pregateste pagina pentru tiparire

































 
 SFINȚII 

Padre Pio - omul speranței
Renzo Allegri

achizitionare: 10.03.2003; sursa: Casa de Editura Unitas

V. LOCURILE MISTERIOASE

Lungi convorbiri cu personaje invizibile - Sentimente ciudate și extaze -
Lumea auzea zgomote și strigăte infernale - Glumele diavolului -
"Poveștile" din Pietrelcina

Între 1910 și 1916, Padre Pio a trăit practic tot timpul la Pietrelcina. Slujea Sfânta Liturghie în biserica parohială, îl ajuta pe preot în slujbele religioase, mânca și dormea la el acasă, susținut și ajutat de mama sa.

În aparență, această perioadă a vieții lui Padre Pio are aspectul unei vacanțe, a unei lungi convalescențe; în realitate, a fost fundamentală pentru formarea lui.

San Giovanni Rotondo a fost locul unde Padre Pio i-a dezvăluit lumii darurile carismatice primite de la Dumnezeu; dar la Pietrelcina s-a pregătit el pentru extraordinara sa misiune. Taina mistică ce i-a caracterizat existența s-a desăvârșit pe deplin în aceste locuri; chiar și stigmatele le-a dobândit pe când trăia în ținutul său.

Casele în care a locuit Padre Pio în acei ani se găsesc în Borgo Castello, partea veche a satului. Sunt cămăruțe strâmte și sărăcăcioase, conservate așa cum le-a lăsat el. Impresionează în mod deosebit chilioara denumită "Torretta" (Turnulețul), pentru că se înalță deasupra altor clădiri. De la unica fereastră se poate admira o panoramă admirabilă. Acesta e unul din locurile cele mai importante din viața lui Padre Pio. Aici stătea el închis ceasuri întregi să se roage, să-i scrie scrisori părintelui său spiritual; aici a asistat la zeci de apariții ale lui Isus, ale Sfintei Fecioare, și a dus lupte înverșunate împotriva diavolului.

La Pietrelcina trăiesc mulți oameni care l-au cunoscut pe Padre Pio în anii șederii sale în regiune. Am vorbit cu ei, strângând mărturii, modeste, dar prețioase. Lumea își amintește că era foarte slab. Când trecea pe străzi, toți îl priveau. Pășea drept, cu ochii în pământ. Se apăra de soare cu o umbrelă de pânză cenușie. Toți spuneau că e un sfânt.

Cel mai bun prieten al lui era Mercurio Scocca. Familiile lor aveau loturi de pământ învecinate, la Piana Romana, o localitate la vreo jumătate de oră de mers pe jos din Pietrelcina. În copilărie, duseseră împreună oile la păscut. Mercurio era foarte vioi și dezghețat. Padre Pio avea un caracter rezervat, dar cu acel prieten își dădea frâu liber.

În fiecare zi, după ce termina celebrarea Liturghiei în biserica parohială din Pietrelcina, Padre Pio mergea în Piana Romana, unde fratele său Michele îi construise o colibă, lângă un ulm mare, pentru a-i permite să se roage și să mediteze rămânând în aer liber, spre folosul plămânilor săi bolnavi. Câteodată, Padre Pio mergea să stea de vorbă cu prietenul Mercurio, care lucra pe ogorul din apropiere. În după-amiezile de vară dormeau împreună între snopii de spice. O dată, Mercurio a profitat de situație pentru a-i juca o festă. Văzându-l pe Padre Pio adâncit în somn, a înălțat în jurul lui un mormânt de spice, acoperindu-l din toate părțile, precum și deasupra. Padre Pio s-a trezit leoarcă de sudoare și, pomenindu-se complet în întuneric, a început să strige și să ceară ajutor.

Mercurio știa că prietenul său îl va ține minte și în zilele următoare a avut grijă să nu mai adoarmă printre snopi. La ora somnului, dispărea. Dar Padre Pio, după câteva zile, a descoperit că se ascundea într-o căruță. A așteptat să adoarmă Mercurio, apoi, încet încet, a tras atelajul spre un drum înclinat și i-a făcut vânt în jos. Mercurio s-a trezit în timp ce căruța fugea la vale și s-a speriat grozav. Totul putea să se termine urât dacă un păr gros n-ar fi întrerupt cursa nebună.

Într-o altă zi, Padre Pio i-a împărtășit prietenului grijile privind propria sănătate, mereu șubredă. Mercurio l-a ascultat mult timp în liniște. La sfârșit, cu toată seriozitatea, i-a spus: "Eu cunosc un leac sigur pentru a te vindeca." "Ce trebuie să fac?", a întrebat Padre Pio îngrijorat. "De-i vrea să te lecuiești, cată-ți nevastă." Mai bine și-ar fi mușcat limba. Padre Pio a înhățat furca și s-a luat după Mercurio care, știind că a pus-o de mămăligă, fugea mâncând pămîntul. Padre Pio își amintea adeseori acel episod, chiar și după mulți ani. Când Mercurio mergea în vizită la San Giovanni Rotondo, Padre Pio povestea întâmplarea, iar apoi întorcându-se spre prietenul său zicea: "Dragă Mercurio, ți-am rămas încă dator cu o lovitură de furcă".

Lui Padre Pio îi plăcea să stea printre consătenii săi. Mărturiile în această direcție sunt numeroase. Giuseppe Fuci, un țăran de aceeași vârstă și prieten din copilărie cu Padre Pio povestea: "După ce slujea Sfânta Liturghie, pe la zece sau unsprezece, Padre Pio se întorcea la Piana Romana trecând prin zona Quadrielli unde locuiesc eu. Se oprea, se așeza pe un scaun la umbra unui smochin. Bea niște apă și avea totdeauna o vorbă bună.

Odată, discuția a pornit de la evreii pe care i-am cunoscut pe când fusesem emigrat în America. Povesteam cum se rugau și ce făceau. Padre Pio mi-a spus: «Fiecare depinde de propria religie și trebuie să-i respectăm pe cei care nu profesează credința noastră»".

Lucia Ladanza a lăsat această mărturie scrisă: "Când Padre Pio se întorcea din Piana Romana pentru slujba de seară, se oprea transpirat în fața casei mele. Bunica îmi spunea: «Du-te la fântână și scoate niște apă pentru Padre Pio». El se așeza și se odihnea puțin. Întreba ce mai face tata, care emigrase în America. Apa slujea pentru a răci vinul alb în care erau muiați biscuiții oferiți lui Padre Pio, care îi mânca plin de poftă".

Seara se așeza și el în poarta caselor pentru a sporovăi. În fiecare zi, se oprea la poștaș ca să citească ziarul. Îi plăcea să converseze și cu un alt prieten, Filippo Gagliardi, iar în zilele reci și ploioase intra la el în casă și se așeza în fața focului. Atunci Filippo punea la fript cartofi pe jar, care lui Padre Pio îi plăceau foarte mult. Padre Pio cumpărase și un joc de loto, pentru a petrece după-amiezile de duminică împreună cu tinerii. În Postul Paștelui, pregătea un cor de fete pentru cântecele din Săptămâna Sfântă.

În fiecare seară, făcea o plimbare cu parohul don Salvatore Pannullo. Pe atunci, clopotul cel mare marca momentele principale ale zilei: suna în zori, la amiază, la "douășunu de ceasuri" (care era ora trei), la "douășpatru de ceasuri" (pentru %ngerul Domnului), și la "căderea nopții", o oră după %ngerul Domnului. Într-o seară, în timp ce Padre Pio se plimba cu parohul și cu alții, clopotul a bătut "căderea nopții". Ecoul se putea auzi într-un anumit punct din ținut. Padre Pio a spus: "Acolo unde se aude ecoul clopotului se vor ivi o mare mănăstire capucină și o biserică". Acele cuvinte păreau absurde, însă profeția s-a adeverit.

Printre oamenii din Pietrelcina, încă de atunci, Padre Pio se bucura de reputația unui sfânt. Mulți îi cereau să-i ajute prin rugăciuni.

În aprilie 1913, insectele au cotropit grâul pe când înflorea. Fiecare plantă era plină de goangele care, oprind dezvoltarea spicului, distrugeau recolta. Un țăran s-a gândit să recurgă la ajutorul lui Padre Pio și l-a rugat să meargă pe câmpul său și să blesteme insectele. Părintele s-a dus și, în timp ce pășea printre holde predicând și binecuvântând, insectele cădeau fulgerate. Alți țărani au recurs la ajutorul său, și peste tot rugăciunile lui Padre Pio distrugeau insectele. Într-o săptămână, toate plantațiile au fost eliberate de epidemie și recolta a fost deosebit de bogată.

Sfânta Liturghie a lui Padre Pio dura trei ore. Mulți credincioși se plângeau din cauza aceasta, dar înțelegeau că doar un "sfânt" putea să se comporte astfel.

Prin ținut se știa și de luptele pe care Padre Pio le ducea în fiecare noapte împotriva Satanei. Uneori, zarva celor ce se petreceau în camera sa era atât de tare încât se auzea foarte departe. În toiul nopții, vecinii erau obligați să iasă din casă, înspăimântați de ceea ce se întâmplă. Dimineața, mama găsea camera fiului cu susul în jos: salteaua, scaunele, patul, totul era răsturnat. Părintele avea trupul plin de vânătăi din cauza loviturilor.

Acea cameră a continuat să fie bântuită de Satana chiar și după plecarea definitivă a lui Padre Pio. Timp de luni întregi s-au mai auzit zgomote, lovituri pe pereți; vasele se spărgeau și scaunele se rupeau fără să le atingă cineva. Michele, fratele mai mare, a fost nevoit să cheme un preot care să binecuvânteze casa. După exorcizare, zgomotele au dispărut.

Lucruri ciudate i se întâmplau lui Padre Pio și când era în biserică. După celebrarea Liturghiei, el se oprea îndelung să aducă mulțumire și adesea cădea pe jos pierzându-și simțurile. La început, Michele Pilla, paracliserul, se speria, dar apoi s-a obișnuit: pleca lăsând cheile deasupra ușii, astfel încât părintele, când își revenea în simțiri, să poată încuia biserica. Odată, întorcându-se să tragă clopotele de amiază, paracliserul l-a găsit pe Padre Pio tot leșinat. Crezând că a murit, a dat fuga să-l cheme pe paroh strigând: "A murit dom' părinte". Parohul, care cunoștea originea acelor leșinuri, i-a răspuns: "Nu te teme, o să învie".

Toate aceste episoade stârneau mare curiozitate printre oameni, dar nimeni nu cunoștea cauza lor. În viața lui Padre Pio se împlinea un destin foarte precis. De mai multe ori se oferise ca victimă lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor, iar Dumnezeu acceptase.

Sunt greu de explicat aceste lucruri legate de taina Patimii și morții lui Isus. Potrivit învățăturilor Bisericii Catolice, Dumnezeu, în infinita sa iubire, a vrut să-i mântuiască pe oameni, sacrificându-l chiar pe Fiul său. Biserica ne învață de asemenea că orice creștin, prin propriile suferințe, poate "participa" la acel sacrificiu, "continuându-i" acțiunea mântuitoare. Reflectând la acest mister, unele suflete, având în mod deosebit harul sfințeniei, se oferă ca victime pentru a fi asemeni lui Isus, iar Dumnezeu acceptă jertfa, reaprinzând în trupul lor suferințele fizice îndurate de Cristos pe cruce. Astfel se explică apariția stigmatelor la anumiți mari mistici ca Sfântul Francisc din Assisi, Sfânta Caterina din Siena etc. Această mare taină a avut loc și în cazul lui Padre Pio, iar înfăptuirea ei s-a petrecut la Pietrelcina.

Anii pe care Padre Pio i-a petrecut în satul natal i-au fost de folos pentru maturizarea spirituală, condusă de intervenții supranaturale. Tot ceea ce mai apoi lumea a putut să admire la el în cei cincizeci de ani trăiți la San Giovanni Rotondo și-a avut punctul de origine la Pietrelcina. Chiar și stigmatele i-au fost date în formă invizibilă, pe când trăia acolo. Acest lucru se desprinde dintr-o mărturie a preotului Salvatore Pannullo, parohul din Pietrelcina. Atunci când, în 1918, i s-a comunicat faptul că pe mâinile lui Padre Pio au apărut stigmatele, el a spus: "Voi le vedeți acum, dar eu le-am văzut din 1910". Ulterior a povestit că misteriosul fenomen se produsese în după-amiaza de 7 septembrie 1910. Padre Pio tocmai se ruga la Piana Romana. În fața lui au apărut Isus și Sfânta Fecioară și i-au dat stigmatele. După ce s-a întors acasă, Padre Pio i-a relatat totul preotului Pannullo, iar apoi a adăugat: "Părinte 'Tore, fie-ți milă de mine: să-i cerem ajutorul lui Isus. Vreau să sufăr, să mor de suferință, dar totul pe ascuns". Se rugaseră împreună, iar Dumnezeu i-a ascultat. Semnele vizibile ale stigmatelor au dispărut; au rămas, în schimb, suferințele foarte puternice.

O mărturie a acelui eveniment ne parvine chiar de la Padre Pio, care în data de 8 septembrie 1911 i-a scris părintelui său spiritual, Benedetto din San Marco in Lamis: "Aseară mi s-a întâmplat un lucru pe care nu-l pot nici pricepe, nici înțelege. În mijlocul palmelor mi-a apărut o pată roșie, cam cât forma unui bănuț, însoțită de o durere puternică și ascuțită în centrul acelei pete. Durerea era mai tare în palma stângă, încât o simt și acum. Chiar și la tălpi simt o ușoară durere. Acest fenomen se repetă de aproape un an".

Acest foarte înalt privilegiu mistic a dezlănțuit furia Satanei, care a intensificat chinurile la adresa bietului călugăr. Din scrisorile pe care în acea perioadă i le-a scris Padre Pio părintelui său spiritual, aflăm că, în fiecare noapte, lupta era furibundă. "Dihania aia, de pe la zece când m-am culcat și până la cinci dimineața, m-a înțepat întruna: credeam că e ultima noapte din viața mea...". "Dihăniile s-au năpustit asupra mea ca niște tigri înfometați, blestemându-mă, amenințându-mă că o să mi-o plătească. Și s-au ținut de cuvânt, părintele meu: de atunci m-au bătut în fiecare zi...". "Au trecut deja douăzeci și două de zile de când Isus le dă voie dihăniilor să-și verse mânia asupra mea. Trupul mi-e zdrobit de atâtea lovituri..."

Pentru a-l necăji pe Padre Pio, diavolul îi distrugea, pur și simplu, scrisorile de mângâiere pe care călugărul le primea de la părintele său spiritual. Într-o scrisoare a lui Padre Pio se citește: "Ultima epistolă a Domniei Voastre a fost deschisă în prezența părintelui paroh și am găsit înăuntru o foaie albă: Satana ștersese totul".

Părintele spiritual uneori îi scria în franceză sau în greacă, având speranța naivă că Satana nu va putea citi. Într-o zi a sosit o scrisoare în franceză. Parohul Pannullo a deschis-o împreună cu Padre Pio și a găsit foaia pătată cu cerneală. Gândindu-se că e o răutate a Satanei, a binecuvântat-o cu apă sfințită și îndată pata de cerneală s-a decolorat, permițând lectura.

Cu un alt prilej, părintele spiritual i-a scris lui Padre Pio o scrisoare în greacă. Tânărul călugăr nu cunoștea acea limbă, dar a citit totuși scrisoarea. Parohul, uimit, l-a întrebat cum a putut face asta, iar el i-a răspuns: "Îngerul păzitor mi-a explicat totul". Cele două episoade sunt confirmate de mărturii scrise ale însuși parohului.

Din 1918, Padre Pio nu s-a mai întors în ținuturile sale, dar a rămas mereu legat afectiv de ele. Când i se vorbea despre Pietrelcina, se emoționa până la lacrimi. Într-o zi, i s-au arătat niște tablouri care reproduceau locuri din satul său. După ce le-a privit îndelung, a spus: "Mi-ați dăruit patruzeci de ani de viață".

Se îngrijea ca toate locurile în care trăise să fie bine întreținute. Pe nepoata Pia o sfătuia: "Să ții în ordine casa de la Castello: pe acolo a umblat Isus, totul s-a întâmplat acolo". Într-o zi, vorbind cu Silvio Scocca, fiul prietenului său din copilărie, Mercurio, i-a cerut vești despre moșioara din Piana Romana: "Au rămas toate obiectele așa cum erau mai demult", i-a răspuns Silvio. Padre Pio, amintindu-și cu nostalgie unele detalii, a spus: "La capătul moșioarei sunt două pietre: una mare, care nu se poate clinti, și alta mai mică: ele erau fotoliul meu. De acolo vedeam adeseori răsăritul și asfințitul soarelui".

Întorcându-se la Pietrelcina, Silvio a mers să vadă pietrele și s-a gândit s-o ia acasă ca amintire pe cea mică. A legat-o de tractor și a încercat s-o smulgă din pământ, dar lanțul s-a rupt de două ori. Privind mai atent, Silvio a văzut că acolo unde ședea Padre Pio apăruse o cruce și atunci s-a gândit să renunțe. Trei luni mai târziu, era din nou la San Giovanni Rotondo. Îndată ce l-a văzut, Padre Pio i-a spus: "Derbedeule, așa ai tu grijă de lucrurile mele? Voiai să-mi iei fotoliul! Lasă piatra acolo unde este".

Fiicei sale spirituale Lucia Ladanza îi repeta: "Fata mea, eu îmi amintesc de fiecare piatră din Pietrelcina".


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire