pentru a relua împreună dezbaterea acestui subiect care, după câte mi-ați spus și mi-ați arătat, prezintă fără îndoială și pentru mine un mare interes.»

În zilele și lunile următoare, l-am așteptat îndelung pe părintele Gemelli, dar el n-a mai venit niciodată. Înțeleg și justific pe deplin faptul că nu s-a ținut de cuvânt, deși promisiunea de a ne revedea n-a fost nicidecum solicitată de mine, ci a fost în mod spontan cerută de el, și o justific prin prea multele sale preocupări care obișnuiesc să-l aștepte; din câte am scris, însă, rezultă cu evidență modul superficial în care a crezut că poate să trateze o problemă atât de importantă, în care a vrut pur și simplu și vrea în continuare să emită sentințe, fără a-l fi examinat sau studiat vreodată pe Padre Pio".

În 1924, cu ocazia celui de-al VII-lea centenar al stigmatelor Sfântului Francisc, părintele Gemelli a publicat un amplu studiu în "Vita e Pensiero", în care susținea că singurul adevărat stigmatizat al Bisericii a fost Sfântul Francisc din Assisi și, cu anumite rezerve, Sfânta Caterina din Siena; toți ceilalți "nu sunt decât un produs de origine isterică". Era clar atacul împotriva lui Padre Pio. Articolul trebuia să fie primul dintr-o lungă serie. Părintele iezuit Gervasio Celi i-a răspuns imediat cu un comentariu în "La Civilta Cattolica", arătând că afirmațiile franciscanului sunt "inexacte și imprudente". Amintea că, după Sfântul Francisc, Biserica înălțase la cinstea altarelori alți șaizeci de stigmatizați și anunța că vor urma unele articole de critică a tezei lui Gemelli. Întemeietorul Universității Catolice probabil se temea de acele critici și a profitat de prietenia sa cu Pius al XI-lea pentru a cere suspendarea publicării articolelor. Într-adevăr, deși anunțate, scrierile părintelui Celi n-au fost tipărite niciodată.

La 15 decembrie 1924, doctorul Giorgio Festa le-a cerut autorităților ecleziastice autorizația de a-l supune pe Padre Pio unui nou examen clinic în vederea unui studiu ulterior și mai complet, dar n-a obținut-o. El, însă, a putut să examineze încă o dată stigmatele călugărului la 5 octombrie 1925. Acest control neprogramat s-a produs în timpul operației chirurgicale pentru a-i extirpa lui Padre Pio o hernie inghinală.

În cartea sa Mistere ale științei și lumini ale credinței, doctorul Festa a scris: "Am așteptat ca Padre Pio să se întoarcă de la sfânta Liturghie pe care și în acea dimineață, 5 octombrie, o celebra în mica biserică a mănăstirii.

L-am văzut înaintând cu pas greu, palid la chip din cauza oboselii puternice și a durerii fizice pe care i-o provocau rănile și hernia inghinală. Ajungând în fața mea, a spus: «Dragă domnule doctor, iată-mă acum în mâinile dumitale, dar nu vreau să fiu adormit cu cloroform». A fost inutilă împotrivirea mea energică, au fost inutile argumentele cu caracter tehnic: a rămas ferm în voința lui, asigurându-mă doar că în timpul operației nu se va mișca din poziția în care îl vom pune. Și a adăugat: «Ai putea să te stăpânești, după ce m-ai adormit, să nu-mi consulți rănile pe care altă dată le-ai studiat deja?». «Nu, părinte», i-am răspuns cu sinceritate. «Ar fi chiar prima mea dorință legitimă pe care după atâta timp aș putea s-o îndeplinesc». «Vezi, așadar, că am dreptate să refuz cloroformul», a răspuns Padre Pio. «Mie personal nu mi s-a comunicat nici o interdicție de a mă lăsa consultat de dumneata sau de alții; știu, însă, că acest ordin le-a fost dat superiorilor și e de datoria mea să fac astfel încât să fie respectat. Iată de ce în timpul operației doresc să rămân stăpân pe faptele și pe voința mea.»

După cum era de prevăzut, curajului sufletesc dovedit în cursul lungii operații (o oră și trei sferturi) i-a luat locul o stare intensă de colaps, în timpul căreia Padre Pio și-a pierdut în repetate rânduri simțurile. Am profitat de unul din acele momente pentru a reexamina, fără știrea lui, rănile pe care cu cinci ani mai devreme avusesem prilejul să le studiez și pe care și acum le revedeam cu trăsături identice ca și cele descrise în primele mele referate".

De atunci începând, nici un medic n-a mai examinat în mod oficial stigmatele lui Padre Pio. Ele au fost însă văzute de mii de oameni pentru că, timp de ani de zile, părintele a celebrat Liturghia fără mănușile scurte. În plus, erau observate în mod regulat, în fiecare zi, de către ceilalți călugări.


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire